ANIVERSARI

LEONIDA LARI
(n. 1949)

Fratelui român
-Fratelui Tudor

Când peste ochi aprinsi de dor
Si lacrimi împietrite
Flutura-acelasi tricolor
Pe tarini ravasite.

Când imn, grafie-n unison,
Le-avem, de unde-i teama,
De ce sa trec ca un spion,
Prin tara noastra, vama?

Când Basarabi se prabusesc
Pentru pamânt si limba,
Când parlamentele tusesc
Pentru o lege strâmba.

Atunci, te rog, cu mine-n chin
Sa mergi spre Libertate-
Nu da, române în român,
Nu da, ca-ti este frate!...

Când mai apoi apar pe rând
Spertari de speta joasa,
Care ne cumpara rânjind
Cu suflet si cu casa.

Când tot se face spre-a iesi
La-ncaierari în piata,
Când nu stim seara de-am veni,
Plecând de dimineata

Atunci, te rog, nu fi Cain
Si nu izbi în gloate
Nu da, române în român,
Nu da, ca-ti este frate!

Când vreun calugar obosit
De-atâta-nstrainare
Se mai îndreapta catre-un schit
Sa puna o lumânare,

Când vreun poet din Dumnezeu
Se zbate smuls din sine
Si sta pe-o margine de hau
Pentru niste destine.

Când vreun soldat înnegurat,
Ca i-au calcat statutul,
Îsi ia raspunderi de barbat
Si vrea sa treaca Prutul,

Atunci, m-auzi, nu fi un spân
Si nu-i lucra din spate
Nu da, române în român,
Nu da, ca-ti este frate!

Când stelele clipind vestesc
Ca-i o mutare-n soarta,
Când neamurile se unesc
Sa nu se mai desparta.

Când n-avem timp si nici noroc
Sa ne traim viata,
Când sprijin ni-i un nor de foc,
Care ne schimba fata.

Când ardem ca niste faclii
De nevândut în gara
Când nu umbla cu viclenii
Pentru popor si tara.

Atunci te umple de divin,
Ia-n piept si sârmi ghimpate-
Nu da, române în român,
Nu da, ca-ti este frate!

O stea
Cade-o noapte lina
Peste-o viata grea,
Steaua ta divina,
Râde undeva.

Râde a poveste
Pre felul oricui,
Ca viata este,
Si ca moarte nu-i.

Ca în asta fire
În stravechiul grai,
A ta faptuire
Este iad sau rai!

Sparge în miscare
Tot ce-i rau si hâd,
Cine-ar crede oare
Stelele ca râd?...

Cade-o noapte lina,
Însa n-ai apus
Caci despre lumina
Ai ceva de spus...


Sufletul omului

-Sorei Silvia

Din Adam si Eva, pogorâtii,
Ne-am pomenit în asta lume trista,
Din pântecul matern fiind ranitii,
Voind ceva ce-n lume nu exista.

Apoi, bând apa, mai muscând la pâine-
Ne-am întarit în trupul, efemerul,
Uitând ca între ieri si între mâine
De undeva ne urmareste Cerul.

La fel cum floarea, fructul tin de pomul
Dintr-o tarâna, sursa a vietii,
La fel de Dumnezeu se tine
Omul Nascut în pârg, chiar al Divinitatii.

Când bate-un vânt puternic peste munte
Sau când pe toti mai da nacala apa,
Omul, în suflet, vede-o alba punte,
Ce mintea lui nu poate s-o încapa.

Si-asa, tacut, smerit, cu-o raza vie
De care, Doamne, tu i-ai facut parte
El investeste viu în galaxie
Sufletul sau care nu are moarte.