VlATA SI DESTIN

MIRON RADU PARASCHIVESCU - un Don Juan?
- IUBIRI SI EROTISM —
de Ana DOBRE

Jurnalul unui cobai cuprinde un punct de vedere al erotismului din interior în perioada ca mai intensa (1940-1959), începând cu marea iubire pentru Loti - Sarlota David Segal, prima sotie, si terminând cu Elena Târsoaga, ultima sotie. Daca referirile la Loti izbesc prin multitudine, intensitate, obsesie si trainicie cele la Elena Paraschivescu lipesc cu desavârsire. Ca si în cazul altor mari seducatori, Hemigway, de exemplu, ultima ramâne cu averea, prima cu nemurirea...
E destul de probabil ca un psihanalist sa gaseasca în cautarile erotice un complex matern, complexul Oedip. Asemenea înaintasului sau balcanic, Anton Pann, în a carui descendenta spirituala se aseza, Miron Radu Paraschivescu a experimentat si a explorat feminitatea în toate variantele. Loti, Hilda, Elfride Rotschild, Margareta Sterian, Dana, Aneta, Maria-Angela, Gina, Catella, Mary, Beatrice, Rozia, Magdalena Radulescu, Judith, Carla, Amgela, Reni, Eliza, Aura, Irene, Tesca, Geta, Florina, Natasa, Florica Popovici, Florica Gruia, Sidonia Dragusanu, Daisy, Lia, Cornelia, Tilda, Zini, Roxana, Mariana, Mioara..., "necunoscuta din Brasov", tiganci, prostituate... unele celebre, altele anonime. Nu doar o enumerare simpla, ci o parte din femeile care au trecut prin viata lui Miron Radu Paraschivescu. Însemnari precum aceasta din decembrie 1950: "Ezitarile cu Irene - socul tonului plictisit al Tescai. Pâna când am dat 3500 pe ciorapi pentru Irene - si atunci ezitarile s-au terminat. Indispozitia de la Tesca staruia ca o amintire pâna s-a sters cu totul. Dar mai era si Geta..." sunt frecvente si vorbesc despre instabilitatea în dragoste a lui Miron Radu Paraschivescu. El nu poate sa fie fidel. Se autoanalizeaza cu luciditate si vrea sincer sa-si înteleaga aceste porniri: "E interesant pentru mine sa constat ca orice femeie de care ma apropii, ma solicita nu atât prin frumusetea, gratia, senzualitatea ei, ci prin inteligenta sau prin posibilitatea pe care o are de a comunica inteligentei mele. E adevarat ca, odata prins într-o comunicare de inteligenta, ajung sa doresc si sexual o femeie" (14 martie 1940).
Ar fi interesant de urmarit aceasta predispozitie a lui MRP într-o paradigma culturala si filosofica menita sa-l fixeze într-un sistem de referinta caci omul este o zeitate înlantuita de circumstante - interioare, exterioare fiintei sale.
În istoria umanitatii, dragostea a evoluat întotdeauna ca sentiment dominant în toate epocile între contingenta si transcedenta, între materialitate si spiritualitate, între carne si spirit. Polimnicul si uranicul, iubirea corporalistica si iubirea curteneasca modeleaza doua orizonturi în care omul se instaleaza, definindu-se ca fiinta în raport cu ceva care o transcede sau o tine înlantuita în carnalitatea ei.
Dupa sugestia lui Gabriel Liiceanu (Despre seductie, Humanitas, Bucuresti, 2008), putem privi aceasta istorie ca "istoria împletirii spiritului si a carnii", dar si ca "lupta dintre carne si spirit" (p. 25), "traseul spiritual" având cinci secvente; "spritul învinge carnea" , idee ilustrata de Platon, crestinism, poezia trubadurilor (amour courtois); "spiritul în echilibru cu carnea" - Romea si Julieta, iubirea dintre Martin Heidegger si Hannah Arendt; carnea învinge spiritul dinauntrul lumii spiritului" - povestile Decameronului lui Boccaccio; carnea învinge spiritul; senzualitatea pura" - Don Juan: "spiritul îsi ia revansa" prin cultura ilustrând "senzualitatea spiritului" (G. Liiceanu, op. cit., p. 25).
În ce secventa culturala ar putea fi încadrat Miron Radu Paraschivescu? A fost el un Don Juan, încarnând "senzualitatea pura" sau doar un piriapic cu un libido insatiabil, un libertin anarhic si amoral ale carui excese erotice oripilau pe cunoscuti prin absenta oricarei autocenzuri? Ca seducator (în sensul pe care-l atribuie G. Liiceanu termenului), el are, uneori, generozitatea celui care ia-de-o-parte, deschizând si constientizând asupra destinului celui sedus. Le-a purtat noroc femeilor pe care le-a sedus (toate "au ajuns bine"), dar are si cinismul celui care seduce pentru binele propriu, fara preocupare de morala. "Seductia divina" si "seductia demonica" se manifesta într-o egala pondere în comportamentul sau erotic în functie de implicarea sa profunda sau superficiala, de interesul afectiv pentru cel sedus.