Demonul pamfletar incitã aplecarea spre realism a scriitorului
ªtefan Mitroi în noua sa carte, Recviem pentru Tãnase(Editura Neverland, Bucureºti,
2010), carte care a apãrut în serial, în Jurnalul naþional, în perioada iulie
2009 — aprilie 2010. Aici, el nu mai construieºte epic, ci relateazã din perspectiva
unui narator omniscient, dar implicat subiectiv în lumea pe care o reprezintã,
secvenþe de viaþã acaparate de indivizi cu o mentalitate primitivã, tribalã,
nu arhaicã. Realitatea învinge ficþiunea ºi invadeazã un spatiu a cãrei valoare
simbolicã se reveleazã pe parcurs. Tonurile sunt alb-negru, uneori colorate
strident ca-ntr-un bâlci al deºertãciunilor, un kitsch prin care scriitorul
surprinde aspectul de mahala al istoriei.
Trimiterea la motivul lumii ca teatru iese în evidenþã prin aspectul de bâlci,
de circ, de istorie invers . care nu mai este direcþionatã pe o scarã evolutivã,
ascendentã, ci degradant, pe una a involuþiei. De aceea, naraþiunea are aspectul
unui recviem, un cântec al morþii, un bocet al existenþei care-ºi clameazã,
astfel, moartea iluziilor, a speranþei, a visurilor. Distopia lui ªtefan Mitroi
nu este o copie a realitãþii, ci o recreare a ei, în contururi groase, realiste,
tuºele de culoare atingând grotescul.
Personajele care acapareazã la suprafaþã aceastã realitate, caricaturale,
au apariþii funambuleºti, ireale, prin dificultatea de a accepta rãul social
pe care-l reprezintã, cinismul social pe care-l profeseazã. Pamfletul tinde
spre satirã, uzând de toatã paleta procedurilor de realizare — de la ironie
la maliþie, sarcasm ºi invectivã.
Desenele acestei lumi rivalizeazã cu acelea ale lui Goya, reunite sub aforismul
— Somnul raþiunii zãmisleºte monºtri Monºtrii lui ªtefan Mitroi nu au conºtiinþa
monstruozitãþii, trãiesc într-o realitate pe care au construit¬o cu cinism
având mecanisme de funcþionare pentru segmente reduse, animate de mentalitatea
tribalã, cu comportament behaviorist ºi separator. A vorbi de responsabilitate,
de conºtiinþã în acest context este ireal, pare o glumã a sorþii. Lumea aceasta
cu pretenþii de nobleþe ºi de rafinament, avidã ºi rapace, caricaturalã prin
imitaþie ºi kitsch, configureazã o sub-realitate. Indivizii reprezintã nu
arhetipuri, cãci lumea pe acre o stãpânesc la întâmplare, involueazã, ci anti-modele
care acced spre caricaturã ºi grotesc grupând, într-un insectar sui-generis,
mostre de sub-specie.
Scriitorul îºi construieºte romanul pe structura unui recviem, un lamento
de marea trecere în registru grotesc, fãcând din caricaturã principalul mijloc
de transcriere a lumii în trecerea de la o orânduire socialã la alta, de la
comunismul gregar la capitalismul sãlbatic. Tarele acestei lumi—demagogia,
afacerismul deºãnþat, amoralitatea sunt prezente în tuºe groase ca-n desenele
lui Jiquidi sau ale lui Honore Daumier. La nivelul expresiei lingvistice,
locvacitatea sforãitoare, jilavã ºi unsuroasã, a noilor Dinu Pãturicã, se
strãvede în frazele lungi care inundã ca un torent într-o hemoragie a parantezelor
ºi digresiunilor. frazã în stil indirect liber, de la începutul romanului,
are 33 de propoziþii într-o structurã arborescentã ce trimite spre zone diferite
ale realului, sugerând mentalitatea crapulei care a transformat istoria în
mahala.
Spaþiul epic este menþinut într-o cvasi-indeterminare pentru a-i reliefa caracterul
simbolic. Realitatea sudicã decupatã de autor este un eºantion semnificativ
pentru întreaga Românie postdecembristã. Timpul are valenþe reale ºi simbolice.
E un timp care a ieºit din matca fireascã a curgerii, iar deraierea lui afecteazã
toate zonele spaþiului ºi ale realului.
Sunt teme care-l preocupã pe ªtefan Mitroi, recurente fiind în celelalte romane
ale sale — Cãderea în cer, Dulce ca pelinul,ca motive adiacente, dar, mai
ales, în piesele de teatru: Maºina de scãrpinat, Laboratorul de îmbãlsãmãri,
Þara lui Jumã, Spitalul de oameni sãnãtoºi. Atenþia romancierului este egal
distribuitã spre fundalul realitãþii, un decor al cinismului ºi al imoralitãþii,
dar ºi spre actorii care se agitã pe scenã. Rolurile sunt distribuite nu de
destin, ci de mai marii zilei, a cãror putere discreþionarã a produs degradarea.
