TINERI POETI DUNARENI

ANCA ARBUNE

obsesie dubla
musca-ti unghiile
si rupe-le vârful,
mesteca-le,
simti?, sunt dure,
mestecându-le ca pe guma
si asculta-ti dintii scrâsnind în cheratina.
bun...
acum musca-ti un deget,
înfinge-te în carne,
e mai moale si se umfla,
pulseaza,
înca nu poti rupe,
dar stii ca destula presiune poate rupe pielea. ia si degetele mele,
oricum sângele nostru e la fel,
preseaza pâna crapa
si zi-mi si mie ce gust are carnea.
te-ai murdarit destul,
gata pentru astazi,
ajunge,
mai e si mâine o zi pentru asta.
numai ai grija sa nu ramâi
fara carne sau sânge,
de-al meu sau de-al tau, nu conteaza.
mâine e rândul meu.

rugaminte
farâmitând pastile rotunde
cu bucati de marmura rupte din pereti, afundându-mi mâinile în praful aspru
zgârîi retinele,
îmi despic craniul
cu dalta cuvintelor fara miez si îmi scot creierul,
îl asez pe dalele imaculate si te rog, ia-l,
arde-l si amesteca-l cu sânge
si da-mi în loc o expresivitate noua prin care sa nu te plictisesc niciodata când îti descriu imaginea aceleiasi senzatii de alb,
lumina mea,
dintotdeauna


O
cutii mate de plastic cad prin apa spre linie
cu colt-urile foilor-aripi în sus,
fiecare poarta în ea
o treime din
cuvânt, eu,
firul rosu rasucit într-un cerc e litera lipsa,
tu,
cuvânt,
o treime din el,
sta în fiecare cosulet,
facut din otel împletit strâns,
care se înalta prin aerul sticlos spre linie.


Daghereotip
muzica lenta
a unui fulger singuratic
cazând în oglinda unei iluzii optice,
în apa pamântului netezit de lama luminii, scap din mâini
clopotul de sticla ce ne tinea închisi în camera nonculorilor.
printre cioburi
se contureaza umbre de pasi,
înceti, usori, pe varfuri,
lumea doarme,
sa mergem
si sa stergem drumul în urma noastra.
de pe drumul cernelii
nu se mai întoarce nimeni, viu sau mort.