TEXT/CONTEXT

Scriitorul de alaturi

Beleaua asta numita Paul Goma mereu reincepe lupta. Sub steagul romanului sau al docu-romanului, sub oriflama publicisticii si – iata – sub flamura jurnalului: trei feluri de scrísuri sau de scrisúri, toate r bout de souffle. Nu-i odihnitor Goma, nu ocoleste subiectele dificile, sensibile, dimpotriva; pentru ca lupta o duce nu cu ingerul, ci cu fiara. Si cine altcineva i-ar fi propus lui Ceausescu, fortind limita, sa sustina Cartha ceha din ’77? O proba de curaj mai exemplar, mai desperant cunoasteti?
Intr-un „Arges” (de aprilie, 2010), Theodor Codreanu opina ca jurnalul e „ultima reduta a d-lui Paul Goma in batalia pentru adevarul istoriei romanesti”. Asa este. Jurnalele lui Goma (optsprezece) inseamna razboi dus cu luciditate politica, razboi pentru un proiect de renovare morala, razboi „fratesc” cu cobreslasii nedemni. Goma e fundamental de neimblinzit; incontrolabil, asadar autonom. Nu-i e frica sa ramina singur impotriva lor. seul et envers tous. N-are spaima ca adevarurile lui il fac antipatic ori agasant. Unii spun rigid (in loc de ferm), chiar abuziv in atac, iar cei care l-ar castra (macar l-ar amorti nitel cu aconitina) nu-s putini.
Goma n-a fost si nu este adeptul naratiunii reci, detasate; nici al dublei constiinte, nici al disimularii, ca Pessoa. Jocul de-a literatura inseamna si joc al mastilor. Or, Goma refuza travestiul, nu joaca in fals.
Marturisesc: nu l-am urmat de la inceput. Cum? Sa nu-l mai intereseze vietile imaginare, die Welt als ob? Am inteles, insa, ca, pentru Goma, a scrie roman e ca un fel de a folosi jumatate de cuvint, poate si de adevar.
In roman, poti orice: sa scrii cu rea credinta, ca stalinistul Mihai Beniuc, trecindu-l pe Blaga pe muchie de culit, ca sa-l anihileze. Pe-atunci, arta angajata era zdrobitoare la propriu, artistii angajati avind condeiul focusat pe neangajati. Poti (model Saul Bellow, Ravelstein) sa incurci voit fictia cu realitatea istorica, dind nume reale unor personaje de fictiune sau invers. Poti sa minti.
Raportul corect fictiune-istorie e bulversat, realul,
autenticul fiind amestecat nepermis cu imaginarul, in numele logicii fictiunii, foarte ingaduitoare cu rescrierile curriculare. Fictorii au descoperit placerea de a dezinforma in proza, cind la Secu nu se mai poate.
Goma n-are nevoie de alta viata (de personaj), sub protectia imunitatii fictionale, de refugiu in lumi inchipuite. Oglinda literara purtata de-a lungul etc., etc. poate deforma imaginea lumii in care traim. Omul din Belleville nu mai vrea o imagine aburita, patata, crapata, sparta chiar. Cit priveste imaginea din dosarele Secu, in Culoarea curcubeului ‘77, ne-a atras atentia ca este „mutilanta, negatoare”.
A optat pentru calea jurnalului publicat/ postat antum, pentru a intra in priza directa cu cititorii. E o calimara spatiul social si Goma il foloseste astfel. Cine mai crede ca autorul sporeste realul, cind ce traim bate orice fictie, e de-a dreptul FABULO?
Destinul sau are, cu un cuvint enorm, o trasatura hristica, dar nu in latura ascetica. E dureros, e tragic, fiind vorba de ofensiva, cu uitare de sine responsabila.
Esti ceea ce ti se intimpla? Da. Si-i bine de rememorat: prima data, l-au arestat pe holurile Facultatii de Filologie, in 22 noiembrie ’56, dupa ce citise in „seminarul de creatie”, condus de Mihai Gafita, proza despre UTM-istul care, ca protest, a vrut sa-si predea carnetul. Civilul Paul Goma a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la doi ani de inchisoare corectionala, pentru delict de agitatie publica. Martorul apararii, profesorul Gafita, a lipsit: isi facuse rost de-o calatorie de placere in URSS. Asa ca Goma n-a fost „redat societatii”, raminind „contrarevolutionar agitator”. La 1 aprilie ’77, cind a fost, dupa 4 cincinale re-arestat si dus la organul de ancheta din calea Rahovei, a lasat in spate „sotia, copilul, casa, cartile, cartile mele scrise, cele nescrise, semnatarii...”
Incerca sa creeze o miscare pentru respectarea Drepturilor Omului. L-au vizitat/ cautat telefonic, atunci, 431 de persoane