IN MEMORIAM

UN AN DUPA GRIGORE VIERU:
CELE TREI NUME ALE SALE

Ce nu prea întelegeam eu în discutiile întâmplatoare despre vin cu Grigore Vieru, avute la Suceava, Pitesti, Bucuresti sau Craiova si pe unde ne mai întâlneam, despre vin si vita de vie, adica, pentru ca mai mereu plecam de la numele lui si veneam tot acolo — mi s-a aratat ca prin farmec acum, la un an de la în- eminescianizarea sa, la Chisinau. Conveniseram, în mare — adica a fost de acord cu mine dar dupa multa si adânca excogitare — ca Moldova face parte din ceea ce el însusi a zis ca trebuie sa se numeasca „centura de vita de vie a Europei". E simplu de înteles: acest copacel al lui Dionis creste în jurul Mediteranei si formeaza un fel de filtru natural, atractia magnetica a popoarelor de catre miezul pamântului (asta înseamna Mediterana, asa a fost perceputa în istorie) fiind educata, adica grupele umane trebuind sa lase pe drum în egala masura pieile de animale de stepa si bauturile tari distilate, deci sa opteze pentru tesaturi din plante, mai racoroase, ori din lâna — si neaparat pentru vin. Bauturile mongole, siberiene, africane, nord- europene — toate se pierd în acest filtru, se dizolva, ca si pieile de ursi polari, camile, vaci sau ce-or mai fi — iar în agora ateniana pasesti descult, cu o camasa racoroasa pe tine, privesti cerul albastru si bei vinul îndoit cu apa.
Grigore Vieru avea mereu doua obiectii standard la aceste observatii, una privitoare la Burebista si cealalta la Marea Neagra. Absolut de acord cu a doua: Marea Neagra trebuie alaturata Mediteranei iar centura vitei de vie le cuprinde pe amândoua, ca si cum ar fi una singura, Mare Nostrum, „marea noastra". Cât despre Burebista, însa, cred ca trebuie înteles gestul lui de distrugere a vitei de vie altfel: el n-a putut taia si prunii, merii, perii, zarzarii etc. — Adica a optat pentru aceleasi bauturi distilate ale nordicilor, a facut un scurt si mic imperiu rece în zona caldurilor temperate... Cum face si în zilele (secolele) noastre în Europa.
Grigore Vieru nu era cu totul de acord, dar las discutiile pe aceasta tema deoparte; poate ca daca ne mai vedeam o data, sau de doua ori... poate ne convingeam unul pe altul. El mi-a confirmat, însa, ca dincolo de Nistru, mai ales spre nord si spre rasarit, vita de vie nu mai creste... Cât de trist trebuie sa fie pamântul, relieful însusi, tabliile acelea ale stepei — fara aracii vitei care definesc infinitul uman în articulatii. Oare cum se vede din avion, de la joasa înaltime, Nistrul, pe care
mi-l imaginez cu malul dinspre noi oprind dansul planurilor de vita. — iar cu celalalt mal proptindu-se în întinderi drepte cu ierburi umile si ascutite ca sabiile cazute?
Nici asta nu stiu, poate voi vedea vreodata. Acum, recent, însa, la un an de la despartirea lui Grigore Vieru de noi, am vazut si am pipait si m-am crucit si nu mi-a venit sa cred ca asa ceva exista: hrubele de vin de la Cricova.
Eu sunt om de munte, crescut boiereste — burebistan cu butiile de prune în spatele casei sau la povarna, cu patru-cinci butoaie de tuica în pivnita Îmi imaginam ca o crama e asa, cum vazusem la Stefanesti de pilda, ori la Cotnari într-o excursie de studii (si cu Grigore Vieru între noi, desigur), o cladire mai mare facuta de mâna omului, cu zacatori, etaje sub pamânt... Ei bine, nu: e vorba de kilometri de drumuri pe sub pamânt, adica de zeci de kilometri, la zeci de metri sub pamânt: sunt foste cariere de piatra calcaroasa mai întâi întesate cu sticle si butoaie, apoi extinse în zeci si sute de ani de la Stefan cel Mare încoace — e ceva care s-a construit de la sine nu de catre om, ci pentru om.
Acestea sunt depozite strategice, nu sunt ale unui sat sau ale unui raion: sunt pentru a tine marginea unei lumi. Este o adevarata Linie Maginot tinuta în functiune de sute de ani. Cât suflet asiatic au salvat aceste cascade subterane de vin, câte neamuri au îmbunat si îmblânzit ele pentru a le pregati de pelerinajul spre Mediterana, câta rezerva de cultura si civilizatie însigilata cu semnul sarmanului, bietului Dionis ridica aici pamântul din sine însusi pentru vremile viitoare! Toate discutiile mele teoretice, abstracte, de dictionar cu Grigore Vieru, pe tema numelui sau — au dintrodata sens în hrubele de la Cricova. Aici am casstigat întelegerea acestui nume si sensul eponim al sau: Grigore se cheama pe sine însusi si este chemat „Vieru" cum i s-ar spune „Românul" sau „Moldoveanul", el semnifica, defineste, înnobileaza cu numele sau aceasta centura de vita de vie ce îmbratiseaza Europa — nu ca s-o apere, ci ca s-o. protejeze, ca sa-i boteze pe cei ce vin... cu vin. Ca sa lase raul, crisparea,