Porto-Franco

Leonida Lari

Rubrica: Lyra  /  Nr. 134/2007

LEONIDA LARI

SIBILA
- lui Eminescu -
(Fragment) III

Ea se-nclina, de-acest verbal potop
Îngreuiata... Nevazute fire
De ici o mai legau de-un tainic scop,
De ici i se cerea o limpezire

Daca-i pe drept asa cum este dat...
Nu e menirea ei de a patrunde.
Si-apoi, pesemne-i pentru toti lasat:
Când întelegi, atunci ti se raspunde.

Îsi aminti de câte ori cu-ai sai
A strabatut în taina înserarea
Acestor pamântesti paduri si vai,
Pân-razbatu spre dânsul inspirarea.

Simtirea cât de-adânc i-a încercat,
Cât l-a purtat pe a gândirii barca,
Pâna vazu cum chipu-I inspirat
De-o sacra maretie se încarca.

Oare acestea n-au lasat în har
Decât orgoliu;... Nu se-ncearca glume
Cu vesnicia;... Ce voieste, dar?
Eu sânt atât de-nsingurat în lume!

De-nsingurare am vorbit, precum
Ai auzit. De crunta-nsingurare
Si de mai am vreun gând e numai drum,
Un drum spre steaua ta stralucitoare.

Am obosit. Sânt orb, si surd, si mut.
Mai zaboveste! Nu din ndurare,
A mai ramas iluminând tacut –
Voia în viata lui iluminare.

Îi povesti imagini preschimbând,
De-un veac de aur ce-o sa se întâmple,
De-un neam de oameni ca si dânsul blând,
Care întreg pamântul va sa-l împle.

Dar el dadea din cap nehotarât
Ca pasarea deprinsa-n colivie
Si ea-ntelese unde a gresit:
El nu credea ca în copilarie.

Prea suferise. Se cerea în el
O dezlegare. Dar cu ce masura-
oare sa nu se poata da-n alt fel,
Decât facând din nou o legatura?

O legatura ce ar însemna
Dezicerea de starea ei stelara -
Ea sa se-mbrace-n vreme nu putea,
El nu putea iesi din vreme-afara.

- Femeie fara corp si fara glas,
Eu înteleg, sa te retii în soarte
Nu-ti sta-n puteri, dar vezi, nu mi-a ramas
De-ales, decât sa ma dezleg prin moarte.

Sa mor. Tu spune numai, vrei sa mori?
Nu, nu voia. Si-n noaptea ceea sumbra
I Întra în timp, simtind cu un fior
Cum i se-agata de calcâie-o umbra.

O umbra prea imensa de-ndurat
Cât da, pe-atât primeste fiecare
Si-un val de griji lumesti, treptat-treptat,
Îi scufunda memoria-n uitare.

Ci-n locul necuprinselor tarii,
În locul luminoasei sale sfere,
În locul stiutoarei ei stihii
Î s-a lasat cuvântul mângâiere.

- Ce umbra uriasa ar dansa,
Îi zise el, la fiece zvâcnire
A mâinii tale. - Este umbra mea,
Am câstigat-o astazi prin iubire!...

Tu n-ai sa pleci? Tu poti vorbi de-acu,
Tu-ai sa traiesti o viata lânga mine?
Durerea mea, e-adevarat sau nu,
Sau de acum nici mintea nu ma tine?

Te linisteste, e adevarat.
n-am sa mai plec.
Am si intrat în fire.
El s-a proptit în loc, s-a clatinat
Si snop cazu, zdrobit de fericire.

Ea se pleca spre el fulgerator,
Dar rasuflarea lui se-ndepartase,
Dar ochii mai priveau întrebator,
Nemaiîntelegând de ce ramase.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR