PAGINI DUNARENE

AMINTIRI TÂRZII
de MIRCEA VASILIU

(...) Pentru mine Braila a fost leaganul unei copilarii modeste, balsamul parfumat al adolescentei tânarului prins în deruta unor vremuri tulburi, cu schimbari radicale si periculoase. Pentru mine Braila a ramas si acum orasul plin de simboluri pe care vremurile rostogolite peste el nu au reusit sa-i tulbure existenta, traditiile si mai ales caracterele deosebite, aparte, ale locuitorilor lui, ale celor care i-au sustinut maretia, faima de mare port european, ale celor despre care marele Nicolae Iorga spunea ca fac parte din "rasa braileana". Sincer sa fiu sunt mândru de aprecierile facute de nemuritorul carturar al neamului românesc.
Pentru mine Braila a facut parte din sufletul meu si am suferit ori de câte ori i s-a întâmplat ceva. În subconstientul copilariei mele am suferit când i-am vazut pe nemtii veniti în chip de aliati cum acapareaza orasul nostru. În mintea mea de copil am realizat ca nici venirea rusilor nu era un semn bun si am suferit atunci când am vazut strazile Brailei pustii de magazinele zavorâte, de portul golit de peisajul cargourilor care, cândva, se înghesuiau pentru a prinde un loc la o dana.
Am suferit când pe strada Golesti, ulita copilariei mele, nu am mai vazut tarabele cu zarzavaturi ale domnului Luca, nu am mai vazut mesele din tabla însirate, sub tenta, în fata cârciumii lui Marin Popescu, nu am mai vazut palariile puse la uscat pe calapoade în fata pravaliei fratilor Costica si Vladimir Chirescu, nu am mai vazut nimic din ceea ce eram obisnuit sa vad în fiecare zi normala, fireasca, într-un oras înfloritor, plin de negustori prosperi, cu o viata trepidanta, vesnic în miscare.
Am suferit când vecinii mei, cei pe care eram obisnuit vad zilnic, au fost arestati de comunisti. Au disparut în lagare si temnite, unii dintre ei pentru totdeauna doar pentru faptul ca bunul Dumnezeu le harazise darul de a deveni bogati, nu prin furturi, ca acum, ci prin munca sustinuta de generatii întregi. Am suferit si atunci când macelarul Segal, cel cu pravalia de peste drum de noi si¬a încheiat afacerile si a emigrat în Israel. Si el facea parte din peisajul copilariei mele, iar plecarea lui m-a afectat.
Am tresarit cu o durere în suflet când am vazut cum familia mosierului Dumitriu, arestat si el, era aruncata în strada din casa care îi apartinea, pentru a face loc unui colonel sovietic, tehnica folosita frecvent de noii nostri "aliati" si mai ales de uneltele lor mizerabile, puse la conducerea orasului. Braila devenise un oras al dramelor. Zilnic se întâmpla câte ceva, zilnic se faceau arestari, zilnic aflam despre tot felul de nemernicii savârsite de cei veniti la putere, adevarate crime, puse toate pe seama lozincii:
numele poporului". Care popor? Poporul eram noi, toti cei traumatizati de noua ordine comunista. Poporul eram noi, cei mânati cu biciul unei doctrine straine neamului românesc si dusi în tarcul unei dictaturi care avea sa ne macine istoria, traditiile, obiceiurile si credinta noastra stramoseasca, în încercarea nereusita de a ne face un popor ateu, un popor închinat unor idei bolnave. Norocul nostru ca am rezistat!
Braila, orasul vesel, orasul înfloritor, portul european, locul binecuvântat de Dumnezeu, sângera de la o zi la alta sub barbariile noilor conducatori, de masurile luate, de teroarea instalata si mai ales de dorinta lor patologica de a distruge tot ce era legat de trecutul mostenit, indiferent ca în nebunia lor sfâsiau destine, produceau grave suferinte sau distrugeau traditii, locuri, obiective, viata unui oras cazut în mâini pagâne.
Prima victima a ateistilor a fost Biserica Sfânta Paraschiva. Fusese ridicata înainte de cel de al doilea razboi mondial între strazile Mihai Bravu si Rosiori, pe terenul din vecinatatea strazii Calarasi. Constructia deosebit de robusta, cu o fundatie masiva din beton armat si cu niste ziduri impunatoare din caramida, se dovedea a deveni cea mai mare biserica a orasului. Era terminata "la rosu", când au venit comunistii.,Avea chiar si crucile pe cupole, urmând, daca vremurile s-ar fi normalizat, sa se treaca la tencuieli, la pictura si bineînteles la sfintirea acestui nou lacas de cult. Nu a fost sa fie asa. Razboiul s¬a terminat, dar au venit la putere comunistii si de aici pecetluirea soartei noii biserici Sfânta Paraschiva.
În dusmania lor pentru tot ce însemna însemnele lui Dumnezeu, reprezentantii raului, ateistii, au hotarât sa darâme aceasta biserica, nemai considerând-o utila pentru noua lor societate. Au început sa-i dea târcoale "specialistii", spre îngrijoarea brailenilor care au intuit imediat intentiile lor criminale, teroarea instituita împiedicându-i sa poata lua vreo atitudine.