REMEMBER

Eugen Jebeleanu
(1911-1993)

Când
Când nu voi mai avea nimic de la tine
nici un nasture orb, nici o cămașă de lună zdrențuită
nici un flacon aburit în care a mai rămas o lacrimă
suspendată
când nu voi mai avea nici o oglindă
nici o pupilă de apă în care să mă recunosc...
Ce va fi atunci, nu știu...
Dar cum aș mai putea să fiu eu?
Voi fi un cărăbuș orb, mă voi lovi
de câteva mobile de praf
voi întreba în stânga și în dreapta
dacă mai este un drum și unde duce – șicum mă cheamă și ce
au fost toate acestea.
O să fiu atât de obosit
încât n-o să mai pot dormi nici o secundă
și o să mă uit de jur împrejut și n-o să văd nimic
și o să spun: „ei și?”
și o să mă strâng în brațe
și o să mă legăn ca pe un copil
și o să vreau să adorm într-o
nesfârșită văgăună umedă
și o să fiu aproape sigur
că numai așa se va face lumină
o, draga, draga, draga mea,
atunci fără de chip și fără amintire...