LITERATURA DOCUMENT

LEUL OLTENIEI"
fragment dintr-un roman document în curs de aparitie la Editura Sinteze

Dupa ce îsi facuse ucenicia în ale skiatului la Manastirea Dealu, pe cararile de munte unde s-a perfectionat, a devenit campion militar de ski. Iata si alte caracterizari din devenirea lt. Alex. Serbanescu înainte de a ajunge as al aviatiei de vânatoare. La absolvirea Scolii de aplicatie-între anii 1933-1935 fusese comandant de pluton, puscas apoi de mitraliere si în final de iriortiere, dovedindu-se deosebit de capabil. Scoala Speciala i-a adus aprecierea de col. Hasiganu, comandantul acesteia, care a scris în memoriu "ca are foarte bune aptitudini militare si o educatie militara aleasa. Foarte bine pregatit pentru gradul imediat superior".
In 1937 a fost comandant de pluton, în compania specialitati; mutat la plutonul alpin, a iesit în evidenta în timpul aplicatiilor care s-au desfasurat pe muntii Bucegi si Cibin; totodata a câstigat proba de "Coborâre speciala" ski organizata de Divizia 2-a Vânatori Munte, iar la concursul de tragere pe Brigada 1 Vânatori Munte a ocupat locul întâi. Puternic legat de ostasii din plutonul alpin, a reusit sa-i instruiasca în asa mod, încât la aplicatiile din 1938, organizate la Poiana-Postavarului si Crisul Alb, Muntii Codrului-Muntii Bihor sa realizeze performante de exceptie. Din nou ocupa primul loc la <Coborâre speciala>, iar la <Slalom> locul 4.
La 24.1.1938 a fost avansat locotenent, prin I. D. 260/1938, afirmându-se ca avea aptitudini deosebite, era bun gimnast, sanatos, rezistent, motive suficiente pentru ca la l.Xl.1938 sa fie trimis la Institutul Militar de Educatie Fizica, campion militar la ski, totusi cpt. Serbanescu Alexandru doreste si mai sus, în vazduhul patriei, motiv pentru care cere sa fie admis la cursul de observatori aerieni, plecarea din IMEF suparandu-l foarte mult pe comandantul Institutului col. Emil Palangeanu-un alt ofiter legat de Manastirea Dealu/LMNF/. Dar acest lucru nu l-a multumit, tinzând sa urce si mai sus, considerând ca chemarea lui era catre tariile vazduhului, unde sa-lurce un avion, cu care sa zboare liber, pe care sa-l conduca asa cum ar fi vrut el. Un fel de chemare marca destinul fostului manastirean, hotarându-se sa dea viata acestei dorinte.
Atitudinea lui, dominata de un spirit critic dârz, care îl punea în conflict cu comandantii sai, care nu-l întelegeau, a determinat mutare "disciplinara", în diverse unitati, fapt care, în final, a dus la aprobarea cerem lui, de a i se permite sa urmeze Scoala de Observatori Aerieni, pe care a facut-o în 1939. Interesant de semnalat este faptul ca aviatorii l-au primit ca pe unul de al lor, între ei simtindu¬se foarte bine, eforturile sale fiind apreciate la justa lor valoare.
Pasul urmator facut de camaradul nostru a fost admiterea sa la cursul Tehnic Complementar în 1940, unde, cu gradul de locotenent, a primit comanda Sectiei I din Escadrila de Elevi a Scolii militare de ofiteri aviatie. Avea dejabrevetul de observator aerian. A început Scoala de pilotaj pe aerodromul Otopeni, cu camarazii sai din anul I-i, în toamna 1940, când a absolvit perioada I-a pe avioanele Fleet 10-G Anul urmator, din aprilie, a continuat pregatirea, cu aceiasi camarazi, la Turnu Severin, absolvind faza II-a pe avionul scoala IAR 27.
Dupa ce a început Razboiul Sfânt împotriva URSS, lt. Serbanescu Alex. a solicitat sa fie trimis la aerodromul Ghimbav Brasov, spre a se pregati ca pilot de vânatoare, pentru Nardi 305, dupa care a trecut la Rosiorii de Vede, unde a terminat pregatirea pe avionul de vânatoare IAR 80.
Sublt. Serbanescu fusese avansat locot., prin I. Decret 260/1938 la 24.1.1938. Absolvind scoala de perfectionare aviatie, a fost repartizat la Flotila 2 Vânatoare Turda, având drept comandant pe Cpt. C.dor av. Titi Tanasescu, care i-a dat misiunea de a instrui recruti, fiind fost ofiter de infanterie, în loc sa fie lasat sa se antreneze, cum faceau camarazii sai. Deoarece nu-i convenea acest lucru, având în vedere temperamentul sau viu, a ajuns sa nu fie agreat în Flotila, fiind mutat disciplinar la Flotila 1 Vânatoare, care l-a repartizat la Grupul 9 Vânatoare nou înfiintat, de sub comanda lt. c-dor Borcescu. Nici aici nu a fost primit camaradereste, fiind considerat "pompat" în aviatie, într-un timp relativ scurt fiind obligati sa învete diverse cunostinte de specialitate aviatica. lt. Serbanescu, însa, posesor al unei vointe de fier si a unei perseverente exemplare, a reusit sa-si apropie tot ce impunea perfectionarea în meseria de aviator vânator, fapt care a determinat aprecierea comandantilor si stima camarazilor, chiar admiratia lor. (...)
Aviatorul de vânatoare lt. Serbanescu Alex., cu amicul lt. Dinu Pistol, fost vânator de munte, au solicitat...