REVISTA DE CULTURA A SOCIETATII SCRIITORILOR "C. NEGRI"
     
Cuprins
Sumar
In acest numar
 

Login
Nume : Parola:
Inregistrare
Am uitat parola
 

Porto-franco
Redactia
Contact
Comenzi
 

Autor: Angela Baciu


Localitate:
Tara:
Articole publicate in revista: 14
Detalii autor

INTERVIUL PORTO-FRANCO

cu Irene Postolache,
scriitor de literatură pentru copii
„Eram un copil neastâmpărat... un băietoi ras pe cap"


*trăiesc Cu toată fiinta, Cu poftă...
* din fericire, pot oferi bucurie şi primi emotie adevărată...
*eram un copil neastămpărat... un băietoi ras pe cap
* vecinii mă priveau Cu spaimă şi se inchinau and treceam pe drum
* povestea mea preferată este „Alba' ca Zăpada"

A.B Suntem la inceput de an 2017, In fare unui ceai cald, la poalele muntilor Bucegi, In tap' pr/vim Crucea şi Uriaşul care stă cu/cat, cu măinile pe piept. Cu ce gănduri Iti incepi anul?
În primul rând, mulţumesc pentru această invitafie la dialog, prietenia ta mă onorează.
Ca orice început de an, aştept Cu nerăbdare să văd ce urmează. Mă aflu în pozifia copilului curios... oare ce se ascunde în borcanul Cu dulciuri? Fiecare clipă, frumos ambalată în staniol lucios, are misterul ei. Odată desfăcută, dăruieşte satisfacţii? Sau provocări? Ori, e pur şi simplu plină de parfumul insiduos al lucrului interzis? Oricum ar fi, mă bucur din plin de noutate, trăiesc Cu toată fiinţa, Cu poftă...
A.B. Cum a fost 2016 pentru tine? Prin ce pro vocări ai trecut?
2016 a fost un an bun, un an al confirmărilor. După cele două cărţi de debut, publicate în 2015 la Editura „Sinteze", „Petrişor şi bănuţii de aur" şi „Baba Hoaţa" a urmat o serie de şapte poveşti, care şi-au găsit locul în cartea „Aiurilă şi Lenevilă", publicată la începutul anului 2016, tot la Editura „Sinteze" din Galati. Este o carte foarte dragă inimii mele, o carte în care am văzut Clan cum m-am depăşit, creşterea este evidentă. Caietele din care copiam poveştile schiţate demult, au început să nu mai recunoască finalul scris în joacă al istorisirilor cu tâlc. Cartea s-a bucurat de o prefaţă excelentă, semnată cu drag de minunatul om, Angela Baciu, prefaţă ce este ea însăşi, o poveste...
Tot la început de 2016 am primit Premiul Naţional „Ion Creangă"- secţiunea literatură pentru copii - decernat de Muzeul Naţional al Literaturii „Ion Creangă" laşi, premiu oferit de Filiala din laşi a Uniunii Scriitorilor din România.Acest premiu a reprezentat pentru mine o recunoaştere a calităţii şi un nou impuls.
„Zmeoaica şi mărgelele", cea de-a patra carte, a venit ca răspuns al aşteptărilor mele. Am avut deosebita plăcere de a fi publicată de către prestigioasa editură „Junimea", laşi -în Colecţia „Uliţa copilărier. Onoarea de a primi un cuvânt scris de la marea doamna a literaturii, poeta Nora luga, a sporit valoarea acestei cărţi, născută deja sub zodie norocoasă.
Bucuriaîntâlnirilorcu copiii la Gal* Buşteni, laşi şi Bacău, a fost desăvârşită odată cu participarea în septembrie la Târgul de carte „Excelsiorde la laşi, la invitafia Asociafiei „Universul Prieteniei". Aici, am avut ocazia să-mi văd poveştile puse în scenă pentru prima dată, interpretate de o trupă de copii de la Teatrul „Thalienii" din laşi. A urmat invitaţia, în octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, cu care colaborez cu drag. Aici am văzut două dintre poveşti puse în scenă şi interpretate de către actorul Lucian Vasiliu şi Şcoala de Teatru „By Vlad Vasiliu". Tot la Galaţi, am fost invitată să mă întâlnesc cu copiii iubitori de poveşti la Biblioteca „V.A.Urechia", Filiala nr.1 „Costache Negri"- Biblioteca Municipală pentru Copii, unde am trăit momente emoţionante alături de copiii prezenţi, cât şi de echipa organizatorică.
Tot în acest an am devenit membru al Cenaclului „Ion Chiric" din Galaţi, al cenaclurilor on line QPoem şi Qproză ale Editurii „Paralela 45"- unde am publicat pe site-uri poezii şi poveşti şi, ulterior, am devenit membru în Societatea Scriitorilor„C.Negri” din Galaţi, prin bunăvoinţa scriitorului Sterian Vicol.
Colaborez, cu rubrică permanentă de literatură pentru copii la revista literară „Porto Franco", public poveşti în revista „Scriptor" şi în revista on line „Literatura de azi" — revistă sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Cred că ajunge...a fost un an rodnic, nu-i aşa?!
A.B. Ce rol au poveştile, (dacă mai au) In educaţia şi formarea unui copii?
Copiii din ziva de azi s-au născut cu dispozitive electronice în mână. Un copil trecut de vârsta de doi ani devine încet şi sigur dependent de televizor, telefon sau calculator. Mai ştii atunci când am privit amândouă o familie aflată la masă, într-un restau-rant la mare? Zero comunicare! Toţi trei, tată, mamă şi copil aşteptau cu telefoanele în mână, iar atunci când au primit mâncarea, au început să mestece absenţi, cu ochii tot în telefon... Nu ştiu cum aş fi procedat dacă eram în locul lor, născută în acest timp, probabil la fel. Tehnologia ia cu asalt cultura. Copiii mai mari citesc tot mai rar, iau de pe internet rezumatul cărţii pentru examen, sau privesc filmul ecranizat după operă.
Poveştile mele se adresează segmentului de vârstă cel mai mic. Din fericire, pot oferi bucurie şi primi emoţie adevărată... ochi rotunjiţi de uimire, guriţe rămase deschise, râsete cristaline. Un oftat de uşurare atunci când Prinţesa sau Făt-Frumos scapă de primejdie, e cea mai frumoasă recompensă a muncii de povestitor. Minunaţii educatori de la grădiniţă şi clasele mici folosesc poveştile în educaţia copiilor. Astfel le pot capta atenţia, le dezvoltă limbajul, îi ajută să reţină personaje şi întâmplări, prin joc, imaginaţia e liberă şi creativitatea e la ea acasă.
A.B. Ai avut atâtea întâlniri cu publicul, format in special, din copii. Cum reacţionează atunci când and o poveste?
Copiii sunt cei mai sinceri critici. Reacţiile lorsunt reale, pure. Dacă nu le place povestea, se plictisesc şi îi pierzi din mână, cască, tropăie, vorbesc tare. Dacă povestea este prea lungă, ceralta, mai scurtă... obosesc repede... dacă le place, rămân nemişcaţi, trăind cu intensitate acţiunea, ai impresia că uită să respire... Nici nu vă închipuiţi cât de mult m-au ajutat aceste reacţii în scrierea poveştilor şi, mai ales, în folosirea dialogului. Adultul plictisit te suportă politi¬cos, cu condiţia ca lectura să nu dureze infinit... la copii nu merge aşa... Cele mai sincere întrebări tot de la copii le-am primit: „De ce nu scrii despre lupte mari, m-am plictisit de zmei... vreau roboţi!" „Unde se duc prinţesele după ce se mărită?" „De ce toate prinţesele sunt frumoase?" şi de ce „toate vrăjitoarele sunt rele?"
A.B. Povesteşte-ne o întâmplare veselă din copilăria ta.
A... e o plăcere! Eram un copii neastâmpărat... un băieţoi ras pe cap, am mers aşa până am intrat la grădiniţă, făceam cât trei băieţi la un loc! Poznele curgeau, adunam în jur copiii din tot cartierul. Vecinii mă priveau cu spaimă şi se închinau când treceam pe drum, cu pantalonii rupţi, zgâriată şi murdară de praf, urmată de tribul de copii urlători, care mă privea cu adoraţie şi mă asculta orbeşte. Copii mult mai mari ca mine mă urmau şi nu-mi ieşeau din vorbă. Eu eram şeful! Treceam din curie în curie, stabilind dintr-o privire care fructe trebuiau culese urgent din pomi, ce reviste din cutiile de poştă erau mai bune de citit, a cui poartă era mai potrivită pentru fotbal, sau care pisici urmează la dresat...
in vară, mi-a căşunat pe câinele nostru, Ursu, un maidanez frumos, cu ochi de castană. Voiam neaparat să-l dresez, ca să cresc în ochii tribului. Câinele, care nu mai era un pui, suporta cu greu lecţiile de dresură pe care i le serveam când nu aveam martori. La „culcat", „Dă laba" şi „Şezi" se descurca destul de bine, dar nu era nimic neobişnuit aici, nu captam pentru mult timp atenţia copiilor. Atunci am hotărât să-l fac alpinist, să meargă cu telecabina prin curte. De unde telecabină, în curtea casei? Aveam la dispoziţie frânghia de rufe, întinsă bine pe aproape zece metri, între o magazie şi gard. Am răscolit casa, ieşind după o vreme, fericită, cu o sacoşă mare din fir de plastic împletit în romburi, din aceea stil sac, rezistentă, numai bună de pus cartofii luaţi de la piaţă. Doar că în mintea mea încolţise un plan diabolic. Nu cartofii aveau să stea în plasa cu găuri, ci Ursu, care vrând, nevrând, trebuia să devină alpinist...
Era după-amiază, în curtea mea începuseră să se strângă copiii. Asistau uimiţi la capturarea câinelui. Nu ştiu nici până azi ce fel de câine era, săracul, indiferent ce-i făceam, suporta cu răbdare, niciodată nu m-a muşcat. Am adus plasa, triumfătoare. Câinele m-a văzut venind. Parcă presimţind că nu urma nimic bun, a băgat coada între picioare şi a tulit-o în cuşcă, cu urechile lăsate şi o privire de milog. Credeţi că a scăpat? Nici vorbă! Cum aş fi putut să-l las să scape, când tribul meu mă privea admirativ?
În ziva aceea nu i s-au aliniat planetele bietului Ursu. Am intrat după el în cuşca mare şi mai trăgând, mai împingând, l-am înghesuit în sacoşa cu găuri. La început, săracul nu a înţeles ce va urma. Obişnuit cu tratamente ciudate, a stat cuminte şi demn, până când s-a trezit urcat sub sârmă. Era destul de greu, am chemat ajutoare, copiii ar fi ridicat şi ei de plasă, dar câinele, speriat, le arăta colţii într-un rânjetzbârlit şi dădea să-i muşte prin ochiurile rare. După ce au văzut că nu-i încape botul prin găuri, au prins curaj şi m-au ajutat să prind mânerele plasei în ochiurile de tablă a unei carabiniere de rucsac de-a tatei, numai bună să alunece pe sârmă. În uralele tribului meu, câinele a rămas prins în plasă şi agăţat de frânghia de rufe ce s-a încovoiat sub greutate.
Ursu tremura ca varga, făcând gardul să vibreze, uitase de furie şi demnitate, pe găurile plasei Ti ieţeau smocuri ciufulite de bland şi dădea din picioare disperat să recapete legătura cu pământul şi echilibrul pierdut. În jur, cu feţele strălucind de bucurie, copiii aclamau frenetic.
Dar eu, eram nemulţumită. Ce fel de telecabină e aceea, care nu se mişcă? Am legat de toarta plasei o sfoară lungă şi am tras, de la distanţă, ducând pe Ursu, din ce în ce mai disperat, spre gard. Plasa în care atârna bietul câine, ca o pară coaptă, aluneca cu greu pe frânghia de rufe, aşa că mi-au sărit copiii în ajutor. Bineînţeles că onoarea de a plimba câinele pe sârmă nu a revenit oricui, doar celor mai merituoşi şi mai devotaţi dintre ei.
Tocmai când Cristi, un băiat mărişor, ştirb şi cu minte puţină, trăgea mai cu spor plasa la vale pentru a treia oară, s-a întâmplat dezastrul. Ne-a ajuns blestemul câinelui chinuit! Avenit tata de la muncă, auzind de departe larma tribului dezlănţuit. Până să găsească un băţ, până să dea după noi, tribul s-a împrăştiat, fugind fără fală, cu mine în frunte. Cu coada ochiului, tata văzuse câinele suspendat, aşa că după ce ne-a alungat pe toţi din curie, s-a întors, crucit de ce vedea, să elibereze pe bietul animal.
-Hai mă Ursu, hai tată! laca în ce hal ai ajuns... a zis el cu mild. Mama voastră de copii!
A.B. Am râs cu gura până la urechil Eşti minunată cum povesteşti. Mi I-am şi imaginat pe bietul câine Ursu. Apropo, ai o poveste preferată?
Aici m-ai prins! Vei afla un secret, povestea mea preferată este „Albă ca Zăpada"... dar, şi „Fetiţa cu chibrituri" şi „Păcală". lubesc poveştile... e mai uşor să-ţi spun ce poveste nu-mi place. Nu mi-a plăcut niciodată „Capra cu trei iezi", o găsesc prea violentă... de la venirea lupului, aş fi scris cu siguranţă o altă continuare, pacifistă, desigur! şi probabil mult mai plictisitoare decât a marelui nostru povestitor, Ion Creangă. (râde)
A.B. Ce scrii acum?
Ce scriu acum? Hm...fac un experiment. Lucrez la o carte de poveşti destinată clasei pregătitoare, la rugămintea unor cadre didactice cu care colaborez.
A.B. Ce cuprinde cartea?
Cartea cuprinde două poveşti scurte şi foarte uşoare, folosesc cuvinte simple, fără neologisme, arhaisme. Multe aplicaţii umplu paginile, aplicaţii uşoare, o joacă. Cartea este plăcută, colorată ca o cutie de bomboane, colaborez cu o foarte talentată ilustratoare, Anda Bejan Bolovan, cu care am realizat şi primele trei cărţi.
A.B. Apoi ?
Ei, urmează cartea a şasea, tot de poveşti. Mă joc în continuare... nu vă povestesc încă despre ce e vorba...
(Busteni, ianuarie 2017) interviu realizat de Angela Baciu



Articolul complet il puteti citi in Revista Porto-Franco

Arhiva

Nr :
 


Statistici
Nr. afisari: 620814
Vizitatori: 29815
din data de: 15.06.2007
 

Album foto
 
Album foto
 

Selectie
Cauta dupa:


 

 

Revista Porto - Franco este membra a Asociatiei Revistelor, Publicatiilor si Editurilor - ARPE
 
©2007 - 2009 Revista Porto-Franco