UN POET din orasul lui Bacovia

VICTOR MUNTEANU

ANIVERSARE
Omul din gluga sta în ploaie si se uita la mine.
Cade grindina pe oras, femeile tipa -
Greu de spus daca mai poate scapa cineva.
Numai el mi s-a oprit cu totul si cu totul în cale
si sta
si nu se stie la ce-i foloseste pietroiul din mâna.

Cum tot curge cu nemiluita,
cum nimeni nu mai poate face nimic,
strainul din gluga se uita la mine foarte încet
si nu se poate banui în ce scop îi arde întunecimea din ochi.

Dar cade un trasnet drept peste baierele inimii mele
si ploua atât de amarnic, încât apa îmi ia viata la vale.
Numai strainul din gluga tot sta si deodata nu mai are de ales
si hohotind îsi ascunde fata în palme.


RANIREA VEDERII
Prin spartura din cer, dimineata îti curge în pumni,
nu mai ai timp sa-ti dai cu lumina rece pe fata,
sa te speli de noptile grele ca plumbul, nu mai e timp -
pe albastrul taios o ciocârlie înversunând înaltimile:
nici o sete a ochilor n-o mai poate ajunge...

Înca si mai salbatici prunii ascultându-ti sângele inimii.
Ah, suflet al meu, ciocârlia se-afunda în cer -
zadarnic te prabusesti în genunchi s-o-nlocuiesti cu un tipat!


ÎNJUNGHE UN GÂND
Uite lupii urlând
prin ultima zi de scris poezii.
O. Doamne, da-mi si mie o adeverinta de pasare
doar pentru cât am fost singur si hacuit de tacere;
clipa mi-e grabnica si fara durata
da-mi o chitanta sa trec la vama în tihna
caci lânga adevarul din mine
nu e loc de odihna!

MAINOROCULE, TU, HAN FARA DRUMURI...

Mi-ai lasat viata pe locul unde poti fi ucis,
unde condamnatii îsi spala rufele în zodia mea,
unde mi-au ramas cuvintele împotriva strazilor tulburi
împotriva memoriei,
împotriva gândurilor din care ies haiducii la pânda.
As putea sa spal scarile, sa strâng de gât generalul,
sa ating lama friguroasa si înteleapta si calma, Irina,
regula de trei simpla prin care câstig o noapte,
umar muscat de trufie, sâmbata data la maxim.
As putea striga peste mormântul tatei,
chiar daca în urma ochilor plânsi
cineva da drumul vântului si


CÂNTEC DE LEAGAN
Am crezut ca ma voi maturiza si eu
ca dupa Revolutie se va putea sta de vorba cu mine,
ca în aplauzele celor ce merg cu ochii închisi
voi fi liber sa mor când va veni ceasul.

Am crezut ca îmi va veni si mie odata mintea la cap,
ca voi apuca o zi în care sa nu mai conteze nimic...
Dar prea din ce în ce mai aceleasi sunt faptele omului
si prea nu mai deschide nimeni usa celui din drum!


CU FRUNTEA ÎNTUNECATA ÎN PALME
Hai sa ne prefacem ca stam pe o banca
si luam aminte la distrugerea clipelor
cum marea tacere va îngropa pulberea lor în adâncul memoriei.
Hai sa ne prefacem ca nu-i întunericul cel ce manânca numele strazii
ca nu ne e frig, nu ne e moarte -
închizând ochii, sa gasim o alta inima pentru întelesul ce doare.
Asa cum singuratatea îmi trage fiinta pe roata,
hai sa ratacim prin noaptea lupeasca si tare ca un rachiu.
Trebuie doar sa ne prefacem ca ranile noptii sunt stelele,
cu cât le privim mai atent, cu-atât nu mai întelegem nimic...
Hai sa ne prefacem ca stam pe o banca
unde fiecare junghi te ia de la capat,
numai noi sa stam asa, prefacându-ne,
mereu prefacându-ne...