REVISTA DE CULTURA A SOCIETATII SCRIITORILOR "C. NEGRI"
     
Cuprins
Sumar
In acest numar
 

Login
Nume : Parola:
Inregistrare
Am uitat parola
 

Porto-franco
Redactia
Contact
Comenzi
 

Autor: Irene Postolache


Localitate:
Tara:
Articole publicate in revista: 2
Detalii autor

LITERATURA PENTRU COPII

PETRISOR ŞI BANUTII DE AUR


A fost odată ca niciodată un pescar sărac ce avea nevastă şi cinci copii mititei. Locuiau într-un sătuc sărăcăcios, aflat aproape de malul mării, acolo unde se unea cerul Cu apa. În fiecare dimineaţă, omul pleca devreme de acasă, până nu răsărea soarele, scotea barca pe mare, se urca în ea, plutea unde era apa mai adâncă şi arunca undiţele cu fir întins în valuri, ca să prindă peşte.
La vremea prânzului, pescarul strângea tot peştele prins şi mergea la pială să-l vândă. Cumpăra la schimb făină, fasole şi cartofi Cu care să-i hrănească pe cei de acasă. Toată familia trăia din pescuit, aşa că atunci când prindea mult peşte, în casă era sărbătoare.
De dimineaţă, pescarul era supărat. Toată ziua de ieri prinsese doar doi peşti şi nu i-a mai vândut, i-a dus acasă la copii să-i mănânce, fiindcă erau cam lipsiţi în acea perioadă.
-Tătucă, ia-mă şi pe mine la pescuit, s-a auzit glăsciorul sublirel al celui mai mititel dintre copii, un băieţel bălai şi cu ochi zâmbitori. Am să flu tare cuminte şi vreau să te ajut.
Pescarul a privit Cu drag la Petrişor, căci aşa- I chema pe micuţul care nu avea somn. Pe urmă s-a gândit: „de ce să nu-l iau cu mine, vorbesc cu el şi aşa trece timpul mai iute..."
-Hai şi tu, copile, azi nu stau mult la pescuit. Nevastă, dă-i ceva de îmbrăcat.Trebuie să plecăm repede, în curând răsare soarele.
În timp ce restul copiilor nici nu se treziseră, Petrişor a plecat voiniceşte în urma tatălui. Când au ajuns la malul mării, Petrişor s-a urcat cuminte în barcă, aşteptând ca tatăl său să vâslească spre locul unde trebuiau să arunce undiţele.
Copilul privea cu încântare cum se scaldă în mare minunatele raze ale soarelui care răsărea în toată splendoarea lui. După câteva ore de pescuit nu prinseseră încă nici un peşte. Aşezat în spatele bărcii, tatăl aştepta răbdător, cu ochii la firul undiţelor. Ghinion! Nu scotea din apă nici măcar un peşte mic şi amărât. Petrişor a privit cum se joacă valurile până când a obosit şi... a adormit. Atunci a început să viseze. Se făcea că apa albastră a mării se mişca lin în jurul bărcii şi aducea peştii tot mai aproape şi mai aproape. Din apă a ieşit zâna mării, cu părul roşcat, lung şi ondulat, atât de frumoasă cum băiatul nu mai văzuse pe nimeni vreodată.
Ea a venit lânga barcă şi a scos din apă mâna albă ca laptele în care avea un bănuţ de aur pe care l-a pus în palma lui Petrişor. Apoi, fără să spună ceva, a dispărut, alunecând fără zgomot în apă, în timp ce-i zâmbea lui Petrişor.
-Petrişor, hai, ce faci, ai adormit, copile? Petrişor! Hai să mă ajuti! îl striga tata.
-Imediat, tată! a sărit Petrişor si cum a deschis ochii, a văzut că în mână avea banul de aur de la zână. „la te uită! Nu a fost vis!" s-a gândit el şi a băgat banul în buzunar, grăbindu-se să-şi ajute tatăl.
Avea şi de ce să se grăbească. 0 mullime de peşti se apropiau şi săreau singuri din apă în barcă, aşa că pescarul îi adună repede într-un sac.
-Ha,ha! Uite ce mult peşte vine la noi! Petrişor, copil norocos ce eşti! s-a bucurat din inimă pescarul. Vom avea de mâncare!
Au adunat toţi peştii din barcă şi sacul s-a umplut. Au mullumit lui Dumnezeu pentru acest dar, apoi pescarul fericit a strâns undiţele şi a vâslit spre mal. Cu sacul cu peşte în spate, s-au dus direct în piaţă. Negustorii s-au mirat când au văzut aşa mar% frumoasă şi au plătit bani mulţi pe peşti.
-Hai Petrişor, să mergem să cumpărăm ce ne trebuie pentru acasă! a spus tatăl, bucuros să vadă atâţia bani.
-Haidem, tătucă!
Au cumpărat un sac mare de cartofi, ulei, făină, zahăr, brân* nuci, mere şi hăinuţe pentru copii. S-au grăbit să meargă spre casă, abia ducând sacii încărcaţi. Văzându-i venind, fraţii mai mari le-au ieşit înainte să-i ajute.
-Ce de bunătăţi aţi adus! V-a mers bine la pescuit, tătucă! se bucurau copilaşii.
Ajutată de fetiţa cea mare, mama a sărit să gatească de mâncare şi în casă a început să miroasă bine. Au mâncat cu toţii până s-au săturat, apoi, veseli şi cu ochii strălucitori, la lumina focului, s-au aşezat la poveşti. Pescarul a spus nevestei tot ce se întâmplase în acea zi şi ce mare noroc a dat peste ei.
-Să ştii tu nevestică dragă, că nu am văzutîn viaţa mea să sară peştii singuri într-o barcă!
- Mare minune bărbate, a răspuns uimită nevasta. Oare o fi de bine?
Petrişor norocosul, se uita încurcat la ei.
-la spune copile, de ce te frămânţi aşa? îl întrebă tatăl.
Petrişor a scos din buzunar banul de aur de la zână şi l-a pus pe masă. Banul strălucea de-ţi lua ochii.
- la uite, altă poznă! De unde ai banul acesta, copile? a spus tatăl după ce şi-a revenit din uimire.
- Apoi să ştii că mi l-a dat zâna, tătucă! a zis Petrişor hotărât.
- Care zână, măi copile? Doar cu mine ai fost toată ziva. Eu n-am văzut nicio zână!
- Ba a venit la mine când erai tu cu spatele, tătucă. Ea a chemat peştii în jurul bărcii şi tot ea mi-a pus banul ăsta în mână. Şi era frumoasă tare, tătucă... şi aşa frumos râdea...a zâmbit Petrişor.
Pescarul şi nevasta lui s-au uitat şi iar s-au uitat la banul de aur, minunându-se.
Nu ştiau ce să facă cu el, căci aşa bogaţie nu mai tinuseră în mână toată viaţa. Au hotărât să-l păstreze pentru zile mai grele. Au dus la culcare copiii, dar de ei nu se lipea somnul, tot cu gândul la acea zi grozavă.
- Să ştii că a venit norocul şi la noi în casă, nevastă. De acuma ne-o fi şi nouă bine.
- Aşa e! Chibzuiţi cum suntem, putem trăi liniştiţi un an de zile din banul ăsta, a spus nevasta. Cred că Petrişor e norocul nostru, bărbate. Bine ar fi să-l iei şi mâine la pescuit, să vedem ce s-o mai întâmpla.
Zis şi făcut. Petrişor a mers şi a doua zi cu tatăl lui ... şi a treia zi... De fiecare dată venea zâna şi-i aducea câte un bănuţ şi uite aşa s-au adunattrei galbeni în punga norocosului Petrişor. Dar a patra zi, pe cand erau iaraşi în barcă, zâna i se arătă ca de obicei şi îi spuse: -De când te-am văzut prima dată eu te-am îndrăgit, Petrişor. Pentru că eu nu am copii, vreau să te duc în împărăţia mea. Spune lui tată-tău să ia mâine de acasă o căldare, să o pună în barcă şi să o aducă aici. Eu am să o umplu cu bani de aurîn schimbul tău.
Petrişor s-a trezit speriat de ce auzise. Nici urmă nu era de zână, nici de peşte.
-Tată, mi-a spus zâna că vrea să mă ducă în împărăţia apelor. Şi mi-a spus să aduci o căldare mare pe care să ţi-o umple cu bani de aur în schimbul meu.
-Vai de mine, ce spui tu acolo, copile? Cred că ai visat urât, a spus tatăl speriat.
A lăsat totul baltă şi a plecat repede acasă. A povestit nevestei visul lui Petrişor.
-Doar lăcomia noastră, nevastă, ne-a adus aici. Nu trebuia să mă las înduplecat să iau băiatul la pescuit. Zâna aceea nu-l vedea pe copil, dacă rămânea acasă. Poate o fi crezut că noi suntem aşa de hapsâni după comori încât să ne vindem băiatul pe bani?
- Vai ce necaz! Noi nu avem copii de vânzare! plângea mama cu lacrimi amare.
- Uite ce zic eu, nevastă. Mâine mă duc singur la zână, fără căldare şi fără Petrişor, să-i spun că nu avem copii de vândut. lar Petrişor, va rămâne acasă de acuma, nu o să mai meargă cu mine pe mare, ca să-l ascundem de privirile zânei.
- Aşa să faci, bărbate! Uite, ia şi cei trei bani de aur, să-i duci înapoi zânei. Nu vrem nici un ban de la ea. Mai bine săraci şi fericiţi.
Dimineaţă în zori, pescarul a plecat cu barca pe mare la locul obişnuit şi a început a striga:
-Zână, zânuţă, te rog arată-te! Zână, zânuţă, ţi-am adus banii înapoi!
Din valuri a ieşit frumoasa zână, care se uita încruntată la pescar.
-De ce strigi şi îmi tulburi apele? Ai adus căldarea pentru bani?
- Nu te supăra, mărită zână. Căldarea n-am adus-o! Petrişor nu-i de vânzare nici pe o mie de căldări cu aur! a spus pescarul.
- Cutezi să mi te împotriveşti? s-a mâniat zâna. Ai uitat că din apele mele trăieşti? Dacă nu mai prinzi peşte, muriţi cu toţii de foame!
- Ştiu asta, mărită zâna. Dar mai bine murim decât să rămânem fără copil.
- Atunci, aşa să fie! De astăzi, nici un peşte din apele mele nu se va prinde în undiţa ta. Dispari, să nu te mai văd în ochi! a zis zâna, pierind fără urmă.
Pescarul a plecat necăjit către casă. Povestind nevestei şi copiilor tot ce spusese zâna, tare se întristară cu toţii, dar când văzură că le rămăseseră cei trei bani de aur pe care zâna nu¬i luase înapoi, le mai veni inima la loc. Zilele treceau una câte una. Pescarul se trezea ca de obicei de dimineaţă şi mergea la pescuit în locurile ştiute, dar nici un peşte nu se mai prinse în undiţele lui. Acasă, proviziile erau pe terminate, aşa că se gândea să vândă primul bănuţ de aur.
Intr-o noapte, a început furtună mare. Vântul de la apus a suflat amarnic, răscolind marea. Valurile înalte spumegau şi se loveau de mal cu putere, iar pescăruşii zburau în cerc deasupra lor. Pescarul nu putea ieşi cu barca în larg pe asemenea vreme.
- Marea e tare agitată, nevastă, a spus pescarul. Nu intru astăzi în apă, merg să văd dacă a scos furtuna ceva la mal.
- Merg şi eu, tată! la-mă şi pe mine, ia-mă! l-a rugat Petrişor. Tare mi-e dor de mare, e mult de când nu am mai văzut-o. Şi atât l-a rugat, până când pescarul s-a înduplecat.
- Bine, copile. Dar să nu cumva să păţeşti în apă, să nu te vadă zâna!
Pescarul a pus pe umăr un coş de nuiele. Au mers la malul mării ca să culeagă ce aruncaseră valurile pe ţărm în timpul furtunii. Pe nisipul ud erau o mulţime de crabi, scoici şi peştişori, numai buni de dus acasă şi de mâncat. În timp ce îi adunau, Petrişor a auzit un zgomot ca un plâns uşor. Curios, a căutatîn jur. Ce să vezi, în spatele unei stânci, a găsit un delfin, ce rămăsese blocat pe nisip, departe de apă.
- Copile, scapă-mă te rog! Ajută-mă să ajung înapoi în mare, de unde m-a scos furtuna. Nu mai trăiesc mult fără apă... doar cinci răsuflări mai am...
- Imediat te ajut, Delfin dragă. Dar singur nu pot! Stai să-l aduc şi pe tata, că are putere mai mare.
Zis şi făcut. Petrişor a mers după tatăl său.
- Uite, tată. Delfinul a fost aruncat de valuri pe plajă şi acum moare dacă nu ajunge în mare.
-Hai, la treabă copile! Hai să săpăm!
Suflecând mânecile au pornit amândoi să sape gropi în nisip, unul de o parte şi celălalt de cealaltă parte a lui Delfin, să facă loc ca să poată veni valurile.
Petrişor săpa cât putea de repede. Unghiile de la mâini i s-au rupt şi degetele sângerau, dar muncea înainte fără să bage de seamă. Incet, încet, groapa se mări, apa pătrunse în jurul delfinului şi acesta reuşi să alunece înapoi în mare.
-Am reuşit, am salvat pe Delfin, tată! a strigat Petrişor cu lacrimi de bucurie în ochi.
- Vă mulţumesc, a spus Delfin. Dacă nu eraţi voi, până aici îmi erau zilele.
Tocmai atunci venea ca o vijelie zâna apelor care s-a repezit plângând la Delfin.
- Delfin, frăţioare, am aflat că în mare primejdie ai fost!
- Eram mort de mult, surioară, de nu erau oamenii aceştia să mă scape! a oftat delfinul.
Auzind aceasta, zâna a plecat capul ruşinată. Apoi a spus:
- Voi l-aţi salvat... Delfin este fratele meu şi nu poate trece o zi fără să-l văd, altfel mă sting de dorul lui.
- Şi noi am păţit tot aşa, dacă nu l-am avea pe Petrişor, a spus trist pescarul.
-Tare v-am supărat când am vrut să-l cumpăr pe Petrişor, a spus zâna. Locul lui este acasă. Acum înţeleg cât am greşit.
Drept răsplată pentru că l-au salvat pe Delfin şi ca să fie iertată, zâna le-a dăruit mult aur şi pietre preţioase.
- Pescarule, de astăzi înainte, tu şi norocoşii tăi copii veţi pescui liniştiţi în apele mele. Bărcile voastre vorfi întotdeauna pline de peşte şi nu veţi mai avea nici o supărare cât timp veţi trăi.
Aşa a fost, au trăit fericiţi şi în bună pace până la adânci bătrâneţi. Dacă mergeţi în vizită, îi veţi găsi şi azi!



Articolul complet il puteti citi in Revista Porto-Franco

Arhiva

Nr :
 


Statistici
Nr. afisari: 631372
Vizitatori: 30322
din data de: 15.06.2007
 

Album foto
 
Album foto
 

Selectie
Cauta dupa:


 

 

Revista Porto - Franco este membra a Asociatiei Revistelor, Publicatiilor si Editurilor - ARPE
 
©2007 - 2009 Revista Porto-Franco