PREMIUL OVIDIUS
Neptun - 2009

Peter Esterhazy
Dansul orb*

DUNAREA (umanist): De douazeci de milioane de ani mângâi cu valurile mele aceste meleaguri, acoperite, înainte, de mare (Îsi scoate masca de pe fata si îngenuncheaza. Micuta si Marea Blau se grabesc sa se verse în ea. Trufasa, Dunarea se roaga.)
Doamne Dumnezeule, Stapân al Meu, fa din mine unealta Pacii Tale,
iubire,si ura sa duc acolo unde Inima Goala a domnit,
albie sa sap împacarii si dezbinarii acolo unde nisipul Indiferentei acopera chipul Compasiunea se poticneste,
fa sa vestesc adevar si greseala acolo unde aluneca mâlul lipicios al fiecarei Zile, sa pot sadi credinta în locul indoielii
îndoiala în locul credintei,
sa se reverse cascada sperantei acolo unde s-a cuibarit bratul mort al disperarii, si disperare acolo unde lumina sta de priveghi.
Dans! Amin.
(Cei de pe mal aplauda ritmic, între timp rasuna Ulm, Ulm, uber alles, apoi brusc se face liniste, clipocesc doar vâslele din „boxe". Cinci secunde de liniste, apoi:)
EVA BRAUN: Adolf, eu nu sunt de acord, eu nu pot sa permit asa ceva, Adolf.
HITLER: Pai, babeto, permiti, nu permiti... pai sigur ca permiti, pentru mine ti-ai permis deja. La început omul îsi permite pentru sine, apoi e obligat sa permita...
GOBBELS: Mai încet, pentru Dumnezeu!
HITLER: Taci dracu', idiotule. Se face, terminam... Îti imaginezi ca vreau sa fac si eu de jos, ca tine... Nu, nu, eu îi termin de sus — de sus, cu eleganta, cu demnitate si totusi atât de stupid, încât nimeni nu intra la banuieli. Ha-ha (vezi Gounod), Eva, omul trebuie sa ucida de sus, nu de jos. În primul rând, spala-te, arati ca o nebuna. În al doilea rând, ocupa-te putin de cei din statul-major... Nu uita sa ordoni ca vreau caras la aperitiv. Am chef sa manânc caras, caras cu smântâna. E un peste foarte bun. Select.
EVA BRAUN: Caras? Caras? (spre Gobbles, vesela) A înnebunit! Slava Domnului, a înnebunit!
HITLER: Taci din gura, n-am înnebunit. SA fie servit caras.
GOBBLES: Ilustrisima doamna, pizdulicea mea de aur, carasul cu smântâna e u aperitiv excelent. Nu vad motivul pentru care nu s-ar putea servi caras.
EVA BRAUN: N-o sa fie caras! Adolf, nu ma mai înnebuni, n-o sa fie servit nici un fel de caras. De unde luata voi caras? (Între timp, un curajos posedat al computerului îmbracat în maistru zidar urca spre turnul domului, sus, pe cele 768 de trepte indicate în prospecte, reflectoare multicolore îl însotesc cu multa ingeniozitate, el simbolizeaza curajul civil. Multimea spectatorilor îsi roteste capul, ca la Wimbledon, se uita când aici, când acolo. Prinde viata legenda care spune ca pe vârful domnului din Ulm omul ar fi cel mai aproape de Dumnezeu, si ca a existat un tânar ambitios, Jakob, care, citez, „voia neaparat sa fie de fata la terminarea zidirii turnului — aproape de Dumnezeu! apoi în vazul întregului oras a cazut de acolo; s-a prabusit asemenea unui meteor; fara sa mai punem la socoteala rezistenta aerului, acest lucru si atunci însemna mai mult de cinci secunde!, un oras întreg care timp de cinci secunde se gândeste la viata si la moarte : Dumnezeu a iubit Ulmul", acest lucru prinde viata, cu singura deosebire ca... dar despre asta mai târziu!)
EVA BRAUN: Sa va intre-n cap nu se va servi caras, de ce tocmai caras, acu' de ce trebuie tocmai caras?
HITLER: Daca eu spun sa fie caras, atunci o sa fie servit caras. Nu te împotrivi, ca te bat... si pot sa te bat, sa-mi permit sa fac orice, femeie, te avertizez sa tremuri, pentru ca am pacate! Eu sunt cancelarul pacatelor (aplauze furtunoase de pe mal, în timp ce, la o masa, un grup din Neu-Ulm numara cu voce tare treptele, mimând indisciplina) auzi, cancelarul prostiei, al pacatului, al violentei, al plânsului!
DUNAREA:Si daca n-as fi Rinul,
In Rin m-as arunca îndata.
EVA BRAUN (înspaimântata): Adolf!