DIN CREATIILE COPIILOR

Vreau sa fiu mare


Ma sprijin de usa clasei si ma uit plictisita pe holul scolii. E în plina pauza, si se aud chiote si tipete în continuu de la pustii de a 5-a... daaaaa, de parca eu as fi mai mare. nu! Sunt clasa a 6-a si nu sunt sigura daca îmi doresc sa am 13 ani. Zau! Nimeni nu te crede daca zici ca esti rockerita... nimeni! Nu conteaza ce zici, sau ce faci, toata lumea te ia peste picior si te face „cocalara" (cuvânt nou introdus în limbajul adolescentilor carora le place sa se ia de cei mai mici, si care înseamna „falsa"), „faker" si alte insulte pe care ceilalti adepti ai stilului punk sau rock sau chiar minimal (mai ales skaterii) si le adreseaza.
Privelistea plina de „mucosi" este invadata de Ana. Cine e Ana? Este fata de la 8A, fata care are 15 ani, fata care îsi flutura parul în fata mea, fata care cum trece pe coridorul scolii, este asaltata de pustoaice de la mine din clasa care vor sa o pupe. Mmmmda... Mai este si fata care de fiecare data se îmbraca „cool", si fata cu care m-am înteles într-un timp bine, însa va spun ca este prea falsa sa fii prietena ei.
Îsi fâtâie corpul slabut si capul plin de tepi si suvite colorate, si se îndreapta alergând spre Victor. Hei, Victor?! Cu Vict00000000r?! Nu se poate!! CU VICT00000000000000000000000R?! Clipesc o data, de doua ori, si înca o data, da! Cu Victor. Victor de la 8C este iubirea mea de-o viata. Dar totusi, sa nu credeti ca sunt obsedata... desi am o poza cu el pe noptiera. Mda, dar nu mai conteaza. Victor este baiatul acela care atrage privirile, baiatul care se da cu skate'ul pe scarile din fata de la „Orange", este baiatul care m-a facut o data „Pokemon" „care tot „fake" înseamna", este baiatul cu cele mai tari Dcauri, si baiatul care se saruta acum cu Ana.
Vedeti beneficiile? Vedeti avantajele de a fi mare? Chiar as vrea, macar cu 2 ani mai mare. Macar... Ma rog. Am trecut eu peste faza asta, chiar daca în ziua respectiva i-am spus profei de bio ca elefantii au solzi, si profei de mate ca radical din 49 face 9, dar în rest am fost bine, cred.
Lookul meu este unul dragut, am un breton asimetric, si tot ce ma încadreaza în tiparele „emo", însa chiar nu as vrea sa fiu. Astazi ma întâlnesc cu fetele în fata la „Orange". Îmi pun cele mai cool haine pe care le am, botinele mele preferate, ma machiez cu mult negru, si o zbughesc pe usa.
Când ajung, vesnica gasca de skateri si prietenele skaterilor îsi fac veacul pe acolo, si ghici cine e acolo? Filiip!! ! ! Un skater foarte dragut, blond si cu ochii albastri, foarte foarte simpatic. Desigur, un îmi pun eu sperante prea multe... El are 15, eu 13, din nou aceeasi poveste. Vedeti? Cei mici nu au voie, asta e! si pentru ca asta nu era de ajuns, mai trebuia ca si fetele de pe scara sa strige la mine: „Heeei" Emo de buzunar!!! Pikaciu, tup! Tup!", si sa izbucneasca la unison într-un râs isteric. Vedeti? VEDETI? Daca eram mai mare, m-as fi putut lua si eu de ele. Logic, dara asa, neeaahh, ca ar fi venit la mine sa ma ia la bataie.
Îmi afund capusorul în esarfa mea lunga lasând sa mi se vada ciufii proaspat taiati (apropo, eu ma tund...), si trec repede-repejor prin fata lor, sa scap mai iute de avalansa de râsete. Acum vine partea interesanta, care s- a întâmplat din cauza ca eram atenta la „emoistele" alea. Dar înainte de asta: când esti mica mereu si se întâmpla ceva penibil la fiecare 4 minute, sau secunde, mai degraba. Orice spui, cei mari nu sunt de acord cu tine, orice se întâmpla, cei mari dau vina pe tine. câteodata chiar ma întreb cum de ei nu gresesc niciodata... În fine... Sa revenim la actiune. Si cum ma grabeam eu asa sa trec mai repede, exact când mai era un pic-un pic (adica vreo 4 pasi), se aude o busitura, si un strigat (ceva de genu „Da¬te mah!"), o placa ma loveste peste picioare, si un baiat cade peste mine, prabusindu-ne amândoi la pamânt. Pentru ca acel baiat (nu l-am vazut, pentru ca s-a întâmplat prea repede) era mai mare decât mine, m-a strivit cam tare (daca eram mai mare, nu eram strivita în halul acela — un alt beneficiu de a fi mare-), plus ca m-am lovit cu capul de pamânt. Pentru câteva secunde nu am putut sa ma misc, dar am simtit ca acel baiat s-a ridicat de lânga mine Când am deschis ochii (Oh My GOD!), Filip statea în genunchi lânga mine si se uita sa vada daca mai misc.
cer scuze!", spune el.
Mi-a vorbiiiiiittttt!! Nu va pot spune cât de fericita am fost, însa ma simteam atât de ametita, încât nu puteam gândi limpede. Câteva din fetele acelea s-au adunat în jurul meu, si îmi tot spuneau:
„Ce-i cu pitica? A patit ceva?"
„Pikachiu, ai ceva, mama?"
Pâna în momentul acela nu mi-a trecut prin cap deloc sa ma ridic, sa spun ceva, sau sa ma misc, pentru ca nu eram în stare. Însa, când le-am auzit pe acele zuze, m¬am enervat si înrosit la fata, si cu un trosnit (provocat de spatele meu...), m-am ridicat si am tipat:
„Încetati cu Pikachiu!"
Filip a zâmbit, iar un baiat (Alin îl chema din câte stiu) a râs si a zis:
„Frate, de acum nu mai trebuie sa chemam salvarea..."
AM mai stat asa cu ei, pâna când mi-au venit prietenele. Ziua aceea a fost memorabila, ne-am distrat de minune pe seama cazaturii mele.
Seara, când am ajuns acasa, am observat ca m-am ales cu un cucui cât mine de mare (adica nu prea mare...), si cu o zgârietura maaare ( ca Filip si Alin), pe spate. Când am intrat pe mess, am vorbit cu Filip, si mi-a spus „pitica draguta"! ! ! Va dati seamaaa?! Pâna la urma, s-a ales ceva bun din treaba asta, si nu cred ca mai vreau sa fiu mare. daca eram mare, chiar nu s-ar fi întâmplat asta.
La sfârsitul zilei m-am gândit sa îl dau la gunoi pe Victor si pe Ana, si sa îmi traiesc, sa ma bucur de vârsta de 13 ani, atât cât mai pot!

Irina Bianca Serban
(eleva)