DESPRE

Simbolismul ezoterilal Postului Pastelui
de Oana Dugan

Pastele crestin este chintesenta tuturor religiilor si ideilor filosofice theogonice prin faptul ca Învierea lui Christos constituie marturia însasi a miscarilor macrocosmice în plan microcosmic. Perioada de pregatire a Pastelui, de 7 x 7 zile (patruzeci si noua de cicluri evolutive) nu este altceva decât o reflectare a intervalelor cosmice care plamadesc un eveniment marcant în cadrul evolutiei universale. Astfel, postul se constituie într-o perioada de pregatire a corpurilor subtile pentru Marele Moment care va fi Învierea, iar aceasta simbolizeaza renasterea într-o forma de constiinta superioara, acel „trup de slava", parte integranta si substitutiva a Universului, ce într-o buna „zi" va constitui esenta însasi a miscarii si existentei acestuia, cu alte cuvinte va constitui Divinitatea.
Postul, prin toate formele pe care le îmbraca, presupune curatirea si sporirea luminii sufletului întru vindecarea sau sanatoasa existenta a spiritului. Menirea postului este aceea de a lumina, de a purifica toate straturile componente ale Sufletului pentru a permite permeabilitatea si comunicarea între ele. (V.L. Blaga: „Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taina"). Aceasta vibrare la unison a straturilor sufletesti ce se realizeaza prin post si, evident, prin rugaciune, (postul este etapa pregatitoare, rugaciunea este etapa dinamizanta), culmineaza în momentul Învierii cu identificarea si contopirea cu Divinitatea în „trup de slava", cu alte cuvinte se doreste o etapa de pregatire a unui corp vibratoriu de a oscila pe frecvente de unda superioare.
În plan microcosmic, Pastele crestin reprezinta pregatirea trecerii „scânteii de Divinitate", dintr-o forma inferioara de evolutie, într-una superioara.
Din punct de vedere macrocosmic, Pastele crestin cu al sau moment culminant — Învierea — este simbolul acelui moment de evolutie pe scara multiversurilor, ce reda Entitatii Procreatoare acea farâma desprinsa din ea cu scopul vadit de a Se spori.
Christos reînviat este o entitate energetica purificata, curatata, ajunsa într-un moment al evolutiei ce- i permite reunirea cu Întregul din care s-a desprins. Putem afirma cu toata convingerea ca trupul de slava al lui Christos din Înviere este sinonimul perfect al eminescianului: „Pe mine, mie reda-ma." Cu alte cuvinte, pe mine (Christos-Dumnezeu), mie (Dumnezeu), reda-Ma.
Astfel, prin mine (Christos), pe care m-ai purificat prin Destin, ma reîntorc (ma redau), la Mine, sporit, îmbogatit, capabil de a perpetua la nesfârsit existenta multiversurilor.
Conform acestei paradigme se poate spune ca Învierea reprezinta reintegrarea sâmburelui de spirit în Lumea din care s-a desprins, dar la un nivel de constiinta „îmbunatatit", superior momentului desprinderii.