Porto-Franco

Petre Isachi, "Romanul incotro?"

Ana Dobre

Rubrica: Comentariu critic  /  Nr. 134/2007

COMENTARIU CRITIC

Petre Isachi, „Romanul, încotro?
(Fals tratat de istorie a romanului)”,
Editura Psyhelp, Bacau, 2006


O noua carte despre roman, o "scriitura-experiment", cum o considera autorul, Petre Isachi, pare un truism sau o întreprindere sortita de la început esecului. Pare ca totul s-a spus despre aceasta specie atât de populara a genului epic. Si totusi, nu este asa. Autorul se straduieste sa demonstreze ca toate acestea sunt prejudecati, ca despre roman nu s-a spus totul. Pasionat de subiect, pe care îl supune lentilelor maritoare si colorate ale caleidoscopului sau critic, el aspira lucid spre completitudine si exhaustivitate în domeniu.
Situat între studiu critic si eseu, noua carte despre roman, Romanul, încotro? - Fals tratat de istorie a romanului a lui Petre Isachi îsi propune de la început o noua interpretare a speciei, procedând ca un istoric si critic literar si, totodata, ca un scriitor, având ca obiect al inspiratiei si meditatiei sale romanul ca fiinta livresca, fiinta care are parinti, nasi, asadar, o istorie a lui, pe parcursul careia a urcat si coborât, oscilând mereu între adevar si fantezie, între aparenta si esenta.
Autorul crede ca pentru a exista, romanul are nevoie de un stadiu de evolutie culturala, ceea ce• înseamna "rigoare estetica si poetica", ceea ce tine de o traditie si este rezultatul deliberarii, al efortului de constructie, al acumularilor estetice. Critica romanului ilustreaza constientizarea si disciplinarea succesiva a generatiilor de scriitori si de cititori. Interesul sau merge catre facerea romanului ca tip de scriitura si catre receptarea critica a fenomenului romanesc, ca teoretizare si aplicare la text - vazut ca istorie, discurs, fabula, poveste.
Situând originile romanului în literatura Orientului, conjugata cu romanul antic, grac si latin, distnatându-se de teoreticienii (Lovinescu, la noi, de exemplu) care considerau epopeea drept punct originar al romanului, distantându-se de A. Thibaudet care în Reflectii despre roman, spunea ca romanul nu se explica prin nimic din literatura de dinainte - "Romanul(..) nu se leaga aproape prin nimic de Antichitatea clasica: e autonom ca si arhitectura gotica, e roman" (apud, p.42), situându-se când pe pozitia "cititorului captiv între miturile totalitatii si ideologiile fracturii", când pe pozitia istoricului obiectiv omniscient, autorul îsi propune un "experiment literar de fictiune critica nonreprezentativa ce tradeaza situarea în non-istorie" în care sa gaseasca "precizia

romanului metacritic" scris "sub ispita eseului si monologului polifonic".
Calatoria în istoria romanului nu este descriptiva, imobila prin static, ci interogativa si accentuat critica. Perspectiva critica nu înseamna neaparat criticism în sensul unui negativism lunecând spre nihilism, ci unul creativ care repune totul în lumina interogatiei contructive si eficiente.
Considerând ca romanul contine "un fond de transformare si permanenta", întemeiat pe o functie istorica si transistorica, înteles ca "atitudine existentiala" sprijinita pe relatia dintre arhetipuri universale si o "tematica istorica", Petre lsachi vede în istoria romanului o "ordine simultana", a carui aventura începe în secolul al XVIII-lea, cu radacini în Antichitatea greco-latina si-n Orient. Romanul a instituit "un nou tip de gândire artistica" (p. 11). Fenomenul romanesc e interpretat "ca succesiune de opere individuale, ca succesiune de generatii" traitoare într-un spatiu si timp individualizate, dar si într-o plasma temporala, ceea ce explica diversitatea culturilor si a civilizatiilor ca si unitatea microstructurilor estetice asemanatoare.
Receptarea romanului, într-o sociologie a textului si a sistemului de referinta, e echivalenta cu interpretarea fenomenului "transfinit închis si deschis simultan", ceea ce face ca cititorii unei epoci sa recepteze romanele epocii sale, nefixate valoric, si capodoperele.
Modul original de tratare critica într-un sui¬generis metaroman reveleaza o tesatura imprevizibila de fenomene estetice "romanesti, acronice, sincronice si diacronice" încât formule moderne ca realismul magic si fantastic par universale si atemporale.
Pentru a ajunge la aceasta viziune originala, autorul a procedat cu rigoare si acribie, urmarind evolutia speciai de la formele primitive la cele moderne - romantice, realiste, naturaliste, moderniste. Tot ce s-a spus important despre roman figureaza în excursul autorului care gaseste formule potrivite pentru a ordona si a sintetiza, pentru a repune într-o alta perspectiva. informatia multipla si diversificata ajunge uneori la pedanteria stilului didactic. Autorul stapâneste în mare parte informatia, calauzind-o în retelele unui sistem coerent.

Voteaza:
Total: 1.00 (1 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR