FILE DE ISTORIE LITERARA

Miguel de Cervantes,
Don Quijote și Mihail Sorbul:
o trinitate astrală în conjuncție literară

Acum 170 de ani, mult-puțin, literatura spaniolă a pătruns în literatura română la începuturile publicisticii noastre naționale și a editărilor de opere cu valoare universală.
Deschizător de drum este “părintele” literaturii române, Ion Heliade Rădulescu, în 183 8, mai întâi, din publicația “Paris and London Advertiser”, cu un articol titrat: Rodnicia lui Lope de Vega, în “Curierul românesc”, București, IX, nr.51,1883. în anii următori, publică traducerea primelor patrusprezece capitole din romanul Don Chisot dela Mansa de Cervantes (“Curierul românesc”, București, X, nr.76-78, 80,88,1839) a cap. Curiosul stravagant, episode din partea a doua a lui Don Quijote (“Curierul de ambe sexe”, București, III, 1840-1842) și, apărută anonym, o nuvelă a aceluiași genial scriitor, în periodicul “Organul luminării ”, Blaj, 1848.
De altfel, Ion Heliade Rădulescu va edita, în 1840, în volum, traducerea sa după versiunea franceză a lui Jean-Pierre Claris Florian (1755-1794(, sub titlul: Don Chichot de la Mancha. Din scrierile lui M. Cervantes. Tradus în românește din franțozește dupe Florian de Ion Rădulescu.
Peste ani, la aproape un secol, în 1936, poetul Al. Iacobescu va scoate la Editura “Cugetare” din București, în traducere românească, după originalul spaniol, în două volume, opera integrală a lui Cervantes dedicat㠄cavalerului tristei figuri”, supranumele lui Don Quijote. În tot anul 1936, au apărut cronici elogioase referitoare la inițiativa salutară a lui Al. Iacobescu, începând cu prima datorată lui Petru Manoliu (alias Erasmus), menționând încercarea fragmentară a lui Ion Heliade Rădulescu, și până la ultima, a lui Vintilă Horia, titrată Între Don Quijote și Karl Marx, în care este făcută apologia „mitului lui Don Quijote” prin raportarea acestuia la figura hilară a întemeietorului comunismului științific („Credința”, București, IV, 652, 2 februarie 1936, p.4; „Sfarmă Piatră”, București, II, 50,5 noiembrie 1936).
În această perioadă de o sută de ani, alte două evenimente sunt demne de remarcat în cultura noastră privind viața și opera lui Miguel de Cervantes, prima fiind adaptarea, în limba română, a povestirii Cuviosul pedepsit a marelui scriitor spaniol, în 1911, de către Ion Luca Caragiale („Românul”, București, I, 96 și 97 din 3/ 16 mai și 5/18 mai 1911), iar a doua, dramatizarea realizată de Mihail Sorbul, în 1924, operei lui Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616): El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha (1608) și Segunda parte del ingenioso cavallero Don Quijote de la Mancha (1615).
În vreme ce contribuția lui Ion Luca Caragiale a trecut neobservată în presa timpului (și mai târziu) cea a lui Mihail Sorbul s-a bucurat de atenție deosebită.
La 25 octombire 1924, a avut loc pe scena Teatrului Național din București, în regia lui Soare Z. Soare, premiera piesei originale Don Quijote della Mancha, comedie tragică în patru acte și douăsprezece tablouri de Mihail Sorbul, inspirată de romanul omonim al lui Cervantes.
Spectacolul a ținut întreaga stagiune, fiind urmărit cu ardoare și interes în presa cotidiană și de specialitate din capitală.
Mihail Sorbul a fost intervievat de N. Porsena cu trei zile în avans de întâlnirea piesei cu publicul, interviu subintitulat: „Ce ne spune d-sa despre dramatizarea romanului lui Cervantes?” („Rampa nouă ilustrată”, București, VIII, 2097, 22 octombrie 1924, p.1). Victor Eftimiu a scris articolul Don Quijote, subintitulat: „Să fugim de politică”, evocând figura „superb㔠a eroului spaniol, numindu-l „cruciat al dreptății, suflet încărcat de ideal” („Lupta”, București, III, 862, 24 octobmrie 1924, p. 1). Din nou a revenit N. Porsena cu articolul Astă sear㠄Don Quijote” la Teatrul Național, secționat pe capitole: „Câteva note asupra lui Cervantes: Don Quijote; Interpretarea; Montarea” („Rampa nouă ilustrat㠔, VIII, 2100, 25 octombrie 1924, p.2)