CRONICI AMICALE

SENSUL CIRCUMFERINTEI

Un zbor inlauntru. De Troita zbor. Marcat de amplitudinea memoriei Cercului, el, Cercul care Întregul este, cel al farâmei si al necuprinsului în zboru-i continuu.
Un zbor catre farâma de sine atesta Dumitru Baluta în noua sa carte „Sensul circumferintei", care îl deosebeste pe autor printr-o formula creativa incluzând chintesentele vietii de om, omul care, zice poetul, e gol în asteptarea marelui sens al întelesului meu si al pamântului", e „crugul cliper„,nimicul în vârtelnita" si nimb pentru întelesurile atât de neîntelese ale manifestarilor Macrocosmosului în microcosmos. Dincolo de „linia limita", el, omul, rotund e ca „ochiul lui Lucifer"... care nu încape nici într-un „arbore genealogic". Posibilitati inedite de deschidere a „ dimensiunilor lucrurilor vechi / Ticsite vârtos în aerul zilei" apar în verb modern gândite, modern alcatuite.
În cartea sa autorul insista în cautarea echilibrului, stare unde se întâmpla intersectia gândului propriu cu legitatile evolutiei civilizatiei umane si unde inutilul trebuie anulat. Fraza e aleasa cu mult discernamânt, orânduindu-si liber, dar cu strictete gândul. Surplusurile mello sau cele explicative sunt îndepartate cu multa hotarâre, expunerea mizând pe forta delicatetei, aluziei, simbolului.
Conditia sine qua non pentru renasterea bobului din miezul tarânii, tarâna din noi, ramâne una vorbitoare si în cadrul noului volum de versuri, unde poetul insista în nuantarea notiunii (si problemei) de cerc existential („ocnita crugului”), punând spiritul la lucru întru dezvelirea unor noi valente ale fiintei-om, fiintei-pamânt, fiintei¬-univers. Acestea facând abstractie de conditia timpului, prescrisa pentru aspra si nedumerita lume, care asa si nu se mai descurca ce-i dara târziu / si ce a fost devreme, ce este, de este. plânsul pe marginea circumferintei rotitoare. unde Cuvântul mai cauta loc pentru a se naste...
Un zbor inlauntru, „... de unde si unde siruieste clipa", ea care întreaba si se tot întreaba „care e sensul rotunjirii pâinii, a marului de taina" pe „orbita de lumina", ce este dreapta dreptelor a celui unic drum... Si tot asa pâna când

Cercul nu mai are sfârsit
si nici început,
pâna când ideea de sine, si ea,
nu mai e identica cu sine în sine.


Modalitatea de expunere a verbului artistic în ipostaza eului creator Dumitru Baluta e una deosebita prin rasucire abila a cadrului energetic verbal, lucru ce prinde si mentine atentia cititorului si prin întrebarile (multele si actualele) pe care le afla Omul în spatiul interdimensional, nuantat transcendental.
Felul cum culege poetul temele e unul foarte actual si prin capacitatile investigatorului de a concentra în cuvânt esentele — stropi vii, în care întrevedem curgerea cuantica a zilei ce vine, spre noi, cei de aici si acum, scaparare întru înteleptire, întru iluminare.
E, aceasta carte, un experiment artistic, ne destainuie poetul. O proba foarte curioasa (si serioasa) pentru condei, vom adauga noi. Din perspectiva modernitatii discursului, a gândului abil structurat, un model pentru unicitate în sens de mesaj, un arbore cu crengi viguroase pentru rodul anuntat de conceptul cosmicizat.
Un zbor înlauntru...