Rubrica lui Nae

Argument

Arte poetice implicate Exista poem; poezie, grupaj de poezii, carti de poezii. Un volum, însa, are rotundul lui, cresterea lui în interior prin aranjarea pieselor intr-o ordine anumita, exprima ceva prin sine însusi ca întreg. Caut acele volume ,caresunt' vointa poetilor ca aranjamen t, care exprima o arta poetica interioara. Nu prea ma intereseaza poezia ocazionala,,nici asa-zisele antologii facute pe criterii subiective sau obiective de altcineva decât autorul sau chiar de autor, dar din alte considerente decât acelea ale coerentei interioare ca întreg. Un volum, adica un rotund, „val" sau „voluta", de la volvo,-volvere — a se învârti, propune un mod gradual de lectura , o initierea cititorului avizat, o distribuire progresiva a sensurilor avute în vedere de catre autor, un fir rosu conducator ai naratiei lirice, o regie auctoriala specifica propune rotundul natural, organic, acela al fructului, de pilda cu accederi succesive spre sâmbure. Poezia „Mare se impune,rezista "imbogateste mereu sensurile în volum, nu în singuratate, -Psalmii" lui Arghezi nu au aceasi valoare când sunt luati unul câte anul si, când sunt gasiti în volum: acolo, volum, acasa, diseminati cu grija artei poetice ici si colo, unde se simte nevoie de ruga, de spa sire ori de îndurare, ei, acesti psalmi, echilibreaza cuvântul; se potrivesc in constructie, au un sens pe Iânga celelalte poeme, sunt ca niste stâlpi ai credintei ce -1 apara pe autor chiar necredinta sau în alunecari voluntare. Ce este o poezie singura fata de un volum?,Ca o fereastra sau o usa sau un prag fata de casa întreaga. Arta de a construi o casa, dea alcatui un buchet de flori (florilegiu, antologie), de a arcui scândurile pentru îmbinarea unei barci: aceasta are în vedere întregul. Caut în volumele de poezii — nu versuri, nu cuvinte sau metafore, nu proverbesau expresii ci regia sau scenariul interior, adica arta poetica implicata. Observând ca de mult timp poetii,construiesc întreguri -- si sunt analizati pentru fragmente! — încerc sa definesc aceste intreguri, sa scot la iveala idei generale puse la lucru. Ma va interesa, desigur, si esteticul — dar mai ales ca haina cer dialog, ca prestanta sociala; viata interna a constructiei va fi mai atractiva totdeauna pentru aceste notatii. Voi recurge, desigur; si la poeti canonici pentru a-mi explica demersul, dar în principal pornesc la drum nou, adica la consumarea poeziei actuale — nu si fara intentia, pedagogica poate,, de a-i responsabiliza pe unii creatori,, dea-i Pune Pe gânduri cel putin pe aceia dintre poeti care-mi sunt prieteni, ca sa vedem daca poezia înseamna vers, cuvânt, metafora, ritm— sau constructie de
N.GEORGESCU


Poezia trece prin lucruri*
... Mai întâi stai si te-ntrebi de ce acest volum al lui Ticu Ion Ionescu se numeste Primavara — când evoca aproape în mod egal iernile, toamnele, verile. Întelegi, pe masura ce cobori în poeme, ca nu e vorba de o vârsta a anului — ci de un climat, de o stare în ceva unde se desfasoara restul. Nu vei urmari, asadar, vivaldian poezia lui Ticu Ion Ionescu — ci oarecum categorial. Este un fel de ..ce-ar mai fi, daca" din mentalitatea populara (implicând ideea ca nimic nu poate fi nou sub soare, ce s-ar intâmpla daca chiar s-ar petrece ceva nou ?!). Ce , ar mai fi, asadar, daca totdeauna ar fi primavara? Cum sunt toamna, iarna, vara în primavara? - Ar fi aceste umbre, aceste lumini, aceste gânduri, aceste imagini, ne raspunde poetul prin poemele sale. Poemul este ca un val ce se pune peste (ano)timpuri, ca un filtru ce imprimavareaza tot ce atinge. În acest sens, motto-ul din Italo Sveco pe care si-l alege pentru un poem („Sa fii batrân mereu, fara o clipa de oprire. Si sa îmbatrânesti în fiecare clipa") se potriveste doar în sensul lui „mereu"; de fapt, ar trebui „sa fie primavara mereu".
Din acest climat al paradoxurilor se desprind asocieri fertile, ceea ce este pare a nu fi dar totusi este — poate altfel, dar în esenta la fel cu sine. Iata, de pilda, o iarna ticuionesciana: „E înca iarna, vânturi bat / Pe la feresti straine,/ Si-n mine vântul a surpat / Cararile senine.// E ger uscat, eu tot veghez / Din Ungher nestiuit,/ Tu treci cu sufletu-nghetat, / Cu pasul frânt, ranit.// Acas' la noi lumina nu-i / Si florile-au murit, / Ne-am dus, la-ndemnu' nu stiu cui,/ Amar ne-am risipit. // În nopti astept sa bati la geam, /Si-mi bate asprul vânt, / În zori te caut, dar nu am / Cui spune un cuvânt." Pe ton de romanta cosbuciana (ritmurile din „Mama" razbat aici — asa cum în alta parte vom regasi ritmuri barbiene, imagini evocându-l pe Bacovia sau pe Arghezi,etc.; avem de-a face cu un poeta doctus în dialog viu, necurmat cu poezia), aici „iarna"...