SCRISORI NETRIMISE

BADIE,
HRISTEA NICHITA

M-am convins de-a lungul anilor—"curge timpul¬violent de oranj"— ca numele tau, care trebuie numaidecât soptit, este cheita fermecata ce deschide zavoare si porti, de la iarba pâna la stele, versul tau fiind chiar iarba fiarelor.
Recunosc, abia acum, ca n-am avut curajul sa-ti strig numele decât în somn, cu toate ca în cartile mele de început existau versuri dedicate tie, un fel de blestem, dulce blestem! Nici macar n-am îndraznit sa dau mâna vreodata cu tine, cum, oho, atâtia ti-au strâns-o si în saloane si acasa, de aceea poate ma durea "ceva între auz si vedere. Si, mai ales, când se ciocneau paharele de cristal, undele vinului aprindeau lacrima poeziei ce va sa vina...
La celebra, pe atunci, Podgoria dar si la Terasa scriitorilor, student fiind, ajungeam ca într-un câmp magnetic, te vedeam, te admiram de la distanta, Nichita. Când prin anu '81, ti-am trimis cu sfiala "Edena", volumul în care îti dedicasem câteva "versuri cu gheare", mi-ai facut un semn cu mâna ce tinea cartea. Parca era o despartire. Si astazi, la o distanta apreciabila, oho, de timp, nu stiu, daca semnul acela schitat pentru mine mi-a dat numai viata sau si altceva. "Sa porti o balerina pe inima/iata blestemul, dulcele meu blestem/Hrana dansului sa fii/Dezleaga-ma de fragmentul acesta de labirint/Averea mea inconfundabila/Crisalida fosnind peste sângele meu care striga/Demult îngropat în focul dansului!" Traiam, retraiam un vis mai de demult. Voiam atunci sa urc pe acoperisul (Uniunii) scriitorilor si sa ma arunc direct pe piatra cubica de la intrare, sa-mi vezi, badie Nichita, cu prietenii tai, balta de sânge, pentru ca asa credeam atunci si mai cred, înca, Doamne, ca poezia e animalul salbatic umblând pe-o ramura de stea cu toate venele taiate...
Când noaptea m-a expulzat din vis direct pe pervazul ferestrei de acasa, trezindu-ma, brusc, am vazut pe hârtia pura ca o zi de iarna, desenata litera "N" mare cu floare în bucla de sus, într-o pata de sânge lânga care degetele mele strânse în cuibul mâinii drepte erau penele unei pasari împuscate.

Nichita al muntilor,
Oriunde, pe unde ai trecut, ai semanat Nichita, cu drag de viata, poemele pe care astazi le culeg cei însetati de izvoarele lui Daimon. Fiindca Tu locuiesti Acolo, TU ÎNSUTI esti Daimon! Poetul si Opera lauda limba Patriei, dinspre traditie catre osmoza, el fiind fauritorul a "casei cuvintelor".
Despre tine — Poet "frumos ca umbra unei idei", prietenul Tau, Don' Fanus, scria undeva — cred ca stii, într-o pagina dunareana, când împlineai niste ani de la nastere: "Eram câteodata lung si sfios si melancolic ca tristetea blânda a unei seri de toamna. Privindu-l atunci parca auzeai cum se scutura castanii atinsi de mâna unui septembrie coborât pe treptele Catedralei Sacre-Coeur în Place Pigalle (...). Avea în el tristetea lenta a unui butuc de vie de pe dealurile Prahovei, suit s-asculte versuri spuse de Apollinaire la masa unde beau vin întunecat de promisiuni nedeslusite Picasso, Brâncusi, Modigliani, Rouseau Vamesul... Si ne durea un cântec de întâmplari neîntâmplate". Îti aduci aminte? Era anotimpul tineretii voastre când citeati si scriati pe ruptelea. Si mai trageati si câte un paharel! Nu-i asa?

Nichita al Dunarii,
Sunt sigur ca si acum, ca în toate anotimpurile, se aud vorbele tale, odata cu sunetele clopotelor de la Catedrala Sfânta Sofia din Ohrid, reverberând parca turnirul poetic al cavalerilor europeni si ai lumii, între care Tu erai Alesul...
La Scoala gimnaziala "Nichita STANESCU" din orasul Galati, despre care frumos ai scris si tu, fetitele si baietii îti aduc dimineata flori de câmp, la chipul Tau cioplit în piatra, si surâd, si sunt fericiti. Dar vreau sa-ti mai spun ceva: poetii si cetatenii urbei vor sa-ti înalte o statuie din marmura pe malul Dunarii. Fiindca Tu stii ca, tot ei, galatenii, cu un veac în urma, au ridicat lui Eminescu prima statuie din tara. La 15 ianuarie ninsorile torc fuioarele timpului si ale aducerilor aminte. Te-aud si pe tine Nichita soptind: 'Ninge peste limba româna/ning oasele lui Mihai Eminescu"...
Recitesc Maretia Frigului, dar si Elegiile, si Necuvintele, dar si Oul si SFERA, Oase plângând, dar si Dreptul la timp si Noduri si Semn' e. Si cu toate celelalte

Sterian Vicol