Porto-Franco

Longevitate, sans peur et sans reproche

Liviu Grasoiu

Rubrica: Remember  /  Nr. 137/2007

REMEMBER

Longevitate, sans peur et sans reproche
de Liviu Grasoiu

Dintre criticii si istoricii literari importanti, lui Serban Cioculescu i-a fost harazita o longevitate care îl singularizeaza. Nascut în urma cu 105 ani s-a aflat printre noi pâna în vare lui 1988, iar prezenta îi era atât de vie, atât de pregnanta, încât am impresia ca s-a stins ieri-alaltaieri si nu în urma cu 19 ani. S-a situat înca din tinerete în centrul atentiei captând interesul celor din jur prin inteligenta sa sclipitoare, prin logica argumentatiei, prin spiritul colocvial de esenta franceza, prin replicile care au facut epoca în lumea literara, prin stilul de claritate rar întâlnita si nu mai putin, prin cultura sa vasta ce îl facea receptiv la orice valoare estetica, indiferent de orientarea ei. S-a numarat, precum bine se stie, printre criticii straluciti ai perioadei interbelice, dar este, în egala masura, si contemporanul nostru necontestat. O dovedesc nu doar cartile scrise dupa 1960, ci si interventiile sale în publicistica literara (prin rubricile adesea permanente) ori în viata culturala pâna spre sfârsitul vietii. Stilul în care se manifesta nu se schimbase, era acelasi ca si înainte de razboi, când polemistul se manifesta din plin, cautând mereu adevarul, iar acesta nu putea fi altul decât citirea atenta a textului, a documentului. În felul acesta îsi dezarma nu o data adversarii de idei, intelectuali de cea mai rafinata expresie, ca si el. Avea, în egala masura, pasiunea descifrarii, a descoperirii de inedite referitoare la opere sau biografii ale scriitorilor, precum si capacitatea de a analiza cu obiectivitate maxima creatiile celor din generatia sa, ori ale înaintasilor. S-a pronuntat memorabil despre toti marii scriitori ai epocii, având aceeasi receptivitate pentru poezie, pentru proza si pentru eseistica. Serban "cel rau", veritabil Cyrano al criticii literare, nu s-a sfiit sa-si spuna cuvântul fara teama, chiar daca stârnea reactia unui Nicolae Iorga, spre a aminti doar una dintre atitudinile ce i-au adus celebritatea. O facea, cum am mai spus, pentru impunerea unei valori, în cazul amintit, T. Arghezi. Si tot pentru statuarea temeinica a scriitorilor de referinta a dus la bun sfârsit editia Caragiale, începuta de Paul Zarifopol si a trudit vreme de decenii la ceea ce s-a numit "Carageliana", opera fundamentala în istoria
literaturii române. Prin "Viata lui I.L. Caragiale" (publicata în 1940), revazuta si completata spre a întregi viziunea asupra inegalabilului clasic, prin monografia Dimitrie Anghel, prin studiul consacrat în 1946 poeziei lui T. Arghezi, prin originalele panorame care sunt "Aspecte lirice contemporane" (1942) si "Aspecte literare contemporane" (1972), prin cele cinci masive volume intitulate "Itinerar critic", prin editii de referinta la opere uitate pâna la el (ma gândesc la "Peregrinul transilvan" de Ion Codru Dragusanu, la "Poeziile" lui St.O. Iosif) prin alcatuirea împreuna cu Vladimir Streinu si cu Tudor Vianu a unei ambitioase "Istorii a literaturii române" în 1944, prin "Medalioanele franceze", prin acribia comentariilor raspândite în presa culturala, Serban Cioculescu devenise în ultimii 20 de ani ai existentei sale, o prestigioasa institutie ilustrând la nivel superior cea de a treia generatie maioresciana. Recompensele au venit si ele, prin premii ale Uniunii Scriitorilor, prin calitatea de academician, de profesor universitar, de director al Bibliotecii Academiei. Mai presus de toate s-a situat însa respectul de care a fost înconjurat de generatiile mai tinere, carora le-a oferit un exemplu de cavalerism intelectual. Armele sale i-au întretinut longevitatea si reprezinta argumentele sigure ale perenitatii unei opere de critic si istoric literar de întâia marime.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR