Porto-Franco

Mircea Eliade

Ionel Necula

Rubrica: Centenar  /  Nr. 134/2007

CENTENAR MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade si Cioran într-o exemplara prietenie
Dac-ar fi sa punem temei pe marturisirile lui Cioran, începuturile relatiei sale cu Mircea Eliade a avut loc în anul 1932, dupa ce viitorul istoric al religiilor si credintelor religioase se întorsese din India, unde studiase filosofia hindusa cu Ahowa-Dasgupta. Experienta
indica îi conferea o anumita faima în lumea bucuresteana. Era invitat sa sustina conferinte radiofonice, iar atunci când lonel Jianu l-a invitat sa vorbeasca la Fundatia Carol I a constatat ca era asteptat, la iesire, de doi tineri. Unul era C. Noica de la care primise câteva scrisori la Calcuta, celalalt, blondul din Sibiu "cu parul zburlit pe frunte", era Cioran. Au ramas prieteni si nimic nu le-a putut altera relatia exemplara în lungile decenii de exil si de pribegie ipohondrica.
La vremea respectiva Cioran era la sfârsitul studiilor universitare si se gândea serios la o bursa de studii în strainatate. Apoi, lucrurile s-au complicat. În 1933, Cioran a plecat la Berlin cu o bursa Humboldt de unde mentinea cu Eliade o relatie epistolica. Ascensiunea miscarii legionare îi va gasi în aceeasi tabara codrenista si istoria îi va sanctiona cu afurisenii nevrotice ori de câte ori numele lor apareau în prim¬planul vietii publice.
Dupa întoarcerea în tara, Cioran si-a luat în primire postul de profesor de filozofie la Liceul Andrei Saguna din Brasov de unde-i scria prietenului sau scrisori disperate rugându-l sa intervina unde trebuie pentru a-l scoate din mediul provincial. În 1936 îl ruga sa intervina pentru o însarcinare în Italia promitând chiar ca va scrie o carte, dar si pentru a-si aplica melancoliile. Era constient ca prietenul sau (Eliade) reprezenta o valoare recunoscuta si influenta în viata publica româneasca si cauta sa-l sensibilizeze în directia proiectelor sale. „Daca ai accepta sa-mi fii nas, oricine mi-ar da fata de nevasta”, îi scria în 1937.
Declaratia lui Cioran contine o ciudatenie de care, cel putin la vremea respectiva, nu era deloc constient. Cum putea sa anticipeze ca ulterior între el si Mircea Eliade chiar se va închega o asemenea relatie de fin si de nas, dar cu termenii radical inversati. Sigur, întâmplarea va avea loc zece ani mai târziu, dupa instalarea odioasei dictaturi comuniste, când amândoi optasera pentru o pribegie fara limite si fara întoarcere.
La Paris, Eliade frecventa salonul d-anei Sibylle Cottescu din Rois-Colombes, nimeni alta decât fiica d-nei Maria Cottescu, nascuta Sendrea din Tecuci, „Coana Dada”, cum îi spuneau cei apropiati. Era mama celor trei gratii renumite pentru frumusetea lor: Sibyle, Lisette (devenita jumatatea lui Ionel Perlea) si Christinel, momentan aflata în plin proces de divort (dupa a doua casatorie esuata). Mircea Eliade trecuse si el printr-o experienta erotica în India, o experienta navalnica transpusa ulterior într-o partitura româneasca, „Maitreyi”, bine apreciat în epoca. Cunoscând-o pe Christinel, Eliade se îndragosteste de ea ca un adolescent. „Uneori, marturiseste în memoriile sale, ma întrebam prin ce miracol regasisem naivitatea si entuziasmul adolescentei fara ca sa ma striveasca sentimentul ridicolului” („Memorii", II, p.102). Datorita lui lonel Perlea, care avea contracte bine platite la Milano si Roma, familia Cottescu nu-si refuza nimic din ceea ce putea reprezenta o viata îmbelsugata. Noua pereche (Eliade si Christinel) îsi petreceau verile la Capri si nu simteau lipsurile ce dominau epoca dupa razboi. Eliade simtea cu adevarat caldura unei familii care-l adoptase ca parte a ei si-i edulcora conditia de pribeag – ruptura completa cu cei dragi din tara. Contribuia la aceasta destindere si Maria Sendrea, coana Dada, Mamy, cum i se adresa cu tot respectul reputatul scriitor. „N-am apucat sa-mi revad mama care s-a stins în 1976, la nouazeci de ani; dar cât a trait Mamy i-a tinut locul” („Memorii",11, p.100).
Oficial, casatoria lui Mircea Eliade cu Christinel s-a petrecut la 9 ianuarie 1950 în prezenta unui martor din, partea tomnaticului mire, N.I. Herescu si a altor rude apropiate si cunoscuti. Dar Eliade mai marturiseste ceva: a avut ca nasi pe Sibyle si Emil Cioran, iar printre invitati pe George Dumezil si alte câteva persoane apropiate. De unde în urma cu zece ani Cioran se putea gândi la o eventuala nasire din partea lui Eliade, acum lucrurile se petreceau taman invers. Se-ntelege ca relatiile celor doi emigranti români erau de notorietate. Alcatuiau împreuna cu Eugen Ionescu un trio cu mare trecere în lumea pariziana si exemple de fabuloasa reusita.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR