CENACLUL NODURI Sl SEMNE

Un nume nou: Nicoleta ONOFREI

TEPUSE IRONICE ÎN CARNEA TEXTULUI

"(...) Gunoaie acopera pamântul. Victorita se împiedica de ele. Cade. Se ridica si merge mai departe. Ea zice: Nu conteaza gunoi. Gunoiul poate fi bun, frumos. El este. Mâini. Gainat. Sentimente. E-uri. Fiere siflegma. Bogatie. Ba, saracie.
Un gunoi e bogat.
Un câine o latra, vinespre ea. O musca.:
Un câine e îndreptatit sa ma muste. Îi invadez teritoriul. El nu stie. Eu stiu. E vina mea.(..)
(Nicoleta Onofrei - Victorita-n lume) * * *

"Prin trimiterea în social, meditatiile capata o anumita încarcatura. Desi au fost prezentate drept proza scurta, textele sunt, mai degraba, poeme în proza, mici meditatii, observatii personale prezentate cu ironie, care iau în raspar tot ce strica fasonul social. Scrie simplu si la obiect. Propozitiile scurte devin literatura - atât prin topica lor, cât si printr-o spunere directa. Textele sunt remarcabile prin modul ingenuu de a vedea lucrurile si prin umorul de buna calitate, un umor tragic, neadaptat, plin de tepuse sarcastice."
(Dumintie Lupu)


Episod 23361
Victorita —naiva (nu ca ar fi altfel de obicei, tot ce are e naivitate si totusi poate asta e atuul ei fata de altii/altele). Ea este de o seriozitate copilareasca, iar copilaria ei este serioasa. Are indefinit în suflet si viseaza. La ce viseaza ea oare? Feti frumosi pe stânci calare? Hmm...Viseaza lumi posibile cu alte Victorite care e tot ea. Acolo nu e Victorita—naiva. Acolo e Victorita—eroina. Acolo stie sa vorbeasca, are cunostinta elegantei datului din mâini academic, este elevata. Vorbeste cu pictori picuratori de sensuri ascunse conceptului arid, cu nepoti de al lui „nenea" Mozart si îi si întelege. Ia parte la dezbateri însufletite cu argumente valide si inteligente în Universitati mari cum n-a visat ea vreodata si îsi atinge palmele cu cele ale lui Dennett. Si asa cu ochii umezi si mari se gândeste la patul ei de paie, camera spoita într- un fel de culoare si geamul foarte mic prin care intra prea putina lumina. Ea nu si-a uitat camaruta aia în care proiecta povesti cu îngeri si demoni, cu frunze cazând si soare rasarind. Unde se dadeau lupte între victoritele de ea. Vedeti voi, ea este romantica, melancolica, cu inima pentru trecut, cu paru' lung vâlvoi si putind a oi. Ca cica asa se purtau astia din curente' asta— ciufuliti si mâzgâliti. (Acu' stim de unde vin techii din cap si negru' de la ochi la emoisti)...Poc! Intra mama în camera si se trezeste fata. — Du-te si ia pâine!

La bal mascat
La mine aici e întuneric si ceata. Este prea centru ca sa fie lumina. Becurile nu razbat atât de adânc. Copilul încearca. Se catara si plânge sa vada ceva. Mizeria cea mai mare nu se aduna la margini ci în inima. Daca te dai mai în spate, atunci vezi the bigger picture si îti vine sa râzi. Într-adevar Andrei facu doi, trei, patru pasi în spate. Atunci vazu, nu conteaza ce. Ideea era sa prinda imaginea. Strânge din ochi, iar pometii bucalati i se umplu de zâmbet. De ce este ceata peste oras, de ce negreata se înteteste spre mijloc. Pentru ca de ce este turmentat omul. Te adâncesti în padure, e mai întuneric, te adâncesti în oras, e acelasi lucru. Chiompaiala e mai evidenta si fata mai fata. Cum sa nu se strâmbe la ei Andrei. Un copil vede mai bine mereu. Trec oameni înalti , la costum si seriosi. Mutre academice de oameni centrali. Care, atunci când nu-i vede nimeni arunca gunoiul pe geam si academia o fac la baie cosându-i doi pumni nevestei. Andrei priveste multumit sceneta, ca la Teatrul Gulliver ca a fost odata si stie cum e. Îsi loveste palmele micute unele de altele în semn de aplauze. Andrei bate din picioare de fericire iar actorii sunt deranjati de zgomotul subit scos de copil. La ce se holbeaza copilul asta? Se întreaba actorii. Si de ce-o fi atât de vesel? Nu stie ca în centru e ceata? Nu 1-au educat parintii? Când e ceata si întuneric nu e bine sa dai din picioare asa, ca s-ar putea sa cazi...