AMINTIRI LITERARE

NICHITA STANESCU - „SCRIITORI LA MICROFON"

„Ce frumoasa e elegia a noua. Ce bine ca n-am murit înainte de a se naste Nichita Stanescu."
Geo Bogza (dintr-o scrisoare)
În activitatea sa literara, Nichita Stanescu a fost o prezenta activa in mass-media, fiind invitatul special al Radio-ului si al Televiziunii nationale.
Astfel, în arhiva Societatii Române a Radiodifuziunii Bucuresti, se pastreaza, printre altele, doua luari de cuvânt ale poetului, în cadrul emisiunii „Scriitori la microfon", la postul Radio România, una titrata Eminescu este un concept, din 30 iunie 1982, si a doua, Poezia tânara, din 20 august 1982, pe care le dam publicitatii.
În ceea ce priveste referirile sale la opera si omul Eminescu, stau marturie trei poezii (si nu numai)pe care Nichita Stanescu le-a dedicat poetului national: Eminescu (Flacara, XXX, nr.4, 22 ianuarie 1981,p.1),Tu n—ai murit (Arges. XVI, nr.1, martie 1981, p.1) si Eminescu (Contemporanul, nr.3, 14 ianuarie 1983, p.1).
Fabula din rostirea Poezie tânara a aparut, initial, titrata Lupul (Luceafarul. XXII, nr.50, 15 decembrie 1979, p.3) si, ulterior Nod (vol, Noduri si semne, 1982, p.16).
Mircea Colosenco

«Eminescu este un concept»
Geniul este poate unul dintre cuvintele cele mai ciudate si mai întâmplatoare. Ca notiune, el are un înteles paradoxal, mai degraba afectiv. Aproape ca nu este o notiune.
Cuvântul, în acceptia lui moderna, daca nu ma însel, a fost inventat de romantici si, într-un fel, îi defineste. Vechii foloseau mai degraba cuvântul marele sau divinul, minunatul, sublimul, fericitul etc.
Dintre toate elogiile maxime restrânse la un cuvânt, geniul este cel care a prins cel mai mult. Asta poate si pentru ca scolile mai noi de artisti nu s-au mai ostenit sa-si inventeze un superlativ.
De natura pur romantica, cuvântul geniu si-a depasit întelesul primordial si inspirarea superioara, dar si inspirarea inferioara.
Când spunem „Eminescu este un geniu" folosim expresia în sensul ei cel mai nealterat, aproape ne-notional, aproape efectiv. De ce? Pentru ca, indiferent de expresia „Geniu", însusi numele de Eminescu devine, a devenit criteriul cel mai înalt de apreciere.
Nu prea multi, dar nici prea putini poeti ai literaturii noastre au fost comparati, în mod nemijlocit, cu Eminescu. Mai mult decât atât, suprema încoronare a poetului de talent de dupa Eminescu a fost aceea de a fi declarat un nou Eminescu. De ce? Nu stim de ce. Banuiam însa. Omul, opera si epoca s-au identificat absolut, s-au identificat în tot ceea ce însemna nou, dinamic si în nastere, adica în creatie.
Pentru literatura noastra, Eminescu este un concept.

«Poezia tânara» Marturisiri
Reportera: Ce este poezia tânara, în opinia lui Nichita Stanescu?
Nichita Stanescu: Poezia autentica este întotdeauna tânara, adica are o nota adolescentina. Ceea ce putem numi, din punct de vedere critic, literar, poezia tânara, adica noua generatie de poeti, cred eu ca se poate defini, mai degraba, prin acel aer de prospetime pe care orice tânara generatie îl aduce si care descinde, în mod direct, din perioada istorica si din transformarile sociale pe care ea le parcurge cu sensibilitatea.
Deci, daca — sa spunem — un Rimbaud 1-am putea numi un poet tânar fata de Shakespeare, pe Rilke, la rândul lui, îl putem numi un poet tânar fata de Rimbaud. Ca în acest sens se poate întelege poezia tânara, adica tineretea poeziei consta în tineretea istoriei pe care ea o parcurge.
Altfel, orice poezie tinde sa aiba un caracter etern uman si sa fie oricând valabila. De altfel, unele texte antice surprind si astazi prin imensa lor prospetime, tocmai prin aceea ca au atins valorile fundamentale spirituale ale umanitatii.
Poezia lirica are trei termeni: unul este începutul ei, adica elementul creativ, al doilea este transportul ei, adica scrisul, conservarea mesajului prin scris si, în fine, al treilea este elementul receptor, adica cititorul sau cei carora li se adreseaza, încât un act poetic nu poate socoti finit în clipa în care se compune o poezie, ci abia dupa ce ea strabate toate etapele, aceea de respectare a ei si de îmbogatire a ei prin receptare. Pentru ca, în acest sens, cititorul este un coautor al textului liric, adaugându-i, cu propriile sale nuante, nuantele incipiente care i-au fost transmise. E vorba de nuante lirice.
Reportera: Ce credeti despre receptivitatea acestui cititor?
Nichita Stanescu: Odata, într-un text oarecare pe care-l scrisesem, îmi puneam întrebarea pentru cine a scris Eminescu, si de ce a scris el. Îmi raspundeam mie însumi ca cel mai simplu de aflat lucrul acesta este sa întrebi pe nenumaratii lui cititori. Cu cât un poet este mai mult citit, cu atât se înmultesc raspunsurile fundamentale si cu atât aflam raspunsuri mai sigure la întrebarea singuratica pentru cine scrii?
Reportera: Ati vrea sa ne oferiti si câteva poezii în lectura dumneavoastra?
Nichita Stanescu: Am ales o poezie care ar putea, eventual, sa faca parte din volumul Noduri si semne, Fabula.