CRONICA LITERARA

Memorialistul despre memorialisti

Dupa cum se stie cartile, ca si oamenii, îsi au destinul lor. Sper ca acest ultim masiv volum semnat de Al. Sandulescu: intoarcere în timp. Memorialisti români (Editura Muzeului National al Literaturii Române, Bucuresti, 2008) sa fie receptat asa cum merita. Adica drept o încununare a calitatilor unui cercetator de vocatie (istoric si critic literar, editor) dar, totodata, si ale celui care, ca memorialist, a reusit sa-si surprinda cititorii prin aparitii cu totul neasteptate: Efectele dosarului "dalmatian" (1995), Operatie pe cord deschis (2002). Asadar, doua ipostaze, ce pareau incompatibile, se îmbina aici într-un mod armonios si, as spune, uimitor de unitar. Fiindca exista un pericol, si nu unul usor de evitat, - subiectivismul. El însusi autorul unor remarcabile carti de memorialistica, Al. Sandulescu putea fi pândit fie de demonul invidiei, fie de cel, îngeresc, al tolerantei excesive. Din fericire nu a fost sa se întâmple astfel. Dimpotriva, spiritul echilibrat, stilul sobru ale istoricului literar apar dublate de cele ale companionului daruit cu har scriitoricesc, astfel încât memorialistii ce se perinda sub ochii nostri (de la pasoptistii Ion Ghica, C.A. Rosetti, clasicii Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Duiuliu Zamfirescu, interbelicii Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu sau Regina Maria ori Maria-Cantacuzino-Enescu pâna la contemporanii G. Dimiseanu, Radu Ciobanu, Florin Constantin Pavlovici) au parte nu doar de o plasare a lor în contextul epocii, ci si de un portret extrem de veridic, ce pune în evidenta liniile specifice, individualizate, ale "personajului".
Ceea ce reuseste Al. Sandulescu în acest volum este un adevarat tur de forta. Fiindca nu sta la îndemâna oricui sa parcurga si sa comenteze, avizat, zeci de lucrari memorialistice, sa se exprime, în perfecta cunoastere de cauza asupra valorii lor (nu doar documentare, ci si estetice).
Sigur, structurarea lucrarii ar fi putut avea si o alta configuratie: adica, nu neaparat una cronologica (în sensul evocarii evenimentelor traite de autor). Existau "n" posibilitati de a comenta cartile luate în vizor. Una dintre ele era cea tematica - respectiv operele referitoare la perioada "nonnala" a societatii românesti (aici putând fi inclusa nu doar epoca "clasicilor". ci si cea privind perioada interbelica), aceea a dezastrului numit "ciuma rosie" martirii fiind cei din fata zidului, cei dintre ziduri (adica din temnitele comuniste) si cei de dincolo de zid (respectiv - memorialistii din exil).
Dar, la urma urmei, nu acest lucru conteaza, ci modul profesionist în care Al. Sandulescu stie sa comenteze carti dragi sufletului sau si, mai ales, sa construiasca din cronici, mai mult sau mai putin ocazionale, un edificiu. Cel dedicat memorialistilor, diaristilor si, nu în ultimul rând, istoricilor si teoreticienilor literari (precum Mircea Zaciu sau Livius Ciocârlie) care nu s-au sfiit sa-si dea la iveala în Jurnalele lor cele mai intime sentimente (sau resentimente),
Exista mai multe modalitati de abordare a subiectului (cea mai frecventa fiind aceea a plasarii în contextul social-politic), dar nu doar utila, ci de-a dreptul indispensabila, s-a dovediot fisa biografica în cazul unor autori precum Maria Cantacuzino-Enescu. Este unul dintre cele mai captivante capitole ale cartii, atât pentru cantitatea de informatii referitoare la personalizarea Marucai, cât (mai ales) pentru felul "atasant" în care Al. Sandulescu stie sa readuca (sau, pentru unii, doar sa aduca) în atentie o femeie de exceptie, un caracter puternic, ce a marcat peisajul politic si cultural interbelic într-un mod totdeauna pus suficient în evidenta.
Talentul a entul de a-si surprinde cititorul prin acuitatea observatiei, al darului portretistic si al fortei de a reînvia epoci (unele demult apuse) se manifesta nu doar în cazul memorialistilor care nu fac parte din urbea scriitoriceasca (precum Ion Ioanid, cu al sau uluitor ciclu: Închisoarea nostra cea de toate zilele). Dimpotriva, chiar si atunci când abordeaza subiecte "batute" de istoria literara decenii de-a rândul, Al. Sandulescu gaseste unghiuri noi din care-si "subiectul", uneori atât de neasteptate si atât de verosimil redate cititorului, încât ai impresia ca personajul este desprins mai degraba dintr-o proza de fictiune decât dintr-un comentariu critic. Pentru exemplificare, voi cita, la întâmplare, unul dintre nenumaratele posibile portrete: "C.A. Rosetti era un tânar cam flusturatic, petrecaret si mare iubitor al sexului frumos, ce pare sa-l fi subjugat multa vreme. Ura casatoria, dar s-ar fi însurat cu mai multe femei deodata, alcatuindu-si, cum s-ar zice, un harem. Fara prea mare tragere de inima la învatatura, se lasa prada unei vieti boeme, de lene orientala, socotind munca o truda. Asa se face ca-si prelungise studiile intermitente pâna spre 30 de ani, când se gasea la Paris, leganându-se în iluzia ca e un mare poet". (p.29).
In concluzie, sincer vorbind, nu vad ce comentator ar fi reusit sa rezume mai fidel (decât a facut-o însusi autorul în Argument) o carte atât de densa, bine scrisa si actuala, în pofida epocilor traversate. Simpla ei lectura este o lectie nu doar pentru tinerii condeisti, ci si pentru cei care se cred "experti" în domeniu.

DORINA GRASOIU