SARMANUL DIONIS*
Poema scenica în 5 tablouri



Scoasa si adaptata, pentru scena din nuvela „Sarmanul Dionis" si poeziile lui Mihai Eminescu
de Jean Bart, C. Calmuschi si G. Orleanu
pentru Festivalul dat în Galati la 14 Iunie 1909, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la moartea poetului>
PERSOANELE:
Tatal Mariei
Sarmanul Dionis — Dan, Maria Un doctor
Maestrul Rubin — anticarul Riven Un înger
Cor de îngeri
TABLOUL I

Un interior saracacios într-o casa mare'parasita. Pe peretii ruinati se vad urmele siroaielor de: ploaie si pete de mucigaiu. În fund o usa si doua fersetre cu cercevele curbate sub presiunea zidurilor vechi si.cu gratiile rupte si îndoite. În dreapta un pat format din câteva scânduri asezate pe capriori, acoperite cu o saltea de paie si o plapuma rosie veche. Înaintea patului omasa de lemn murdara, cu o garafa pe ea în gâtul careia e un capat de lumânare de seu, cu carti, brosuri, ziare, hârtii în dezordine. În coltul din stânga, spre fund, un maldar care de carti vechi. În fund între usa si fereastra dinstânga, portretul romantic al unui tânar de l8 ani, în marime naturala, pâna la brâu. Lânga masa un scaun de paie desfundat. Peste tot cea mai mare mizerie si dezordine:
La ridicarea cortinei scena e în întuneric, având numai efect de luna prin ferestre. În scena nu e nimeni.
DIONIS
(Intra îmbracat cu un palton vechiu, cu o caciula, trasa pe urechi. Toata tinuta lui denota o mare mizerie)
...Cine stie, daca nu traim într'o lume microscopica, si numai faptura ochilor nostri ne face s'o vedem, în marimea în care o vedem! Presupunând lumea redusa la un bob de roua si raporturile de timp la o picatura de vreme, secolii din istoria aceste lumi microscopice ar fi clipite, si în aceste clipite oamenii ar lucra tot atât si ar cugeta tot atât, ca în evii nostri.
În fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu. Trecutul si viitorul e în sufletul nostru, ca padurea într 'un sâmburel de ghinda, si înfinitul de asemenea ca reflectarea cerului însetat într'un sâmbure de roua. — Daca lumea este un vis, de ce n'am putea sa coordonam sirul fenomenelor sale, cum voim noi! Nu-i adevarat, ca exista un trecut! Cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, exista si lucreaza simultan! Sa traesc în vremea lui Mircea cel Batrân sau a lui Alexandru cel Bun este oare absolut imporsibil? Daca asi putea si eu sa ma pierd în infinitatea sufletului meu, pâna în acea faza a emanatiei lui, care se numeste epoca lui Alexandru cel Bun... si cu toate acestea...
(O raza de luna cazând asupra portretului îl distrage din meditarea filozofica, se duce în fata lui, îl priveste si-l saruta)
Buna sara tata. (Reflectie) Ce frumos a fost tata! Si eu nu'l stiu decât din spusele mamei!
- Ce frumosi ochi!
- Ochii... nu-i asa Dionis, ochii tai, îmi zicea mama. frumosi au înmarmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar ramânea prin nori, pe bolta întunecoasa, doua, numai doua stele vinete!
S' apoi ma lua în brate, biata mama, ma saruta si
ma desmierda. Dar consumata de lipsa, s'a stins si ea! În delirul ei, ea îmi trase mâna si o ascunse în sân, lânga inima, s'o încalzeasca—un simbol al vietii ei întregi?...
(În meditatie, reamintire).
O, mama, dulce mama, din negura de vremi, Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi! Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutura salcâmii de toamna si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau... Mereu se vor tot bate, tu — vei dormi mereu!
(Un orologiu în departare bate ora 12. dionis se opreste, asculta bataile si la ultima lovitura zice):
Se bate miezul noptei în clopotul de-arama
Si somnul, vames vietei, nu vrea sa-mi ieie vama. Pe cai batute-adesea vrea moartea sa ma poarte, S'aseman într'olalta viata si cu moarte...
Ci cumpana gândirei nici azi nu se mai schimba, Caci între amândoua sta neclintita limba!
(Trage un chibrit si aprinde capatul de lumânare)