Porto-Franco

Poemul de langa noi sau Norul iluminand inima

Liviu Grasoiu

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 134/2007

CRONICA LITERARA

Poetul de lânga noi
         sau
Norul luminând inima*



De prea multe ori trecem aproape nepasatori pe lânga oameni ce par a se confunda cu pozitia pe care o au în. ansamblul domeniulu unde activeaza. Mai ales în cultura. Este si cazul lui Sterian Vicol, inspiratul si eficientul redactor sef al revistei Porto-Franco, cel ce se straduieste ca spatiul spiritual al Dunarii de jos sa capete identitate în raporturile cu altele, cu statut acceptat si respectat. Prezenta sa în
organizarea diverselor si originalelor manifestari culturale desfasurate, felul cum dinamizeaza energii latente intra parca în ordinea firescului, umbrind, nu o data, meritele unui poet dintre cei mai interesanti. Daca nu s-a vorbit suficient despre lirica sa realmente superioara estetic, vina apartine în exclusivitate criticii, neatenta adesea cu cele întâmplate în localitati neintrate în "familia" centrelor culturale traditionale. Iata de ce m-am hotatrât ca aprecierile despre recenta sa carte "Norul si inima" (Ed. Opera Magna – Iasi 2006) sa le încredintcz revistei emblematice a Galatilor, convingându-l pe Sterian Vicol ca modestia excesiva printre concetateni nu-i întotdeauna binevenita. Nu veti citi în rândurile de mai jos elogii nemeritate, ci aprecieri lucide, rezultat al unei lecturi deloc obligatorii.
"Norul si inima" este cea de-a 14-a placheta, dupa 1976 când poetul a debutat editorial. De atunci a publicat constant, cu masura, nu a folosit cunoscutele retete de atentionare a comentatorilor asteptând ca, odata si odata sa vina si recunoasterea sa. Evolutia s-a produs lent, constant, Sterian Vicol neezitând sa se aseze (si sa declare acest lucru) în rândul acelora ce-si numesc maestrii. In acest sens, formula Nichita Stanescu a fost adesea invocata.
"Norul si inima" este cartea unei vârste si a aceluiasi temperament neschimbat. Poetul se autodefineste, sintetizându-si trecerea prin lime: "Am visat si-am scris / Am scris si-am visat" (Jet de maci) precizând "Am visat cum scriam / Jet de maci pe trupul copilei" (idem). Nostalgiile apar firesc, ca si o resemnare: "Visina putreda Tu, cu sâmbure / înca viu; gura cui o va smulge din surpare? / nici vântul padurii, nici sângele tânar al taurului nu mai salveaza / nu, prabusirea învierii / celeilalte !" (Visina putreda). Sau si mai explicit recurgând la subtilitatile metricii

populare: "Tot vicolind tot vicolind / Nici timpul n-am cum sa-l mai prind / Ma urla lupul din colind / Icoana ta sa pot s-aprind" (Vicolind). Tonul elegiac, în asemenea stare de spirit nu poate fi evitat: "ln amintirea ta despre mine, despre / cântecul tristei – trestioare care¬ai fost, / Va licari o stea cât albina-n ferestre / risipita-n propriul ei aur, fara rost // ... // Din april în april, toate se trec si se / Pierd ca-n ochiul albinelor ucise" (În amintirea ta). Speranta nu dispare, resorturile datorându-se cuplului care asculta sângele: "Când vom pleca noi doi, la vânatoare, / degetele tale nu vor mai ciuguli / strunele harpei, si-atunci nu vom / mai auzi decât copii alergând / prin lanuri de grâu, înflorind / inima mea!" (Imagini de la o vânatoare). Exista, în multe piese un soi de asteptare disperata, de natura evident erotica: "O asteptam de câteva nopti / sa-mi aduca singura cuibul de rândunica" (În absenta). Declaratia poate avea discretie ("Fum de fum spirala în spirala peste / chipul tau cu gât frumos de lebada oarba / În fereastra-ngropata pe colina / descopar cutitul pierdut în copilarie! / Cineva îti cauta imaginea / în bobul de grâu scapat de secere!") concizie ("Când atingi lantisorul cel de argint / esti atât de departe (de mine?)/ c-aud numai pedeapsa mâinilor Tale!") suavitate ("Atât de usor, atât de usor, / femeia aceea se dezbraca / încât aud respiratia unei lebede / pe oglinda apei îngropând stele") patima ("daca într-o zi îti voi spune adio / nu te mai iubesc, / sa nu ma crezi, sa / alergi la marginea satului / sa bandajezi troita sângerând!") nesiguranta ("O, mi-e frica sa nu te gasesc / prea repede; / Fiindca mi-e dor de tine / Ca de prima zi de Pasti care / nici nu va fi, nici nu va fi") si un dramatism aproape brutal ("Cazând prin râpile din cer / m-atârn de tine si în tine pier!"). O întreaga metafizica a erosului, Sterian Vicol revarsând serii de metafore stralucite, neasteptate, întru slavirea iubirii atât abstracte cât si socant concrete. In mod ciudat, norul elegiac, prezent în piese remarcabile precum "Dulcele din strigat", "Maria" sau "Femeia", lumineaza bataile inimii efectul devenind, de pilda, antologica "Sub semnul vinei": "Când nu mai vii, gradina trece în oglinzi / împurpurând încet caderea cetii mai întâi / când nu mai vii, însemana ca ma vinzi f chiar versului ce-l scriu, în care-o sa ramâi; // De nu mai vii, ramâi Doamna în gradina / S-auzi murind privighetoarea pe-un ram, / cararea serpuind nu-i decât o ghilotina / ascunsa-n salcâmi de pe când tânar eram ... Cum se observa, autorul jongleaza cu prozodiile, mestesugul nu-si pastreaza tainele, iar expresiile cristaline se desprind la fiecare pagina, pastrându-se în memorie precum aceste versuri din "Firul de iarba": "Amurgul inunda deodata literele / cioplite-n arborii putini, / înfropând numele femeilor iubite". Cautând "numarul de aur al melancoliei", Sterian Vicol trece printre contemporani cu demnitatea "lupului cel tânar", ademenit de "mierea tacerii", asa cum se cuvine unui poet adevarat

Liviu Grasoiu

*Norul si inima, Ed. Opera Magna, Iasi, 2006


Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR