POETI de MARTIE

Nicolae Oancea
(1 martie 1937-27 decembrie 2007)

Prefacere
Vreau să fiu tras de cuvinte
sanie, noaptea, pe ger...
de câte am scris, de câte țin minte,
de câte le-am rupt din mister.
Și prea alungat, peste ninsoare,
de prea înghețatul pământ,
uitat de lucruri, de fiecare,
să mă prefac într-un văduv cuvânt.
Intr-un cuvânt care să taie,
sabia rotită-n oțetari,
sau ca un fulger învrăjbit de ploaie,
din trei în trei, cuvintele prea mari...

Buruiana în amurg

Loc de astâmpăr, loc buruienit,
s.e sparge clipa-n spini și ziua scade,
mici, portocalii brancarde,
păzesc un echilibru neclintit
Și chiar pentru paianjenii cetății
arată legea că e timp avers ,
când buruiana trece-n univers
marea grijă a singurătății.

A căzut o stea pe-un lan de crini

Această curbură, acest sacru deal
care înflorește, care nu se trece,
rană pe un trup de plai natal,
catedrală de lumină rece
Și e o pornire-a formelor ce nu-s ingăduite-alcătuirii mele,
ce al dintr-un pământ supus
barbare cu durere.
Poate din păstrarea de multe vechimi :
naște-un gând ascuns de răzrătire.
A căzut o stea pe-aun lan de crini,
trec in umbra dumneavoastră, fire...

Ne vom iubi sau ne vom împăca?

Sângele nostru cine îl știe,
stelele, nopțile, șerpuit șirag,
bate un ceas de viață târzie,
culcă-te, bea ceva, am și vin și coniac
și flori roșii și este iar seară,
ne vom iubi sau ne vom împăca?
adu-ți aminte că ai fost fecioară,
hai, rușinează-te de carnea mea.

Și cad și nu se mai sfârșește

Și cad și nu se mai sfârșește
drumul căderii, orbul izvor,
nu mă atinge nici un înger,
cu nici o aripă, cu nici un dor.
Dar trebuie să duc ceva în cădere,
sufletul nu se lasă înfrânt,
sfășii în pumni și unghii cerul
și îl trag în pământ.