Drumetie neagra*

XXXII

- nu mai era drum. Se terminase. Asa murmurau cei de dinainte. Zvonurile proaspete care ajunsesera la noi, explicau, tulburând mai rau situatia, ca în convoi a intrat un grup de specialisti de geniu ai tratatului de la Varsovia.
- Ce spui, domnule? Tratatul acela nu mai exista, s-a desfiintat. Vrei sa spui NATO.
- Ei bine, un grup de specialisti de geniu, nu stiu care-i superputerea — pot fi trimisi si de pe alte planete — va deschide drumuri noi, ca sa-l lungeasca pe acesta, pentru ca mersul înmormântarii sa continue cu succes. Au fost taiati pomi si arbusti pe care i-au aruncat în niste gropi, ba nu, cu ei au aprins focuri ca încalzeasca pe cei din primele rânduri — aceia au totdeauna noroc — dar mai târziu i-au pus sa care pietre, i-au luat cu ei specialistii de geniu si i-au dus la niste stânci... Suntem aproape de orânduirea sclavagista. Interesele s-au nivelat. Cortegiul funerar trebuie sa treaca, neaparat. Unii spun ca, dincolo, este o statuie mare cu o torta în mâna. Pe malul oceanului? Dar cimitire, sunt acolo? Cum sunt? acvatice? Dar în aer or fi? Am auzit la „Anunturi"... Unde? la radio... Am un radio mic, de buzunar... dar unde gasesti baterii? A! Radioul mea e altfel... N-are nevoie de baterii, functioneaza „cu frica". Aparatul simte frica de la tremuraturile mâinii. Cu cât este mai multa teama, cu atât îsi da mai multe informatii. Dar despre funeraliile astea ce-ai auzit? Spune-mi si mie! Unde mergem? Vom ajunge vreodata?... Nu, nu am aflat nimic... Dar
despre marile masacre, despre mormintele colective din Kosovo, care se vad si din luna? Acolo mergem noi? nu stiu! Si luna asta... Ce e luna? Groapa funerara în cer... XXXIII

- mi se pare ca ne aflam iar la funeraliile lui Stalin. - Acela a mai fost înmormântat o data.
- Asta nu înseamna nimic. vezi? Oamenii se calca unii pe altii... ca în lupta de clasa. În tara mea, lupta de clasa s-a desfasurat si în cimitire.
- Ce spui? Cum? Despre asta
am scris o carte. Nu oam la mine ca sa ti-o arat. Pe drum mi s-a rupt cureaua gentii si am aruncat-o cu tot cu ce era înauntru.
- Spune-mi si mie ceva despre lupta de clasa în cimitire! Lupta asta o duc mortii? Se chelfanesc fantomele, strigoii?...
- Nu! este groaza, oroarea celor vii care coboara si în împaratia mortilor. Monumentele funerare din centru, cele din „gloriosilor" sistemului (ierarhia mormintelor este în raport cu ierarhia mortilor): Depinde de aceea ce au fost în viata... daca au fost). Obisnuitii au morminte obisnuite. Pe adversari îi arunca în gropile fara nume ale închisorilor. Împuscatii nu au mormânt deloc. Daca au fost la conducere, le sfârteca trupurile, iar bucatile le dau la câini. Si sa-i vezi si pe câini cum se manânca între ei. Cu furie mare. lupta de clasa continua si în iad.
- Si noi acolo mergem.
- Acolo mergem.
- Si eu, fara sa vreau, pe drum, am calcat pe trupul unui împuscat. Piciorul meu a simtit sub el carnea moarta, dar nu rigida.
- Nu, nu cred ca suntem iar la funeraliile lui Stalin.
- Ba da, suntem.
- Uite-te bine! Acolo este Acropole... nu, nu, nu, Colosseum-ul.
- Si ce e cu asta?
- Uite si Arcul de triumf.
- Altceva?
- Big-Ben la Londra, caluseii din Viena...
- Si ce mai vezi? Spune-ne ceva despre valsurile Dunarii!
(*Fragmente din romanul "Funeralii nesfârsite" în traducerea lui Luan Topciu)