Porto-Franco

Haiduc

Ion Croitoru

Rubrica: Pagini dunarene  /  Nr. 158/2009

PAGINI DUNARENE

Haiduc
de Ion Croitoru - Liesti



Era într-o zi de sâmbata pe la amiaza. O bura venita din senin ce deabia înmuie praful de pe ulitele satului si domoli arsita zilei, obliga taranii de pe câmp sa se întoarca la casele lor fara sa termine lucrul. Holteii se strânsera în mijlocul satului, pe batatura, unde dealtfel era si crâsma si povesteau tot felul de întâmplari si facând glume pe seama unuia sau al altuia. Ion Burlacu tocmai venea de la stâna cu dulaul sau cât un berbec si se opri la grupul de tineri. Îi placea sa se laude cu o asemenea namila pe care a crescut-o la stâna de mica. Avea capul cât o banita, jumatate alb si jumatate negru, urechile pleostite iar labele ca de urs. Era ascultator si atent. Pe seama lui stapânul punea o multime de povesti pe care cei mai multi le credeau nascocite. Ce e drept, Ion Burlacu era foarte guraliv, ca sa nu spunem flecar, ca îi mergea gura ca moara hodorogita. Când era într-un anturaj nimeni nu mai apuca sa spuna o vorba, asa ca se râdea pe seama lui, dar el nu lua în seama acest lucru si i se parea ca este eroul satului. Deunezi, povestise cum dulaul lui venise la stâna cu un lup în gura, lup care noaptea îi cam pisca din oi. Altadata, spune el, se luptase cu un urs câteva ore si ca Haiduc, asa îl chema pe câinele sau, îl tinea de dupa ceafa asa cum pisica îsi tine puii când îi cara dintr-un loc într-altul. Trecând peste flecareala stapânului, ce e drept, câinele era bun, simtitor si credincios stapânului. Vasile Ababei, vazând ca nu se mai opreste si tot turui, îi spune:
- Mai Ioane, ce te lauzi tu cu javra ta râioasa, nu vezi cât e de mare? daca alearga cincizeci de pasi, îi sta inima. El nu e un câine sprinten, usor, ager, e matahalos, greoi, are spatele mai bine de o palma, gâfâie când alearga, îsi da sufletul, nu-i bun de nimic, îti manânca mâncarea degeaba, n-ai nici o baza în el. pe un timp ca acesta, nici dracul nu-l mai scoala de la umbra.
Ion Burlacu se supara tare de tot si cauta sa-1 contrazica.
- Ce spui tu? Daca ti-as spune câti iepuri am mâncat de pe urma lui, te-ai crucii!
- Lasa-ma, nu-ti mai bate gura cu degeaba. Daca îl mai iei cu tine pe o caldura cum a fost azi, îi plângi de mila.
- Ce spui tu? Eu îl las la stâna si vin acasa. Nimeni nu calca în târla. Nu l-ai vazut cum fuge. Sa te fereasca
Dumnezeu sa-ti ia urma.
- Eu pun ramasag cu tine ca el nu fuge mai tare ca
mine.
- Ce spui tu?
Toti începura sa râna vazându-i pe cei doi cum se înfierbânta.
- Eu am curajul ca la o departare de treizeci de pasi de voi, sa-1 asmuti pe mine si daca ma ajunge sa ma rupa.
- Tu crezi ca eu îmi pun mintea cu tine?
- Uite, ei îmi sunt martori, n-am nici o pretentie.
- Tu glumesti?
- Nu glumesc deloc. Daca nu ma prinde îmi dai o oaie la toamna pentru pastrama?
- Daca nu te prinde îti dau cinci.
Cei din jur constatara ca cei doi luasera lucrurile în serios si amutira privind cu uimire când pe unul, când pe celalalt.
- Batem palma?
- Batem! Fara suparare.
- Fara.
Cei doi hotarâra ca Burlacu sa aiba un avans de treizeci de pasi înaintea câinelui. Când al treilea era gata sa taie ramasagul, Vasile Ababei îi spune:
- Îmi dai voie ca întâi sa beau o cincizeaca de rachiu?
- Da. Noi te asteptam.
Vasile intra în crâsma, care era la o departare de peste treizeci de pasi, zabovi putin si când iesi îi spuse lui Burlacu.
- Eu sunt gata.
Burlacu prinse câinele de blana de dupa gât si când îl vazu de Vasile Ababei ca da sa fuga, asmuti câinele si îi dete drumul. Întreg corpul si loloatele de pe spatele animalului se ondulau ca valurile marii. Toti înmarmurisera. Îl vedeau trântit la pamânt, plin de sânge si cu hainele sfâsiate. Vasile Ababei fugea uitându-se în urma, fugea fara spor, fugea batând pasul pe loc, fugea ca un împiedicat, pe când namila facea copci de trei metri apropiindu-se ca un hultan cu limba scoasa si gura cascata ca si cum ar fi vrut sa-l înghita dintr-o data...

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR