TINERI POETI

MIHAELA ROXANA BOBOC

Podul catre copilarie

Tata era înalt, pe atunci voinic,
copiii îl respectau
si-1 strigau Înaltimea sa.
Mama era mama,
nimeni nu era ca ea.
Coltul de pâine din mâinile ei
avea gustul copilariei,
era cel mai frumos dar pentru
tovarasii mei de joaca,
alaturi — cana cu apa rece
în zilele de vara, toride.

Erau timpuri în care gropile
serveau drept port pentru barcute de polistiren
si nimeni nu se întreba de ce erau acolo
în zile ploioase de mai —
pentru noi erau un dar de la dumnezeul ploii
si navigam prin lectia de creativitate.

Aveam pe atunci o traversa de-a lungul sufrageriei —
nu mi-a placut niciodata
era utila la cursa broscutelor de hârtie
cioncuram împreuna cu sora mea
cine ajunge prima la linia de sosire —
de regula câstigam.

Capacele de bere, azi fara importanta,
copil fiind le îndreptam cu ciocanul
ceasuri întregi.
Le gâstigam apoi premiu
în concursurile organizate în parcare
si ne numeam colectionari.

Nu stiu când,
într-o zi
mama n-a mai venit de la serviciu cu coltul de pâine
nici camarazii la usa mea cerând apa.
Pe tata l-au desirat anii si
din enigma pentru mine
a devenit tata — în anii grelei suferinte.
Azi mai mult ca oricând
Ampierdut sirul evenimentelor
Numite copilarie.

Când trec al casei prag
ating obiecte care mi-amintesc de tata,
de mine
Lucrurile ma evita
sau poate înstrainarea a rupt podul
între copilul de ieri si
femeia de azi.

Uneori construiesc zile în sir,
alteori tai legaturile fara preaviz,
de cele mai multe ori
stau pe mijlocul podului
si nu ma pot decide
daca sa merg mai departe
sau sa ramân.


Drumul Ioanei

Nu stiu când versul a poposit
pe umarul Ioanei.
La a treia straja a noptii
Ioana înca strângea poala camasii albe în jurul gleznelor
te chemase, te alungase de zeci de ori pâna ramase ghemuita
în acelasi loc
în care tu presarai spini ea petale

apoi s-a facut dimineata
Ioana ratacea pe poteca
pe care facea un pas înainte
iar tu doi înapoi