POETI DUNARENI

VALERIU GORUNESCU 90

Struin
Chiar dac-am plans i-am sngerat sub cere-
atta gingie i sfial
n orice vrej, n orice ram stingher,
i-I o risip fr socoteal
de frunze, de petale i pollen,
c niciodat inima nu-i goal :
o umple-al cutezrii vast refren.
Trirea-aceasta-n trunchiuri i vertebre;
aceast mcinare-a mea n timp:
n zile, nopi, - ca pielea unei zebra
trcat-i vremea-n mersu-I fr schimb!
iar clipa mea, ardoare i osnd,
foc spiralat desprins din galaxii,
se-ntrece cu omida, st la pnd
n crivul acestei mari vecii.
mi taie respiraia i-mi arde,
de duioie orice fir
de-otrav; cucuruzu-n halebarde,
cireii cu carmin prin crengi subiri.
Oceanul vrstei zarea-nvlbureaz,
E cald i darnic anotimpul viu.
Neadormit, n limpedea amiaz,
De-acelai leat cu florile m tiu.

Pn la nisipuri

Plimbarea mea de jos, din ierburi.
Mai jos dect att, carnea nu tie.
Ce doare aa; raza din creier,
sngele din inim, ce doare aa?
E o suferin de artere subiri,
prea subiri ca s fie nelese de ruri:
i ele curg ude, umede,
dar fr lacrimi.
S fie rurile lacrimi ale pmntului?
Numai eu tremur, nsingurat,
istovit
de cutarea mutului cu aur:
- M auzi, ttucule pitit dup muni
dup deerturile inimii, dezolante?
i rspunde astrul doar, cu un nor
de nisipuri.

Balad cu pini

n umbra pietrificat a pinilor
e o nelinite aurie, ca un creier nclcit,
ca iederea spnzurat pe zid.
Vin curtenii cu pai de ninsoare,
nchid chiocul unde vara plnge Tristan
spnzurnd de o panglic fumurie.
Un duh medieval sufl n fclia din turn.
Aud aplecarea n moarte a crengilor,
crucea plutitoare a cocorilor ntrziai.
Pelerina mea de truver,
strns inutil mprejurul coastelor,
vntul o sparge ca pe o cea,
la rspntii o sfie psri de prad.
Lsat n cuierul castelului vechi,
furnici i coropinie
i-ar complica estura,
E o nelinite de Rutebeuf;
Toi curtenii cu pai de ninsoare
Au murit n pivnie.
De aceea e tot mai rcoare
o rcoare de tablouri vechi
i armuri:
Voi mai putea pe mine s m-ndur?

Linitea lacurilor

Nu m ruineaz dect ochii mari ai lacurilor:
ei parc vd mai departe cerul.
S fie toat linitea n curajul de a contempla,
cu pupila larg deschis, eterul?
i cmpul ce face semne cu degetul lung al plopilor
e mairud dect mine cu zrile.
Dac m-a putea nla dincolo de clipa ce trece,
i-a ndrgi i eu, trecerii, mrile.