PAGINI DUNARENE

OCHIUL MAGIC

Domnule doctor, poate va amintiti, am fost acum doua zile la dumneavoastra... Îmi sarise în ochi o aschie, sau un fulg de mucegai, si ma întepa, ma glodea tare. Dumneavoastra mi-ati spus ceva: ca am fost natâng - daca-mi amintesc bine - ca nu am purtat ochelarii de protectie si sânt un muncitor needucat si nu am constiinta protejarii propriei mele fiinte. În fine, m-ati ocarât dar nu v-am luat nimic în nume de rau, de aceea nici n-am retinut tot ce ati zis; eram multumit ca ma veti scapa de întepaturi si îmi veti reda limpezimea privirilor, de care aveam atâta nevoie pentru a munci. Dar într-o anumita privinta m-am înselat. Nimic de zis, mi-ati linistit ochii, dar cum am iesit din cabinet si dumneavoastra v-ati asezat exact ca acum, cu mâinile adunate într-un ghioc de nesabuinta, pe birou. Nimic de zis: nu mi-au lacrimat ochii, nu mi-au licarit privirile, dar, seara, privind la televizor, la o piesa de teatru în care unul tacea, chiar daca era maltratat pentru a vorbi, tortionarii i-au ciuntit limba, ca sa taca pentru totdeauna, desi eu nu eram înclinat sa cred ca aveau motive taie limba. Mi s-ar fi parut firesc sa i-o taie daca el ar fi început sa vorbeasca fara oprire, ca un zalud.
Înainte de-a ma culca mi-am pus compresie cu musetel, dupa cum mi-ati indicat dumneavoastra si am dormit bine; dimineata m-am sculat voios si am plecat la treaba. Lipsisem o zi si m-am gândit ca seful are sa se bucure când ma va vedea: una pentru ca nu era nimic grav, ca el sa fie tras la raspundere pe linia protectiei muncii; alta pentru ca era treaba în atelier si lipsa mea îngreuna munca celorlalti.
Seful s-a bucurat, asa dupa cum presupuneam eu si mi-a dat imediat de lucru: ceva asa cam ca un corn de berbec modelat, bineînteles, pus pe împuns, ca o vâna de vier, asta pentru ca în combinatul nostru se turnau în cochilii tot felul de dracovenii: coarne de berbec puse pe împuns, sfredel de vier si vârca de taur. La toate treburile trebuia sa le dau eu forma, ca modelier, ca cei de la turnatorie sa le poata deserta în forme precise. Bineînteles, din fonta, nu din otel.
Maistru mi-a aruncat sub ochii scrijelati desenul, schita, cum se pricepea pe la noi. Desigur, am luat-o în seama, dar uitându-ma la ea nu am priceput mare lucru.

Si totusi, am mers sa caut material, în speranta ca pâna la urma ma voi lamuri. Si am gasit ce credeam eu ca-mi trebuie: un trunchi de paltin care mi-a dat credinta ca îl voi putea transforma în curioasa piesa pe care mi-a vârât¬o sub nas seful, zâmbind cu ironie. Am prins bulumacul în strung - fiindca întelesesem ca era ceva strunjit pentru a da, cât de cât, o forma apropiata prototipului schitat. Dar când am apasat pe maneta de pornire a aparut ceva neasteptat: mi s-au împaienjenit privirile si în loc sa vad un trunchi de lemn, uscat si mort, am vazilt un întreg arbore, culcat la pamânt de o vijelie. Am tresarit si, simultan, am oprit strungul, dar imaginea a ramas aceeasi, ba mai mult, frunzisul a început sa ma încânte cu tulburatoarea lui verdeata. Am clatinat din cap si m-am sters la ochi, dar nu s-a schimbat nimic. Am iesit afara din atelier, am privit aiurea si mi-am dat seama ca ceva se întâmpla cu mine, cu ochii mei. Tot ce aveam de vazut era dedublat, în ceata, acoperit cu o perdea miscatoare. Am intrat în atelier si toate lucrurile mi-au aparut în dubla imagine, inclusiv mastodontul de fonta si otel la care lucram. Chiar si pe frezori, sau pe cei de la raboteze, îi vedeam în chipuri duble. Si totul vibra ca într-un televizor în care fileaza o lampa, o dioda. Si piesa pe care mi-o daduse seful sa o prelucrez devenise un sfredel viril, iradiant. Se rasucea ca sa penetreze un vagin, ca sa scape din ghearele strungului. M-am speriat si am dat sa fug, dar în fata mi¬a aparut seful închipuit în doua persoane si m-am oprit, nestiind pe care dintre ele s-o ocolesc, prin care sa trec pentru a iesi din atelier. N-am ghicit si am intrat direct în sef, de s-a speriat bietul om. Nici nu stiu cum am ajuns acasa, în pat, cu perna pe ochi, ca sa nu mai vad nimic. Curios, am adormit imediat, ca si când n-as fi fost preocupat de ceva anume si când m-am trezit era noapte, nu pentru ca aveam perna pe ochi, ci pentru ca vedeam totul într-o negura abisala. Si atunci mi-am amintit ca am fost la dumneavoastra.
Fireste, de cum am intrat în cabinet v-am zis: „Tovarase doctor, cred ca mi-a intrat ceva în ochi, fiindca ma supara, ma înteapa". M-am adresat asa fara sa-mi dau seama ca dumneavoastra, un medic ovreit nu va convine cuvântul tovaras, pe care de fapt l-ati inventat...