REVISTA DE CULTURA A SOCIETATII SCRIITORILOR "C. NEGRI"
     
Cuprins
Sumar
In acest numar
 

Login
Nume : Parola:
Inregistrare
Am uitat parola
 

Porto-franco
Redactia
Contact
Comenzi
 

Autor: Nicolae Busuioc


Localitate:
Tara: Romania
Articole publicate in revista: 4
Detalii autor

CRONICA LITERARĂ

"Iubirea ingerilor"
de Vasile Simion, Ed. Vasiliana, laşi

 

Există patima scrisului? Scriitura-i o pasiune a originii cum însăşi originea e susceptibilă de a fi scrisă. Cu asemenea reflectii am terminat lectura volumului de poeme lubirea ingerilor, sub semnătura lui Vasile Simion. Poate nu întâmplător cartea aceasta începe cu poeziile care se numesc "Geneză", "Eden" şi "Căderea", un fel de triptic care se închide şi deschide, sau o triadă nu neapărat în sensul hegelian, dar reunirea celor trei elemente oricând poate contura un ansamblu,o unitate în care descifrăm nişte idei de bază, sau treimea cu Malta ei semnificaţie creştină. Celelalte versuri ale volumului, fiecare cu subiectul lor, curg parcă de la sine odată ce le-a fost deschisă calea luminoasă.
Dar cine este poetul nostru? Profesor în învăţământ la Cotnari, la Ungureni (Botoşani) şi din nou la Cotnari, în perioada 2005-2008 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din laşi, autor a numeroase articole în publicaţii de profil religios şi literar, dar şi în volume colective. Este autorul cărţilor de poezii Îngerul cu o aripă (Ed. Opera Magna, laşi, 2011) şi Cântec la porţile iubirii (în două volume, Ed. Sedcom Libris, laşi, 2013). Sentimentul religios, pre¬dominant în cele trei volume, vizează înainte de orice devenirea spirituală a omului, însemnătatea valorilor morale, demonstrându-se că şi liricul este o cale spre bucuria purităţii, spre depăşirea fragilităţii şi destrămării omului, cu şansa vieţuirii lui sub semnul sacrului, idee fundamentală a gândirii religioase.
Profesorul teolog Vasile Simon are darul exprimării emoţionale într-un sine poetic propriu scriiturii sincere, urmărind constant procesul de valorizare simbolică a poemului, integrat în „humusul religios" şi în trăirea de nuanţă mistică, bântuit de viziuni teluric-astrale, precum: „Şi mii de veacuri sunt de-atunci,/ De când ocol îi dă la Soare;/ Din zori-lumină spre înserare,/ Cu grele, neîntrerupte munci.// Din miezul său adânc, fierbinte,/ 0 lume nouă se înalţă,/ Legată cu un lanţ de viaţă,/ Ca lava din vulcan ţâşneşte.// Mii de apusuri, zori se trec/ Şi lutul din lut s-a înălţat;/ Pe drumul veşniciei-ncununat,/ Ca mamă şi ca tată II petrec" (Geneza). Densitatea simbolică a poemelor sale, între care „O inimă de stea", „Anul sfânt", „Furul mântuit", „Rugă către maică", „Pas spre veşnicie", „Diamantul sacru", „Apostolii" sau „Cina", reprezintă obsesiile subsecvente ale temelor poetului, asumate şi reluate cu fine nuanţări. Dacă există şi un real al mărturisirilor sale, acesta este adesea trecut într-un plan secund, pentru că el urmăreşte adâncirea sensului situat decisiv în lumea spiritului: „Pe brazda vieţii care se deşiră,/ Sub talpa-mi aspră, scorojită,/ Te caut în miezul care respiră,/ Abur în noaptea humei obosită.// Aş vrea să pot atinge rară clipa,/ Adâncul mării Tale să-I cuprind,/ Să mă aduci la ţărm cu alb-aripa,/ Din moartea nopţii lumii înviind" (Pe urmele Tale).
În cuprinsul volumului vom întâlni şi versuri în care natura, cu frumuseţile ei inegalabile, face obiectul atenţiei din partea autorului. „Miez de toamnă", „Şoimul şi roibul" sau „Sămânţa" ne amintesc că natura, infinită în timp şi spaţiu, reprezintă însuşi universul, este deasupra tuturor raţionamentelor şi semnificaţiilor pe care omul încă nu le înţelege în totalitate. Dar Vasile Simon are ştiinţa armonizării trăsăturilor unui panteism care identifică legătura strânsă între divinitate şi natură, pornind de la ideea că divinitatea este substanţa unică şi lumea, emanaţia ei. Dragostea pentru om şi pentru natură trebuie să se regăsească în noi fie şi numai pentru că finalitatea imanentă pe care o manifestă înseamnă existenţă, armonie, înţelepciune. Frumoasele poeme din lubirea ingerilor confirmă atracţia irezistibilă a autorului spre o scriitură autentică, îmbrăţişând creaţia lirică ca pe o cale de exprimare afectivă a unor trăiri, sentimente şi bucurii sufleteşti demne de un poet dublat de teolog.
Poezia lui Vasile Simon e o simbioză între divin, destin, timp şi natură, ne apare ca nişte icoane pe lemn unde miracolul sonului liric se îngemănează cu sufletul uneori în derivă şi îndoială, alteori cu reverberaţia seninului de cer pe bolta căruia stelele vor străluci la nesfârşit. Poezia „iubirii îngerilor" ne îndeamnă să credem cu adevărat în sentimentul de bine, în justeţea divină a propriilor noastre idealuri.



Articolul complet il puteti citi in Revista Porto-Franco

Arhiva

Nr :
 


Statistici
Nr. afisari: 631367
Vizitatori: 30322
din data de: 15.06.2007
 

Album foto
 
Album foto
 

Selectie
Cauta dupa:


 

 

Revista Porto - Franco este membra a Asociatiei Revistelor, Publicatiilor si Editurilor - ARPE
 
©2007 - 2009 Revista Porto-Franco