ESEU

Dimensiunea tanatica
reflectata in lirica lui Mihai Ursachi

"Omule, tu ai imaginat moartea anume pentru a o invinge!
Asa spun totdeauna cei ce vietuiesc."
(Mihai Ursachi)

Tema mortii este valorificata in lirica ursachiana prin asocierea ideii neantului, poetul avand convingerea ca "la inceput a fost fapta. Iar dupa ea, in aceeasi clipa cu ea, nimicul ireversibil, contractia universala, punctul zero" . Exercitiul gandirii si simtirii asociate mortii este degajat prin trecerea dincolo de crusta lexicala si sondarea ideilor si sentimentelor care deriva din aceasta tema, abordata intr-o suita de poezii, din cadrul tuturor volumelor lui Mihai Ursachi, care este convins ca: "Nefiinta riguroasa exige universalitatea, neantul este absolutist, total si totalitar. El este absolut. Nimic, din nimic, pentru nimic. Tat twam asi"

In lirica lui Mihai Ursachi, moartea imbraca forme diferite, fiind proiectata atat in plan uman, cat si in cel universal:
- moartea ontologica, certa, in care ineluctabilul tanatic este determinat de trecerea ireversibila a timpului, care angreneaza atat destinul eului raportat la propria fiinta, cat si destinul iubirii: "Sa plang pe trupul pe trupul tau iubit / ca niciodata eu sa nu ma fi nascut / sa plang pe tine ca un nou nascut / dintotdeauna sa fi fost murit" (Lacrima, p. 189). Perisabilitatea umanului in fata destinului final este sugerata in poezia Doar dintii... (p. 34), aceste elemente de materialitate corporala devenind singurele certe, tot ceea ce ramane in urma unei vieti: "Dar dintii, dar dintii, gandeam, ei exista, / naluci sunt cuvintele, visuri desarte / privirea naiva si dulce si trista, / dar dintii, oh dintii, raman dupa moarte". Dezamagirea in fata vietii si constiinta imposibilitatii atingerii absolutului sunt nuantat exprimate in poezii ca Finis , tema fiind anticipata de titlu: "Acum la sfarsit - dezamagirea ca noaptea / peste toti ochii - peste acei ce vegheaza sa nu se mai stinga, / peste acei ce se-nchid pentru ultima oara. / Unde Arcadia, unde Imparatie cereasca, / unde cuvant promis? Unde iubirea? Si perfectiunea?... / Nimic / nu imblanzeste, nu scuza, nu iarta" (p. 399).
Disolutia in neant, in "tenebrele / marii uitari" (p. 222), este dublata de profunde sentimente de amaraciune si neputinta, induse de constiinta desertaciunii oricaror ceremonii viagere care ar putea anula aceasta finalitate sau i-ar putea da o alta turnura: "Nedescifrate si hotarate din veci, / mortile, vietile, semnele zilnice, / irepetabile..."(Remember, p. 171). Moartea este vazuta ca un obiectiv al obtinerii cunoasterii, al accesului spre absolut: "Moarte albastra, moarte ferice", dar si ca pendulatie intre existent si neant, intre certitudine si incertitudine, sugerand desertaciunea pornirii pe drumul anevoios spre absolutul evolutiei spirituale: "La ce sa te primbli pe drumuri de noapte, / de ce sa te duci la arhaicul iaz / cand luna revarsa lumina de lapte / si nici nu mai stii de traiesti sau esti treaz" (Nox, p. 167). Promotoarea acestei migratii, resortul care propulseaza fiinta de la o viata la alta, este iubirea, insa nu sentimentul firesc, cunoscut si identificat de atatea ori de fiinta eului, ci o iubire absoluta, iubirea thanatos, iubirea prin care se acceseaza dimensiunile celeste sacre: "Altfel de iubire, de alta, alta oara... ", "Aceasta e alta iubire, o alta, o altfel... Tot ce a fost, / tot ce ar fi, am visat..." (Iubire, p. 184). Moartea este substituita metaforic prin vocabula substantivala "somn", fiind acea stare de latenta, care anuleaza tot ceea ce ar putea dinamiza contingentul: "Un somn adanc, nerazbatut de glasuri, de umbre / si nici de zborul vreunei pasari ", "Doar apa de veci statatoare a somnului" (Cainele Miriapodis, p. 52). Ascutirea simturilor si dobandirea unei forme de constiinta superioare au permis poetului sa se proiecteze "intr-un vast orologiu" pentru a descoperi resorturile ascunse ale timpului si sa intuiasca "momentul" trecerii: la intervale egale / izbucneau lovituri de ciocan, cu o mare putere, / precum vocala cuvantului "mort". Parea / ca de-un timp fara margini, sau doar in secunda aceea / ma concentram sa aud... / In clipa aceea, / am auzit dintr'o data: "Este momentul." / "este momentul, este momentul, este momentul." / Imi consultai cesuletul de-argint. Era clipa aceea. (Parabola Clipei si a ascultatorului din Orologiu, p. 221).
- moartea aparenta, forma a metamorfozelor continue, a transmigratiei, care extenueaza fiinta agresata de aceasta nesfarsita succesiune: "...Iar luntrea mea subtire ce'i zic Metamorph / urmeaza prin efluvii de stele si sisteme / un drum fara odihna" (Ratacitor printre stele, p. 62), "Corul de paji canta psalmi in romance, / tanguitoarele plangeri a patimii fara / sfarsit, subpamantenele plangeri... // Pe mozaicul maur Rosalba danseaza / in cizme de Spania, dansul ferice / al tragerii mele pe roata eterna" (Rosalba, p. 165), "viata aceasta (multi socot / ca e singura, singura viata)" (Confidenta prozaica, p. 325).