"Subliteratura este inevitabila"(?)

Raspunde Valentin Talpalaru

1. As spune ca „zidul" limbilor de circulatie internationala, sau mai exact literaturile pe care le reprezinta, a fost strapuns doar prin zonele vulnerabile oferite, cu alte cuvinte prin întîlnirile si cunostintele accidentale sau provocate de diferitele festivaluri, ori simpozioane cu participare din afara. Este o modalitate devenita cutuma, de a atrage si promova cunostinte în acest mod - care nu are în fond nimic reprobabil— si de a ajunge într-o antologie bilingva, trilingva si, cu putina sansa, latifundiar pe propria carte tradusa. Desigur ca exista si o cale oficiala de a iesi în lume, dar aceea, vorba lui Alexandrescu nu este valabila si pentru Samurache cel din fabula. Exista o falanga de scriitori deja bine cotati pe piata scrisului european si nu numai, cu precadere prozatori, parte gratie unei foarte inteligente politici de promovare a unei edituri cum ar fi Polirom, parte aflati în gratiile cui trebuie. Este foarte bine ca Mircea Cartarescu are cota si anvergura pe care o are. Este foarte bine ca la adapostul numelui lui Norman Manea poate fi umbra placuta si pentru alti scriitori. Dar a nu avea o strategie de promovare prin traduceri a unei / unor generatii de certa valoare este sinucigas, si asta tine de stat si de ministerul de resort. Iar cei promovati astfel sunt prea putini si, paradoxal supusi unor deservicii. Daca este cineva responsabil de aceasta? Pai la noi de multa vreme nimeni nu mai este responsabil de nimic! Este înca actual bancul cu întrebarea pusa la Radio Erevan: „Este adevarat ca în România..." la care Radio Erevan raspunde: „Da!"
2. Cred ca festivalurile de calibru de la noi se pot numara pe degetele unei singure mîini, ba mai ramîne si loc! Sigur, Intilnirile de la Neptun" tin primul loc în top, dar mi se pare ca din ce în ce mai vizibil festivalul este fisurat administrativ si organizatoric. „Greii" diasporei, ca sa folosesc sintagma lui Sterian Vicol, de la Paul Goma, Dinu Flamând, George Astalos, Norman Manea, Ioan Milos, Christian Shenck si toti ceilalti, stabiliti înainte de '89 dincolo, s-au comportat diferit, de la caz la caz. Se stie ca la George Astalos ori la parintele Damian din New York ai întotdeauna unde pune capul si sprijin la caz de nevoie, dar ca sa vorbim despre o campanie autentica...