LABIRINTUL PORTO-FFIANCO

Liviu Ioan Stoiciu — Craterul Platon


Dupa recitalul din volumul „pam-param-pam (adjudu vechi)", aparut în 2006 (volum de arheologie sentimentala si literara), Liviu Ioan Stoiciu revine în forta, am putea spune ca se întoarce vulcanic, „lasând în urma linistea si pacea pe care ti le dau lipsa de cunoastere...", dupa cum se scrijeleste pe pagina dedicata moto-ului, avându-se ca borna metafizica cifra 58, reprezentând anii la care se scrie volumul...
Anul acesta, la 19 februarie, prilej de sarbatoare, de reprogramare, daca vreti, prilej sa i se ureze multi ani fericiti si sentimentul plenitudinii, în ciuda luciditatii care ne îndeamna sa /ne îndoim de toate celea... Chiar si de cei 60 de ani care, respectând litera cartii, ar trebui sa-l deprime pe autor la culme: „Totul e o corvoada. Ziua de poimâine (n.n. Anul 2010, daca e sa parafrazam neinspirat), fiindca vine si ea/ negresit, ma deprima de pe acum/(...)/ Cum sa procedez, suflete,/ sa ma reprogramez? N-ar fi prea simplu daca/ mi-as taia venele cu lama? //(. . .)// Mi-am pierdut/ ingenuitatea, nu mai merit nimic, de fapt. Orice/ as face, nu gasesc/ „esenta", sau o gasesc si nu sunt constient — Doamne,/ ar trebui sa-ti atin calea?" (p.6).
Toate cele trei grupaje de poeme au ca subtitlu formula „Restul e în fotografie". Explicatia este simpla: volumul este ilustrat complementar de catre fotografiile lui Dan Alexandru Taban, care surprind instantanee dintr- un muzeu din Istanbul (celebrul Topkapi), ruinele unui amfiteatru din Halicarnas, vulcanul Etna, ruinele din Pompei, Lepsa vrânceana iarna, primavara sau vara (inclusiv cascada Putna), Patong-ul thailandez, templul reginei Hatchepsuth, Sfinxul si piramida lui Kofu, templul Luxor, colosii din Memnon, cerul noros deasupra Mediteranei...
„Restul? E în fotografie, în spatele careia/ pâlpâie ceva." (p.85) Poate întrebarea „de ce" a ultimului poem: „de ce m-am nascut în România si nu familie de tigri/ din gradina zoologica,/ de ce aici, unde am ajuns, nimic nu are sens si de ce/ lumina de acum s-a nascut din/ întunericul a ceea ce am fost eu 58 de ani, de ce întorci/ capul, daca eu sunt înainte — îti raspund:/ „sunt aici si acum fiindca trebuia sa fiu aici si Autoportretul poetului la 58 de ani arata de la prima pagina „cuprins de viscol pe dinauntru" si sta sub semnul cautarii necontenite: CAUT; DAR HABARNU AM CE CAUT (titlul primului grupaj de poeme). Fiara sta oricum lânga el, întru fiinta exteriorizata: „Mereu îi cad/ victima la Bucuresti, nu stiu cum tot fac, degeaba ma feresc./ Oricum, ea stie ca nu-mi e frica, si asta/ o deruteaza."
„M-am salbaticit…”
Nu, nu s-a salbaticit autorul, ci doar luciditatea sa dusa la extrem, catre „o mare despicatura" (p.10), „unde zeii nu patrund: zei de statura/ egala, altfel. În fata ei nu-ti mai ramâne decât sa/ plângi, satul de trucuri, dorinte arzatoare, amagiri, scamatorii, farmece, lucruri/ vrajitoresti, naluciri."
Este o carte despre adevarul (parafrazam, parafrazam) care ne face sa nu mai deosebim între frumos si urât, despre „pustiul din noi"... Texte la fel de pastoase (uf, cum suna!), pline de substanta, complexe, de revolta existentialista, de strigat („dati-mi înapoi frumusetea!"), de convingerea ca, într-un fel „Dumnezeu însusi nu/ e în stare sa ne ajute!"... E cautare, dar nu neaparat a timpului pierdut, ci a senzatiilor:"ai pe limba gustul cleiului de visin din copilarie!", a trairii, a episoadelor trairii, e încercare de sanctificare/nemurire a acestora prin scriere, prin însingurarea autorului prin scriere si nu numai... Poate si prin dialog cu esentele... Poate parea uneori paradoxal: „ciorile din vârful plopului uscat, în curtea/ bisericii, nu sunt/ ciori — sunt amintiri;"dar Liviu Ioan Stoiciu da de fapt imaginatiei, aproape bachelardian, ceea ce este al ei: drept nelimitat asupra fiintei umane prin dicteul automat care, însa, nu delireaza ilogic... Logica este însasi imaginatia!
Sunt si schite ale unei lumi aproape tolkieniene ( un alt ev, al unui alt pamânt de mijloc, având Adjudu Vechi ca punct de reper pentru deja cunoscuta sa mitologie personala); vezi stramosul satului, pastrând nuantele crestine (vezi „Sa fiti pe aproape", p.24), dar se pune accent, imediat, pe pagina urmatoare pe un minimalism erotologic (poate si sexologic)...