CAVALERUL DUNARII SI AL BARAGANULUI

FANUS NEAGU

SAPTE POEME IN PROZA

1. Se jura ca in Asia nu creste altceva decat alior si ajunsese la mormantul Domnului, dar nu se considera Hagiu din pricina ca fusese dus acolo cu forta sa lucreze. In tineretea lui bause rachiu cu vadra, o turcoaica, pe care o injura in somn, il lecuise de aceasta patima dandu-i sa inghita o zeama de buruieni descantate. In captivitate, mancase carne numai de doua ori, langa Ierusalim, unde a prins doi magari lasati la pasune si i-a juganit... Che Andrei care se imbata acum numai cu vin, striga in carciuma lui Fanica Maxineanu: Ori eu la Ierusalim, mancand boase de magar, ori fiul meu la la Scoala Normala...
2. Cand iesira in drumul Brailei, oprira cu totii, caii, sa mai priveasca o data satul. Nu-i era nimanui sete, totusi barbatii scoasera o galeata cu apa din fantana sapata la raspantie si baura. Band, cativa se inchinara ca lipovenii, care tin de credinta veche... Omul din fruntea convoiului, dadu gura de cai, si scartaitul osiilor se uni cu scrasnetul pietrisului, cu troputul invalmasit al copitelor. De pe intinderea campiei, sufla rece vantul de la inceputul lui martie, clatinand buruienile uscate. Mirosea a frunze putrede, a pamant si a pelin...
3. Pe mine sa ma cauti mereu, iar de-alde Chiscaneanu sa te feresti. E straja de hoti, ii pazeste pe toti la furat. Tinutul nostru e recunoscut ca tara hotilor de cai, nu degeaba se spune ca-n Braila trebuie sa intri cu buzunarele cusute...
4. Auzind-o pe Ventina, s-a intors si a daramat sticla cu gaz. Si atunci l-a vazut pe Pavel. Era pe gunoi, cu fata in sus, ploaia-i uda obrazu, da el nu se misca. Calcand cu bocancii peste cioburi, Jinga a dat fuga inaintea Vetinei sa-l zgaltaie pe Berechet. L-a sucit, l-a scuturat si cand si-a dat seama ca e mort s-a aplecat si i-a lipit pleoapele. Vetina a ingenunchiat si ea. Pe urma, ca o bezmetica, s-a dus sub salcamii de langa gard, s-a asezat cu pieptul pe scandurile ude si-a asteptat sa zica cineva ceva, da nimeni nu zicea nimic, s-auzea numa Dunarea...
5. Cand veni vremea secerisului, se porni sa bata vantul de la miazazi, starnind nisipurile dintre Lacoviste si ferma regala. Intai il simtira caii. Lasati in campie, la pasune, urcara inainte de pranz, in curte, prin rapa, zdroncanind piedicile de fier. Speriati, nechezau tremurat si se indesau cu boturile in sopron ca pe vreme de vifor... Soarele se invaluia intr-o pulbere galben-cenusie ca rugina. Aerul devenise intepator, greu, apasator, apa mortilor nu mai flutura pe coline, se scursese in pamant.
6. Nisipu, ridicat in vartejuri, aluneca cu zornait pe acoperisu de tabla al casei si prin stufu de la perdeaua oilor. Suna marunt, ca mazarichea... Furtuna crestea amenintator, patrundea suierand in horn si-n burlane, indoia cu troznet salcamii si nisipu clocotea pe arie...
7. Luna tremura. O gheara de gaina racaia in ea. Am cascat poarta de rogoz din gardul gradinii si, peste movilele de bostina, pe sub streasina odaii unde-i cazanu de tuica, calcand incet, am trecut in partea din fata a casei si m-am saltat pe galerie. Valuri de iedera, ticsite de muste, cadeau de la cosoroaba. Frunza fasaia... Din salcami venea mireasma de floare, si-am priceput ca o data cu ploaia aia mica, urmata de invazia fluturilor, batuse, cu intarziere de aproape trei luni, si ora infloririi salcamilor...

Selectie de Sterian Vicol din romanul "Ingerul a strigat"