ANIVERSARI

125 de ani
de la nasterea lui Dimitrie Cuclin

Tablou de Zoe Cuclin

Dupa Bogdan Petriceicu Hasdeu si Constantin Stere, am putea considera ca Dimitrie Cuclin este al treilea creator titanic pe care l-a dat Basarabia culturii romanesti, fara a avea o viata publica asemanatoare cu a celor dintai.
Tatal sau, Constantin Cuclin, s-a nascut la Ismail, ajungand, impreuna cu alti carturari, in 1878, la Galati, in urma retrocedarii celor trei judete (Ismail, Bolgrad si Cahul) Rusiei tariste, iar un ascendent al familiei a fost chiar primar al orasului basarabean.
In urbea noua de resedinta, devine profesor de muzica si se casatoreste cu Minodora Pavel, fiica unui mestesugar, ai carui inaintasi proveneau din Comuna Pechea, a Moldovei de Jos.
Familia aduce pe lume un singur fiu: pe Dimitrie – viitorul mare muzician, filosof si scriitor.
La Galati, copilul face scoala primara si Liceul „Vasile Alecsandri”, la care are, ca dascal de latina si limba romana, pe Alexandru Niculescu (1860-1937). Acesta il va lasa corigent, intr-un an, la limba latina, ceea ce nu-l va impiedica sa-i dedice, mai tarziu, doua canturi din „Fastele” lui Ovidiu; iar coleg de clasa ii este Constantin Budeanu, premiant intai, in cei sapte ani ai studiilor secundare, viitorul mare savant in domeniul electrotehnicii, profesor la Politehnica si membru al Academiei Romane (1886-1959), Cuclin nefiind cotat, la invatatura, in clasele de liceu, decat al cincilea.
La absolvire, intentioneaza sa urmeze literele si filosofia, pe care, le va parasi curand, in favoarea muzicii, dar le va si exersa, ca si arta sunetelor, de acum inainte, intreaga viata.
Ce a invatat de la dascalii sai intru muzica aflam din textul conferintei „Confesiuni despre conceptia si activitatea mea pentru cauza artei”, pe care a tinut-o la Dallas, la 22 ianuarie 1969: „Dupa ce mostenisem, la liceul din Galati, de la tatal meu, un bun simt al exprimarii muzicale; de la George Cociu, suprema elevatie a constiintei muzicii; de la Ioan Bohociu, spiritul rigorii tehnice; apoi, la Bucuresti, de la Kiriac, necesitatea legilor elementare; de la Castaldi, legile arhitecturii, si, in sfarsit, la Paris, de la Wivor, sensul psihologic al muzicii, iar de la Vincent d’ Indy, sublima imperiozitate a eticului muzical, dupa toate acestea, dar in 1919, fui numit, la Conservatorul din Bucuresti profesor de istorie a muzicii si estetica muzicala.” (Textul conferineti a fost publicat in „Tribuna” din 17 iulie 1969).
Intre anii 1904-1907, studiaza, la Conservatorul din Bucuresti, teoria si armonia cu Dumitru Kiriac, contrapunctul cu Alfonso Castaldi si vioara cu Robert Klenk.
La recomandarea lui Castaldi si cu ajutorul unei burse aprobate de catre Spiru Haret, ministru al Instructiunilor Publice – pleaca la Paris pentru perfectionarea studiilor muzicale, unde frecventeaza – intre 1908 si 1914 – la Scolla Cantorum – clasa de compozitie a lui Vincent D’Indy.
Intre 1914 si 1916 canta, ca violonist, in Orchestra Operei din Bucuresti sub conducerea lui Egizio Massini.
Desi scutit de armata, in 1916, se ofera, ca voluntar, Ministerului de Instructie, fiind repartizat la Serviciul de cenzura a corespondentei, cu care este evacuat la Iasi, sluj indu-si astfel tara – in momentele ei de rascruce – cu devotament si abnegatie.
In refugiu, este violonist in Orchestra Filarmonicii locale, alcatuita si condusa de catre George Enescu, formatie care a sustinut numeroase concerte de binefacere.
Dupa Razboiul de Reintregire a Neamului, suplineste . la Catedra de armonie, contrapunct si fuga – pe Alfonso Castaldi, primii studenti ai lui Cuclin fiind, intre altii, Alexandru Bogza, Marcel Mihalovici si Theodor Rogalschi.
In 1919, este numit profesor de istorie a muzicii si estetica muzicala la Conservatorul din Bucuresti.
Corul de elita al Operei Romane din capitala ii canta, in 1921, un concert religios cu compozitii proprii cuprinzand piesele: Crezul, Psalmul 100 si Isus inaintea mortii, concert care se repeta, dupa un an, la Atheneu.
Faptul ca i se respinge - de catre o comisie ad-hoc - punerea in scena a operei sale Agamemnon, ca si gresita intelegere a utilizarii cantecului popular romanesc in creatia culta in mediul compozitorilor nostri, il determina sa plece, impreuna cu sotia, Zoe Cuclin, pictorita de real talent si maestra in arta decorativa, in America, in 1922, unde raman pana in 1930. Acolo, n-a incetat sa-si manifeste via admiratie pentru comorile artistice ale poporului sau, publicand articole speciale in mari ziare americane despre originea cantecului popular romanesc si despre particularitatile lui specifice.
In primii doi ani ai sederii in America, el traduce, in engleza, poezia eminesciana, echivalent pe care Andrei Brezeanu il caracterizeaza astfel: „Nu cred ca exista vreo indoiala ca dintre toti cei care, pana acum, si-au incercat condeiele in transpuneri englezesti ale poemelor lui Eminescu cel mai arlist prln profesiune si vocatia sa proprie ramane Dimitrie Cuclin”.
In America, functioneaza, intre 1924-1930, intai la City Conservatory of Music, incredintandu-i-se deparlamentul de vioara si istoria muzicii, apoi la Brooklyn College of Music, prima catedra. Aici sustine unele concerte cu lucrari clasice ale viorii mult apreciate in Musical Courier, revista care i-a recunoscut si valoarea Esteticii Muzicale.
Reintors in patrie, ministerul instructiunii, N. Costachescu, ii reinfiinteaza – dupa unele tribulatii – catedra de estetica, contrapunct fuga si forme, pe care o ilustreaza, avand si initiativa tinerii unui curs de compozitie la noi in tara, la Academia Regala de Muzica.
Invatamantul muzical bucurestean il are ca dascal universitar – pentru disciplinele amintite – pana in anul 1948, cand, precum, intre altii, Blaga si Calinescu – este silit sa-l paraseasca, el prin pensionare.
Prins ca a ascultat – la o auditie – Liturghia catolica de Bach, in 1950, la Biblioteca legatiei Engleze, este arestat si trimis la Canal. Urmeaza o relativa reabilitare, in anii 1954-1955, cand i se tipareste Simfonia a IX-a, in do diez minor (pe teme populare romanesti), primeste distinctiile: Ordinul Muncii clasa I si laureat al Premiului de Stat, pentru Simfonia a XIV-a, in mi minor, care ii este si ea achizitionata, relativ mai tarziu, fiind si aceasta tiparita.
In cele din urma decenii de viata, compozitorul a fost prezent in salile de concerte, la intervale rare, cu cate o creatie simfonica ori de alta natura, bucurandu-se intotdeauna de mare succes; de asemenea, i s-au publicat, cand si cand, unele poezii in limba romana, aforisme si interviuri ori a tinut conferinte la Universitatea Cultural¬Stiintifica de la Dallas si la Casa Oamenilor de Stiinta a Academiei. Textele acestor sporadice iesiri in public ii dezvaluie crezul artistic, stiintific si filosofic de o viata.
Nascut la 5 aprilie 1885, Dimitrie Cuclin se stinge din viata la venerabila varsta de aproape 93 de ani (7 februarie 1978). In pofida marilor si nenumaratelor adversitati pe care le-a intampinat cat a trait, el s-a considerat totusi, dupa propria marturisire, fericit!