LYRA

Dumitru BALUTA
(Chisinau)


GENEZA

(I)
El, omul —
amestec de cuvânt si lut. Deci, nimicul
a trebuit si s-a umplut învârtelnita,
precum trage olarul,
din trebuinta,
sub nimb de sens ulciorul

(II)
Nu uiti
si tot dai cu roata peste mine,
cel, cum spuneam :
un amestec de cuvânt si lut —
doua jumatati, într-un fel, straine,
caci la final altceva la îndemâna,
cert, n-ai mai avut,
De unde oricând
golul blid mi-i dinainte,
cât as cauta întelesul meu,
cât as sapa de înainte
lutul ce-mi devine tot mai greu...


PATRIE
Patrie de miere si pelin,
de sânge pe buza iataganului, picatura ta cu maretia vinului 'în picioare-o sorb
ca pe un dat venin.
Pe cântare cât te-au pus,
atât te am —
nici cât pita pot cu destele sa iau când pe miristi zace Dumnezeu ; cât o Basarabie te am.
Cu lutul tau, cu iarba ta pe talpi proscrise ape reci
trec pe valuri tulburi
în cautarea vetrelor de ruguri la Ramidava vechilor mei daci.
Patrie, din ochiul lumii orb,
ca pe-naltarea vinului te sorb...
(Brasov, mai 2009)


VIATA
Apa curgatoare printre pietre, sarpele cu ochii ascunsi
sub stresina casei,
mersul latent pe miriste
sau fulgerul fatal,
securea, copacul, crucea
si iarba de neuitat —
totul la îndemâna ta.


ASA ESTE EA
Spun unii ca umbla haihui,
dar nu datoreaza nimic nimanui. Adevarat,
îi poti gasi oriunde potcoavele. De noroc ori ba— nu tine la ele, ca tot pe seama-ne
îsi scrijeleste picioarele
în cautarea cui cercul blidului sa-i ia sau de la sine
ceva zile sa îi mai dea.
Asta-i : te lasa liber,
dar pân' la un timp,
ca apoi sa te prinda acasa, în câmp si atât ti-a fost partea —
asa este ea...


FELUL LOR
Taranii vin de la pamânt,
de unde si felul lor :
nu se duc departe de sine nicicând si vesnicia si-o sapa din timp
ca pe o rana a palmelor.
De fapt, se îngroapa singuri cu fiece fir de grâu :
cât sunt tineri — pâna la brâu, când se fac mai batrâni — pâna la mâini,
iar de ajung si mor —
pâna în viitor.