PRIETENII REVISTEI

Emil Iordache – poetul

Lecția de poezie*
Ah, spune profesorul,
priviți ce epitet iradiază
din concretul acesta abstractizat,
priviți ce comparație superbă
înfrățește
ziua și noaptea
și câmpul alburind de troiene.
Dacă am căuta
am găsi și alte elemente de recuzită:
simboluri, metafore, alegorii
și tot ce se cade,
dar mai bine închideți cărțile
și deschideți fereastra,
nu care cumva să ucidem poemul.

Sonet alb

Mai lasă-mă o noapte printre crini,
Fără armură, fără scut și zale –
Doar sulițele lunii-o să-l doboare
Pe cel mai blând din foștii spadasini,
Mireasma grea pe trupu-mi să coboare,
Ca părul tău pe umerii străini
Doi ochi pentr-un cuvânt sunt prea puțini
Când crinii-neacă patimi solitare.
Va picura spre ziuă roua grea
Pe-un scut de lut, pe-o sabie de ceară,
Iar crinii, vinovați, s-or scutura.
Această sinucidere bizară
Poemul alb în sânge-l va-neca
Și voi muri cu el a doua oară.

Octombrie
Timpanul toamnei
ruginind în oglinda copacilor –
Îmbrpțișarea noastră târzie –
floare de gheață
pe cristalul acestui amurg.

Rădăcina pâinii

E arșiță și sete-n toată preajma,
răsuflă-amurgul flăcări prin artere,
când soarele – mai rău ca neutronii –
tot bombardează ziua care piere.
Pe-un drum de țară ca atâtea alte,
își mână calul un bătrân agale,
ducând ca pe-o mireasă înspre casă
alb, visul pur al pâinii dumisale.
Și șerpiește drumul printre valuri
de năpăstuite-nspre pământ pojaruri
și pare-un zeu între hulube calul...
Da, iar se săvârșește ritualul
Întoarcerii spre casă de la moară...
Să nu te doară? Cum să nu te doară,
Când pâinea-ți tatuează pe retină
bîtrân și cal și sacul de făină?

*Poeziile fac parte din volumul „Poeme fără masc㔠tipărit la Ed.
Axa Botoșani, Colecția Memoria – Colegii noștri, 2011