Porto-Franco

Scrisori netrimise de Sterian Vicol

Sterian Vicol

Rubrica: Scrisori netrimise  /  Nr. 137/2007

SCRISORI NETRIMISE
de STEAIAN VICOL

DUMITRU AL PESTERII
"Ramân al jertfei mele, Poezia"
Dumitru Pricop


De câte ori plecam spre Tara Vrancei, si, mai încoace, catre Castelul de la Tiganesti, unde aveam sau nu aveam întâlnire cu Mitica Pricop, urmaream pe cer norul si, daca era, cautam norii, samânta lor întru lauda, mai întâi si-ntâi, a vitei de vie si, se subîntelege, a chihlimbarului de Odobesti, Cotesti sau Panciu. Era, cred, cel mai frumos poem care se zamislea la orizont de munte sau câmpie, poem pe care, acasa sau în ospetie, Mitica Pricop îl scria si apoi îl recita (sau invers), lasându-si prietenii cu gura cascata, de atâta talent, de atâta forta poetica ce se revarsa ca însusi norul peste noi. Uneori, mai ales, dupa miezul noptii, norul se uita la noi ca un repros...
Era prin `70 când eu, fiul lui Dumitru, tatal meu de la Tutcani, am dat ochi în ochi cu Dumitru al Pesterii din Negrilesti, Poetul Vrancei, Omul, Prietenul care, de atunci si pâna dincolo de acum, a ramas si va ramâne Cel mai frumos barbat dintre barbati, Cel mai talentat Poet dintre Poeti. Cartile lui D.P., însumate în Marea Sa Carte de Poezie, au fost si vor ramâne un Manual de viata fara de sfârsit, care înnobileaza sufletul si credinta în Dumnezeu si în semenii nostri.
Când Poetul, cu sânge pur din venele mamei Vrâncioaia, a simtit ca ceva e putred (si în Vrancea Sa), a spus-o si de la masa de scris, si în gura mare, sau mai blând lânga cupa cu vin blond ca fata pe care o iubise în adolescenta. De aceea, de la Patima muntelui si Initiere în obsesii, pâna la Dumitru al Pesterii si, mai târziu la Paharul însângerat, D.P. se autocrucifica pe/în cuvânt, El îngropând cuvântul ca pe-o samânta în carnea Poemului, Poem care, iata, în final, l-a îngropat pe Mitica, reînviindu-L totodata întru neuitare. Dumitru Pricop, scria un critic, nu mai crede nici în umilinta crestina, dar nici în exaltarea supraomului. Fiinta de "viata, moarte, lut" a poetului face parte din aceasta trinitate negata în numele unui orfic, act recuperator si dainuitor în fata mortii: "Prin existenta sunt un meteor / care, arzând, îsi spulbera vecia / dar cât de mult as fi al tuturor/ ramân al jertfei mele, Poezia". Poezia, Prietenia (care la Mitica se baza în primul rând pe caracter, dar si pe o iubire neconditionata si, nu în ultimul rând, pe miracolul culturii), au fost vocatia lui dintotdeauna...
În drum spre Castelul de la Tiganesti (castelul boierului/poet Costachi Conachi), vad Norul si Norul ia chipul unui Om care, într-o sfânta asteptare, varuieste cu privirea peretii unei manastiri.

PATIMA MUNTELUI
- Lui DUMITRU PRICOP -

Prin gradini suspendate calatoream
c-o dansatoare batrâna;
ma duse.ntr-o zi la chiar locul nasterii ei,
o panta de munte ca o litera celesta.

Trebuia sa trec genunea pe-un arbore
arcuit, înca viu, sub care sageata pastravilor
se-adauga caderilor de umbre
odata cu revarsarea mierii din scorburi

Când vipera a zvâcnit în arcul amiezii,
trupu-mi demult era oblojit
de tamaduitoarea unduire a dansatoarei
pe care înca-o mai caut in patima muntelui.

*Poezia face parte din Vol. "Vindecare în pacat", pag,100,
Ed. Porto-Franco, Galati, 1991.

Voteaza:
Total: 1.00 (2 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR