REVISTA DE CULTURA A SOCIETATII SCRIITORILOR "C. NEGRI"
     
Cuprins
Sumar
In acest numar
 

Login
Nume : Parola:
Inregistrare
Am uitat parola
 

Porto-franco
Redactia
Contact
Comenzi
 

Autor: Aura Christi


Localitate:
Tara:
Articole publicate in revista: 3
Detalii autor

ANIVERSÃRI


AURA CHRISTI - 50

"...Modernitatea Aurei CHRISTI e una esenţială, organică, refractară modelelor, năzuind spre reinterpretarea semnelor şi universaliilor, relevând evoluţia unei creatoare de mâna întâi, cu totul personală. "Labirintul exilului", "Elegii nordice" şi alte volume, confirmă consecvenţa cu sine a unei conştiinţe exemplare".
(Constantin Ciopraga)

VEŞNICA ÎNTOARCERE
Abis întunecat, cum mă cuprinzi,
şi aduni în întâmplări mărunte
Cât de adânc poate fi ceru’ aici, sub grinzi,
când pentru tine însuţi eşti un munte.

Te-ai modelat din rătăcire, magmă, lut,
străinătatea unui mult prea vechi tipar.
Cum de-ai uitat să-ţi meştereşti un scut
pe drumul dezvelit pieziş şi clar?

Înaintezi în salturi măsurate
de ochiul tău rapace, străin, neîndurător.
Urci parcă ai cădea din alte vremuri, alte
regate crescând din cântul unui antic cor.

Drumul ţi-l tai prin bezna suferindă,
de necuprins, arar purtat de un fior străin.
Nu-i nimeni lumina-n tine s-o aprindă
şi duhul ţi-e muncit de-un braţ păgân.

Când braţu-acela piere sau dispare
marea-i absenţă o cânţi până devii.
Şi vezi dragul abis întunecat, spre care
- dintr-un dor nelămurit - tot vii. Şi vii.

O, DAIMONE!
Orânduirea cărui zeu sălbatic
se naşte-n ochiul meu neânceput,
când dorul de cu totul altă lume
îmi sparge pieptul, cel de nevăzut?!

Şi paşii greu mă duc, străin de mine.
Nu-s zămislit din apă, muşchi şi lut.
Mă suge-o respirare pretutindeni
spre-un alt sfârşit ori, poate, început.

N-aud. Nu văd. Nu caut. Nu respir.
În aşteptare strâns sunt şi salvat.
Ori poate mă trezesc din alte lumi
În văzul unui zeu din secolul celălalt.

Nu-i nimeni. Şi atunci cu-atât mai bine!
Vine cândva străvechiul meu străin.
Şi cum voi mai cânta, o zeu sălbatic
O, daimone cu chip de heruvim!

LA CULES
Din tot ce nu m-a omorât eu mă culeg.
De veacuri paşii mei mă duc spre mine.
Credeam că urc. Şi-n suflet cineva
stângaci mi-azvârle frigul. Cine?

Deasupra: cerul despicat de răzvrătita-mi
mână. La dreapta: luna vag umbrită
de-un naiv stejar, de negre gânduri,
de faţa ascunsă-a nopţii, azi menită

să spulbere orice mişcare.
Închis în mine stau. Ce deasă-i bezna!
Un foşnet mătăsos, venit din alte lumi,
mi-atinge sufletul, apoi - de ceară - glezna.

Mă ghemuiesc. Mă sfârtec. În mine mă înghesui.
De parcă tot îmi rămâne-i să recad
în străvechiul stârv al propriului eu,
în grota trupului acesta blestemat.

Bolnav m-afund în sfintele miresme,
pe urmele lăsate de spaimă şi ocară.
Mă drămuiesc din tot ce nu mă ucisese,
urcând aceeaşi - nevăzută-n scară.

ŞI IARĂŞI M-A CUPRINS TEAMA DIN COPILĂRIE
Şi iarăşi m-a cuprins teama din copilărie
că îngerul meu păzitor m-a părăsit
şi stă undeva - la o răscruce a spaimelor -
mai mult mort decât viu. Merg spre casă
cu îndoiala în sânge şi mă întreb:
cu ce am greşit?

Până seara târziu aştept la fereastră

cu ochii uitaţi în noapte.
Adorm când miezul beznei dincolo trece.
În somn mi-apare o făptură smulsă
din nouri parcă. (avea nasul cârn
şi cearcăne mov, iar pe degetul stâng -
două inele. Şi aripi de un alb înfiorător avea.
Era să-l confund cu o lebădă!)

Straniu, eu îl credeam pe moarte
Iar el era ca ecoul înhămat la aura sângerândă a unei
imagini.
“Fugi cât poţi de departe!” striga îngerul zgribulit de
frig: “Fugi ca la carte!
Nici aici nu-i de văzut nimic!”

 



Articolul complet il puteti citi in Revista Porto-Franco

Arhiva

Nr :
 


Statistici
Nr. afisari: 631343
Vizitatori: 30322
din data de: 15.06.2007
 

Album foto
 
Album foto
 

Selectie
Cauta dupa:


 

 

Revista Porto - Franco este membra a Asociatiei Revistelor, Publicatiilor si Editurilor - ARPE
 
©2007 - 2009 Revista Porto-Franco