PAGINI DUNARENE

PADUREA DE SALCÂMI
de ION AVRAM

- Ce-i drept, e drept: era frumoasa.
- Frumoasa tare!
— Nu merge frumoasa tare. Este suficient: frumoasa.
— Era mult mai frumoasa...
— Sa nu exageram.
— Mai ales, în primavara aceea...
— În padurea de salcâmi...
— Cu caruta cu cai...
— Si cu bicicletele. Mai stii a cui era caruta?
— Parca, a lui Anghel, nu?
— Nu, nu. Mai degraba, a lui Dragan. Ca avea caii albi. Ai lui Anghel erau murgi. Ai uitat?
— I-a avut si Anghel albi, da' nu atunci.
— Bine, bine... Noi vorbeam de atunci. Frumosi cai!
—Frumosi tare!
— Frumosi este suficient, cum ti-am spus.
— Erau mult mai frumosi.
— Sa nu exageram.
— Si caruta...
— De Braila...
— Si bicicletele...
— Bicicletele nu mai conteaza.
— Conteaza, ca erau noi... Ehei! Cine avea bicicleta, era cineva, ai uitat?
— Tot cu caruta era mai frumos. Ca sa nu mai vorbim de cai.
— Era de 1 sau de 8 Martie, parca. Mergeam dupa ghiocei...
— Nici caz, ca era padurea încheiata. Era prin mai.
Cu ghioceii — a fost alta data.
— S-ar putea sa ai dreptate. Da' tot primavara era. —Primavara târziu.
— Târziu, ca era iarba de-o palma. Si rândunele
— Pe la urechile cailor...
— Venisera cam toate pasarile.
— Venisera, ca padurea era numai cântec.
— Ca sa nu mai vorbim de flori.
— Sau de frunze. Nu se vedea cerul de frunze.
— Rai, nu alta... Eram vreo opt.
—Nuuu! Eram vreo noua. Ca, baieti eram mai multi decât fete.
- N-aveam toti fete, ai dreptate, eram mai multi. — Cinci baieti. Patru pe biciclete si eu, care conduceam caruta.
— Cu ea alaturi.
- Pluteam, nu mergeam.
—Priveai numai în fata. Tantos tare.
- Nu merge tantos tare.
- Ma rog! ...Ca un cocos...
— Nu îndrazneam sa o privesc, de asta.
— Si eu, care credeam ca esti tantos tare.
— Eram si tantos Da' nu îndraznet. Priveam printre copitele cailor si masuram din ochi umbrele, sa vad daca este mai înalta ca mine De aceea stateam tantos, ca sa par mai înalt, întelegi?
— Oricum, erai mai înalt.
— Eram. Da' nu mai înalt tare.
— Înalt tare merge?
— Ai dreptate. E suficient mai înalt. Ce spuneam? — Spuneai ceva cu umbrele...
— Da... Copitele calcau pe umbra ei. Si eu gândeam c-o doare.
—Pe umbra s-o doara! Ce prostie!
—Prostie, neprostie, asa gândeam.
— Erai îndragostit lulea, de asta