PAGINI DUNARENE

Galatiul,
personaj nemuritor*
de Sandel Dumitru



Galatiul, urbe privind mereu marea peste crestele hercinice tocite de timpuri, oras cuprinzând în îmbratisare fratia apelor de tot felul, paradis umbrit primavara de tei în floare, mângâind acoperisul caselor în vipia verii, povârnit ca o odalisca frumoasa pe mosia din coasta dealului Tiglina, dragoste mereu treaza si cu privirea arsa, atintita pe sub turbanul tiglelor scorojite spre puntile corabiilor mari, care vin spre casa grabite, aducând toate odoarele barbatesti, acest mare oras milenar întepând cu turlele bisericilor cerul estului salbatec, împins prin artere de apa multa în jurul lui, parând o covata lacustra plina de mirajul adesea salbatec al deltei, parfumata de stânjenei movi si galbeni, menta mova salbateca si nuferi albi si galbeni peste care mici bobite de roua racoroasa trimit spre cerul albastru scânteietoarele raze ale diminetilor de vara, dansând gratiosi ca niste mimoze si singurateci ca un gând în clipoceala baltilor, sclipitor de albi în costumul lor firav de balerini regali, purtând dantela verzuie a matasii baltilor, acoperiti cu o lucioasa hlamida verde-brotacel, unduind delicat pe botinele tijelor elastice si dansând pe scena lucie dintre trestii Lacul lebedelor, a lui P.I. Ceaikovschi, între lotcile alunecând tacute, de teama sa nu-i sperie pe balerini din muajul dansului lor magistral, cu pescari lopatând fermecati de spectacolul dumnezeiesc oferit în zorii zilei, Galatiul împovarat de timpuri de tot felul, un oras leganându-se imperial în imperiul smârcurilor apelor si stufului, când si când întrerupt de papura pitita la umbra lui, a fost de-a lungul existentei sale, îndelungate si excevis de contestate, înainte de toate ipotezele, o scena reala si o zona de interes militar si strategic, el chiar asa s-a si nascut, apoi a devenit un important port al Moldovei la Dunarea maritima.
***
De jur-împrejur ziua umplea orasul cu o lumina uneori prea insolenta, alteori frageda si esentiala de zi de primavara galateana, care nu este de gasit pe lumea asta decât aici, în valea scitica a lumii estului. Toti oamenii aspri ai locului s-au plimbat pe strazile parca din alta lume, cu fermecatoare nume de popi în sutane negre, cadelnitând obscuri prin pleava timpului opal, mistuind timpurile vechiului oras fermecator în fum iertator de tamâie iute, timpul cel coctat si râzând degajat dincolo de zenitul nemuririi lumii, din poala dealurilor blânde ale Moldovei. Localnicul stie de mic toate scurtaturile strazilor întortocheate din jurul Pietii Costache Negri, te fereste grijuliu si abil de ambuscada hoata, de dupa colt, a angrosistilor tuciurii, si de batausii cu celebrele coarne de buhai, de lânga biserica Sf. Haralambie, din coltul strazii Movilei, el stie cine asculta pesrevuri (preludiu în muzica orientala) de-ale lui Kantemiroglu, adicatelea acel care a inventat un sistem de notatie muzicala, ilustrat în manuscrisul rar „Kitab-i Ilmu'l-musiki ala vechi'l-hurufat", pe care l-a daruit sultanului Ahmet al II-lea, ori chiar si Christof Willibald Gluck cred ca a folosit o melodie din culegerea lui Kantemiroglu, în opera lui „Peregrinii din Mecca", iar Wolfgang Amadeus Mozart în renumita sa opera „Rapirea din serai" a aplicat o varianta modificata a „Ariei Dervisilor", ori cine sterge obosit praful de pe secretaire-ul de lucru, cioplit acum un vesc din lemn valurit de par salbatec, cu miros de munte si cine mai sta azi cu clondirul cu vin rubaiant, din podgoriile Ivestilor vecini sub nas, ascuns gânditor si tare abatut de dupa perdelele vechi, din muselina indiana, taiate de timp... O plimbare lenoasa printre aleile sale eventrate, pline de rogoz proaspat movaliu, deabia rasarit, ale Hanului Tiganus, poate sa te faca câteodata sa auzi cum suna sideral alamurile trâmbitelor de trecuta apocalipsa, izvorând poate de la Stânca Neagra a manastirii Mavromol, duduind de focul pârjolitor si de sânetele trosnind ale eteristilor greci aflati în rasmerita. Astazi, când centrul Galatiului vechi este aproape darâmat de cenusa timpului si a nepasarii, ar parea o vizita halucinanta într-un Pompei nou, mahalagesc, cu orologii, siropuri' si orgolii, cu amocuri fâsâite si plin ochi de precupete, chivute, boiangii, capitani de vase mergând leganat, mirosind a rom si tutun fin, geambasi aprigi, cutitari si camatari plesuvi, popi cu engolpioane mari, insigne cele lucrate frumos din metal pretios sau din smalt, mândrete pe care o poarta arhiereii atârnând de gât, si poti fi sigur ca ai nimerit aici într-un timp nepretuit, când pe bolta albastra a Galatilor apare imediat, vrajind parca lumea Dunarii Albastre, un minunat Crai Nou. Poate atunci si aici sa se fi scris la umbra salciilor poezia „Crai nou" a bardului moldav Vasile Alecsandri libretul operetei compusa de Ciprian Porumbescu, o opereta încântatoare, cu minunata întâmpinare a miracolului dumnezeiesc, „Crai nou, trai nou, la noi bine-ai venit, Crai nou!" Ca si atunci si acum recompensa poate fi doar succesul spectacolului, pentru aceste rare icoane de frumusete. Atunci aparea sora sa Marioara, venita la Brasov din Moldova cu o caleasca, împreuna cu iubita lui Ciprian, Berta, frumoasa fiica a pastorului distant Gorgon din Stupca, ...