Spatii imaginare
din Provincia de Sud-Est
de Vasile Spiridon

Noua poeti din Galati si Braila Saint-Simon unitatea fiintiala a lumii aflate în Ajarescu, Corneliu Antoniu, Virgil Costiuc, Constantin continua glisare spre degradarea Gherghinoiu, Iulian Grigoriu, Nicolae Grigore Marasanu, dizolvanta. Melancolia este cauzata Tudor Cristian Rosca, Sterian Vicol si Florina Zaharia de neputinta identificarii cuprototipul s-au decis sa alcatuiasca, prin selectia a câte maximum genetic, desi au fost corect transmise „consemnele spetei zece poeme din partea fiecaruia, o antologie bilingva umane, revelate în imaginile timpului auroral. De aceea româno-engleza, în reusita traducere a lui Petru Iamandi. eul liric se simte înca tânar si îndragostit nu peste cap, ci Iar titlul este pe masura ambitiilor: Opt + unu pentru peste „Sceptrul Aureolei". Mai mult chiar, în privinta inimei Europa / Eight + one for Europe. Braila — pitoresc limb Magdalenei, incizia are loc pe... cord deschis: „nici un cosmopolit al nimanui-al tuturor si Galati regat de la paratrasnet n-o va scapa/ De globularul Meu puls", portile Rasaritului sau (asa cum spunea Mihail Sadoveanu Un puls racordat la ritmurile vitale ale fiintei poate în Baltagul) de „la marginea lumii", înainte de despletirea fi palpat si în poezia lui Corneliu Antoniu: „Foarte Dunarii în Delta, formeaza — se stie —o geografie culturala frumoasa/ Dansatoarea de cincisprezece ani/ Înoata în aparte în arealul românesc. Dar, daca am avea în vedere cerc prin alcool/ Asa încât/ Sângele meu se simte complice/ acest spatiu — geografic, cultural si literar — pentru a-l Cu farmecul firesc al vârstei ei/ Toata în alb devastând localiza si a-i desprinde caracteristicile principale, de spatii/ Vagi si intime recluziuni" (Oracol). Si aceasta, în univers literar distinct, ne-am da seama ca nu se poate ciuda faptului ca sinele sufera de o pierdere a reperelor contura o viziune critica articulata, în ciuda distantei de spatiale: „As putea deveni o constiinta/A celor care ma abia o posta ce separa cele doua urbe. Nu avem cum alearga/ În fata e un spatiu absolut/ În spate alt spatiu obiectiva o anumita intuitie empatetica asupra specificului absolut/ Iar în mijloc o geamandura/ Pe o limba de nisip local în termeni diferiti de teoriile, total inadecvate aici, —/ De la care îmi iau mereu ramas bun!" (Nimic altceva venite din morfologia culturii. Dupa o parcurgere atenta decât niste nimicuri). Poetul îsi ia ramas bun de la o con¬a cartii, ne întarim convingerea ca, Poezia reprezinta (si) fuziune, de la o juxtapunere de locuri imaginarepe o turnura întâlnirea dintre un spatiu perceput, un spatiu cunoscut si spatiala recunoscuta ca fiind reala. Spatiul nu este nici un spatiu trait, o juxtapunere de spatii imaginare asupra efectiv material, nici integral imaginar, însa Corneliu unui loc acceptat ca real, o fuziune de modele divergente, Antoniu sufera vadit de ideea de insuficienta a formei ca dar si de discursuri lirice convergente. Nu ne ramâne decât de o rea constiinta pe care nu o poate depasi decât cu sa le trecem în parte în revista prin comentarea câtorva mare dificultate, întrucât intervine si orgoliul cuvintelor/ versuri din poemele antologate. Asadar: De a avea o patrie". O patrie înti-nsa cât limba poeziei.
In poezia lui Saint-Simon Ajarescu, eul liric simte În schimb, eul liric din poemele lui Virgil Costiuc cum devine treptat profan fata de propria locuinta si începe pare mult mai ancorat în temeinicia realitatii palpabile si sa bacovianizeze iremediabil: „[...] M-as lua de mâna/ Si nu are de-a face cu duhul amagitor al apelor unduitoare: m-as duce acasa, dar i-am uitat încaperea/ Într-un oras „stau pe mal/ lansez barcute din frunze/ din când în când/ fara gravitatie si localitate.../ Cine se ocupa oare de cei trece un pescar/ si-mi trage o palma" (Peisaj). Pe de alta întunecati pentru toti!?/ De-acum inima mi se lasa, ca un parte, o cavalcada pare a veni din vecinatate, din sân/ De femeie-ostenita" (Poem circumstantial de timp). atemporala câmpie banulesciana: „de atâta fuga caii/ Cu cât întunecimea vâscoasa este mai învaluitoare, vorbesc pe furis/ numarând loviturile de bici/ scuturi acoperind nu numai întinderile imaginare proiectate sparte/ coifuri acoperind rani mostenite/ elefanti sagetati/ alienant, ci si fiinta, cu atât mai mult crâmpeiele surprinse sabii calite în damascul credintei" (Realitate inversata). devin mai clare în detalii si confirma astfel contopirea cu O poezie agonala...