Porto-Franco

Dorel Radu - Ingerul de marmura

Paul San-Petru

Rubrica: Cronici amicale  /  Nr. 158/2009

CRONICI AMICALE

Dorel Radu — Îngerul de marmura
Editura Vox, Bucuresti, 2009
Redactor de carte: Sterian Vicol



Cartea de proza scurta „Îngerul de marmura" a lui Dorel Radu, continând o colectie de povestiri emotionante, traite, simtite sau închipuite de autor, a aparut în anul 2009 la editura Vox din Bucuresti. Frumusetea si realismul povestilor cuprinse în virtutile ei, reusesc sa ne insufle ideea ca ne aflam în fata unei literaturi adevarate.
Volumul probeaza virtutile incontestabile de prozator ale autorului. Nu avem de-a face cu teme predilecte, însa este vizibil ca autorul condamna lumile în care primeaza rautatea, înselaciunea si minciuna. Este o ilustrare frusta a vietii, asa cum o cunoastem si o întelegem toti cei care ne situam pe drumul de mijloc al permanentei zbateri dintre bine si rau. Pe total, centrul de greutate al naratiunilor preseaza pe comunitate, pe familie si pe individ, fara sacralitate, fara nicio trimitere în simbolic, fara indivizi proeminenti care dirijeaza destinele altora, ci doar direct din simplitatea vietii unor oameni obisnuiti. Poate din aceasta cauza volumul ne poate lasa impresia ca avem de-a face mai degraba cu destine foarte fragile.
O poveste emotionanta descoperim în „Îngerul de marmura", piesa care da si titlul volumului, în care eroul care „gustase" din plin din vicisitudinile vietii, întâlneste marea dragoste pe aleile cimitirului si „dupa atâtea furtuni pe cer pentru el aparuse soarele si începuse sa spere ca va ramâne acolo mereu"; dar lucrurile nu vor ramâne asa, nenorocul îi „surâde" în continuare, ajungând sa fie acuzat pe nedrept ca si-a ucis iubita (devenita între timp sotie) care, în realitate, îsi luase viata fiindca fusese tradata într- o ciudata dragoste extraconjugakla, de tip lesbic.
Volumul este presarat cu povesti de o autenticitate luxurianta. Astfel, întâlnim trista poveste a unei batrâne, înselate de o familie de escroci, care îsi pierde apartamentul si ajunge într-un azil de batrâni („Caminul de batrâni"), povestea mortii tragice a unei printese rusoaice ajunsa saraca si traind în jurul unor familii românesti cu legaturi în Rusia proaspat cucerita de bolsevici („Printesa"), povestea unei batrâne întelepte, strabunica unui individ sinucigas, prevestitoare a unor vremuri apocaliptice, provocate de rautatile oamenilor care tot încearca de milenii sa îmblânzeasca „metalul blestemat care stricase lumea buna de altadata încredintând-o spre pieire celor rai" („Strabunica lui Domitian") sau povestea unei rusoaice, o femeie ofiter, care îmbratiseaza o mama românca pentru ca semana leit cu mama ei, spre disperarea unor copii care refuzau sa împarta iubirea de mama cu o intrusa („Mama si rusoaica"), apoi dificultatile întâmpinate de un soldat onest care suporta pedepse absurde si nemeritate de la superiorii sai invidiosi si samavolnici („Uniforma noua"), mofturile din interiorul unei relatii adulterine („Relatii de serviciu"), o emotionanta poveste despre patrunderea nesabuita a unui tata cu copilul sau curte straina pazita de doi câini rai care stateau gata sa-i sfâsie („Câinii"), o alta trista poveste a unui soldat care moare odata cu încheierea cu succes a unei misiuni, strângând în palma o coaja de nuca ce semnifica exact parola de trecere de care avea nevoie („Coaja de nuca"), sau povestea cutremuratoare a unor condamnati la moarte pentru tradare, în care un copil, vrând sa-si vada tatal condamnat la moarte, întâlneste un batrân venit de departe pentru a-si vedea fîul ce fusese condamnat la zece ani de munca silnica, dar care plângea cu amaraciune ca nu va mai apuca ziva când feciorul sau va fi eliberat („Batrânul").
Sau, chiar si povestea unei desteptari la dragoste, inspirata de vivacitatea a doi tineri îndragostiti care se sarutau la poarta a doi soti care, furati de preocuparile cotidiene, nu mai facusera de multa vreme dragoste. Si multe altele.
Proza, scrisa de o mâna sigura, nu este împovarata cu descinderi amanuntite. Actiunile se petrec cu mult calm, fara mari zbateri si fara agitatie, cu personaje care emana liniste si cumpanire, cu dialoguri afabile si conciliante.
Emotia este pusa deseori detaliat în lumina prin neputinta unora de a învinge raul. Semnificatia gesturilor eroilor este una directa, deloc ascunsa, adesea orientata spre explicatii imediate dictate probabil de credinta în sensul pitorescului moral. Asadar, nota vizibil însufletitoare si încarcata emotional, majoritatea povestilor trimit la morala si traditie. Scrierea este sustinuta adesea de eleganta si libertatea uni vocabular viu, colorat, mânuit cu destula abilitate de catre autor.
Pasaje deloc putine din carte ma îndreptatesc sa cred ca acest volum al lui Dorel Radu este scris de un prozator inspirat, care pune sub lupa analizei stari sufletesti si întâmplari ale vietii, fara situatii sau tertipuri polivalente, cu un dialog simplu si cu senzatii ce se pot usor amesteca cu reflectia. În paginile cartii sunt surprinse o sumedenie de întâmplari care par a se fi petrecut aievea, într-un ritm uniform aceelerat, fara situatii intermediare si fara versuri special logicizate. În fapt autorul prezinta dedesubturile unie societati autentice, cu indivizi plasati în vârful întâmplarilor în care sunt protagonisti.
Fara sa fie nevoit sa-si etaleze în carte nici macar un dram din trufia unui metafizician al scrisului, Dorel Radu îsi dezvaluie în proza sa harul epic, dându-i rigoare artistica si o dimensiune pur umana. Probabil ca avem de-a face cu o carte în care autorul însusi se confirma pe sine.

Paul Sân-Petru

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR