ATITUDINI

Din 2008
Pe culmile ridicolului

Acolo am ajuns în 2008. Întreaga societate româneasca si toate domeniile. Exceptiile sunt, fara îndoiala, doar doua: biserica si armata. Adica institutiile situate, în orice fel de sondaj, pe primele locuri in încrederea românilor.
Altfel, politicul, care se straduieste de ani multi (era sa scriu buni) sa aresteze preocuparile unei natiuni derutate si ultra rabdatoare, s-a facut de râs definitiv prin strania alianta ce s-a impus la guvernare dupa alegeri (politicienii inteligenti ar trebui sa mediteze serios), iar Presedintele n-a vrut sa se lase mai prejos, oferind un jalnic spectacol în noaptea de revelion. Criza financiara abia a început sa-si arate coltii la noi, în timp ce specialistii mint cu nonsalanta si ne asigura ca totul a ramas sub control. Sub care control? Al celor ce refuza cu încapatânare sa proclame legea lustratiei, batându-si joc de mortii din 1989, si, în egala masura, de acei naivi, de ordinul milioanelor, visatori ai vechilor idealuri ale oricarei societati, oriunde s-ar afla ea? Dar pâna la apropierea de ele, continuam sa fim originali peste limite, asa ca nici în 2008 nu s-au stabilit normele obligatorii ale ortografiei, fiecare scriind cum îl taie capul. În plus, s-a consolidat ideea ca avem nu una, ci doua monede nationale: leul si ronul. Cine o fi inventat cuvântul acesta nu prea stie nimeni, dar haosul si deruta au ajuns extreme.
Întarind impresia de originalitate caraghioasa, ne-am prezentat la Olimpiada cu echipamente pe care scria ba ROMANlA, ba ROUMANIE. De neînteles spaima guvernantilor de a nu se confunda tiganii cu urmasii daco-romanilor (este si explicatia revenirii, dupa 18 ani, la denumirea Agerpress în loc de Rompress, înca o data de neseriozitate stârnind mirarea si compasiunea natiilor europene).
S-au inventat cuvinte noi, de catre politicieni sau lingvisti amatori (v. mentenanta, sustenabil, nicio, niciun, etc). asa zisa libertate de gândire si exprimare artistica a dus la scandalul, inabil aplanat de oficiali, generat de expozitia organizata la New York de I.C.R. A fost, de fapt, în consonanta cu prevederile derutante din Constitutia României, text caruia i se cuvine aprecierea lui Creanga, „cumplit mestesug de tâmpenie". Care însa face prozeliti, dovedindu-se o boala contagioasa, putându-se molipsi de ea si proiectul de statut al U.S., fragmentele publicate în „Luceafarul" punându-ne în garda si îndemnându-ne sa abandonam, cel putin momentan, când va veni vremea, naivitatea si obsesia interesului imediat. În caz contrar vor veni surprize legiferate de noi însine, spre a fi apoi repudiate cu vehementa târzie.
Totul va afecta viata literara si asa subminata de ambitii stupide si lipsa de responsabilitate. Cum se stie, unele manifestari culturale care meritau atentie si de la „centru" au disparut (ma refer la „Zilele Duiliu Zamfirescu", la acelea consacrate lui V. Voiculescu) ori sunt pe calea intrarii în amintire. Ca si revista „Luceafarul", nesustinuta cum se cuvenea de conducerea U.S.. Sa vedem sub ce forma va reaparea si competenta echipei redactionale. Din câte stiu, postul de redactor sef nu a fost scos la concurs, cum ar fi fost legal si firesc. Improvizatiile ar trebui evitate, spre a nu se perpetua incompetenta cu care este tratata literatura româna la T.V.R. Cultural (aparitiile lui Alex. Stefanescu tind spre grotesc din cauza „inspiratiei" armatei de realizatori bine platiti din banul public) ca si la Editura Cartea Româneasca (editura U.S., acesta-i caraghioslâcul) unde s-a tiparit ineptia lui Eugen Negrici intitulata lluziile literaturii române. De necrezut, dar editura Uniunii plateste pentru ca literatura româna sa fie desfiintata de un om considerat onest, informat si onorat cu gradul de priceput, câta vreme o societate binevoitoare si profund patriotica i-a decernat premiul pentru cartea anului 2008. absurdul s-a întâlnit asadar cu ridicolul, spre a împinge anul literar în istorie. El se va situa acolo, dar prin'alte carti, precum Memoriile datorate lui Valeriu Anania, prin Portretele schitate pentru eternitate de Zoe Dumitrescu-Busulenga, prin publicarea volumelor 12 si 13 din uriasa Istoria a culturii si civilizatiei la care trudeste înca, în preajma vârstei de 90 de ani, Ovidiu Drâmba. Sunt tomuri impresionante prin multiple calitati, neatingând, ce-i drept, cele 5 kg ale Istoriei critice a literaturii române, greutate de care se marturiseste foarte mândru autorul, binecunoscutul critic Nicolae Manolescu. Instinctul sau de aparare, unanim recunoscut, nu a functionat însa de data aceasta, caci titlul nimerit ar fi fost Lista lui Nicolae Manolescu, editie adaugita si în curs de finisare. Poate ca interesul enorm al publicului fata de opera manolesciana era astfel mai corect rasplatit.
Si tot din 2008 am retinut obsesia de a avea si noi un laureat al premiului Nobel, iar cum pe Cartarescu nu prea are cine sa-l bage în seama acolo unde trebuie, fiindca se stie de ce sunt iubite femeile, l-am primit cu onoruri pe confratele sau din Turcia, galonat în urma cu un an în capitala Suediei, si l-am plimbat pe la Neptun si-n alte locuri pitoresti, întrecându-ne în temenele.
Am uitat însa repede ca ne-au parasit si Dan Grigorescu si Cezar Ivanescu, Dan Horia Mazilu, Valentin Tascu, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Cornelui Stefanache, Lica Rugina, Constantin Ciopraga si altii de care nu eram atât de apropiat. O lacrima pentru fiecare dintre ei, ca si pentru multele visuri neîmplinite. Sperantele ramân, ce-i drept, dar pâna când? Probabil pâna vom coborî de pe culmile ridicolului.

Liviu Grasoiu