CRONICI AMICALE

DARUL DE A IUBI*
*("Patru femei", Cartile Tango, 2009)

Dintr-un bun instinct cultural, ascultand "vocile de hartie" ale maestrilor secolului trecut, intre care se regasesc ecouri surde, vii, din proza Virginei Woolf si din cea semnata de Hortensia Papadat-Bengescu, Lucia Ovezea scrie o proza clasica, voit traditionala, cu personaje, dialoguri, descrieri - foarte rare, minutioase - sfidand deliberat zorzoanele incarcat-zgomotoase ale curentelor in voga, trecatoare, ca o ploaie scurta, de vara, dupa care se reinstaleaza abrupt zapuseala parca mai sufocanta. Personajele Luciei sunt vii, extrem de vii, dornice sa se smulga - discret, ferm insa, neabatut - din mocirla egalizatoare a totalitarismului; unele dintre cele patru femei - Eve ale unei modernitati corupte, inegale, ce nu si-a atins maturitatea - femei, care guverneaza scena romanesca, isi cauta vocea proprie. Eroina care isi asuma povestea spusa la persoana intai singular, relatand de fapt istoriile a patru femei, provine dintr-o familie modesta, cu un tata dominator, de o duritate agresiva, si devine, in ciuda alegerii sale (isi dorea sa fie arhitect) - dominata de vointa implacabila, necioplita, a tatalui - inginer, profesiunea respectiva insa asigurandu-i conditiile necesare picturii icoanelor pe sticla, un fel de protest impotriva mizeriei sociale, umane, a cotidianitatii, un soi de sfidare categorica a interdictiilor de tot felul, asa cum este si confectionarea rochiilor in stil atipic, de o artisticitate uneori exotica, pasiune constituind temelia meseriei alese mai tarziu, dupa revolutie, si anume cea de designer. Rasfatata Oana este profund convinsa de faptul ca i se cuvine totul, absolut totul si in consecinta ii este permis tot ce-i trece prin cap, sau aproape totul; prietenia cu protagonista nr.1 fiind pentru ea un pretext de a profita din plin, oferind in ocazii rare, foarte rare. Aureliana alege un alt fel de afirmare: recursul la tupeul afisat deliberat, frizand cateodata vulgaritatea; un donjuanism lipsit de fervoarea aspiratiilor de sorginte spirituala, dar si un fel de ingustime sufleteasca ce-i pregateste temeinic, nezagazuit, in ciuda opulentei financiare, naufragiul moral. In vreme ce Valeria, impotriva vointei ei aproape, sustinuta nu rareori si vegheata de protagonista, fuge intr-o relatie sub nivelul ei, incercand sa se adapteze fara sa reuseasca intotdeauna si suferind atroce caci ii lipseste probabil forta si abilitatea, nefiindu-i straine in schimb alte calitati, precum sunt devotamentul, fidelitatea fata de un barbat - asazisul "doctor" Mihai - care pur si simplu n-o merita. Fiecare, aproape fiecare dintre femeile acestei scriituri dense, cristaline, de o fina spectaculozitate, se cauta pe ea insasi cautandu-si totodata "jumatatea", perechea de carne, cautarile devenind framantate, dramatice, minate ici si acolo de amare dezamagiri, caderi, nelipsite fiind si de varfuri emblematice, tensionate, cand unele eroine isi descopera, fiecare in felul ei inimitabil, feminitatea, dorindu-si - in pofida vremii, in pofida lor insile uneoriadeseori - implinirea si gasind-o in realitate rareori. Textul fiind construit ca o rememorare cu ochi agatati de o fotografie, reface atmosfera "negrilor ani ai dictaturii "; pe fundalul intunecat al egalitarismelor declarate si al unei penurii cultivate de autoritati; sub ochii lectorului, se duce o lupta discret-atroce pentru a ramane tu insuti - pentru a-ti pastra unicitatea reinventand-o mereu - "eul" individual intreg, neatins, victoria revenindu-le unora dintre personaje, putine, care au forta de a-si asuma si de a-si construi existenta ca pe ceva unic, dat. In realitate, din tot noianul romanesc, singura Eva care se salveaza - lepadandu-se de o seama de complexe, limite, in plin proces de formare - este chiar naratoarea-personaj, care are curajul de a sparge pojghita umilintelor, a tradarilor, si se transforma sub ochii nostri intr-o femeie fascinanta de propria-i feminitate tratata ca un dar ce merita cu asupra de masura explorat. Pe de o parte. Iar pe de alta, Eva - pilonul acestui text, perceput si ca un elogiu adus prieteniei transformate in cult - este singura din stirpea Evelor surprinse aici, care isi pune, imboldita de ceva indistinct, acrosant, intrebari esentiale, irupe din nevoia de a-si dibui identitatea, rolul pe pamant: "Ai putea sa-ti iei un an sabatic, dupa moda din universitatile occidentale. Plimba-te, gandeste-te, experimenteaza, da-ti raspunsuri la intrebarile esentiale: cine esti si ce vrei sa faci din viata ta? Acum e momentul".